Mircea Lucescu s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani, vestea provocând un val de reacții în lumea sportului. Dispariția fostului selecționer a lăsat în urmă o durere profundă, resimțită în special de familie, care i-a fost alături până în ultimele momente.
Răzvan Lucescu, răpus de durere după moartea tatălui său
În clipele critice, soția și fiul său au încercat toate variantele pentru a-i salva viața, inclusiv apelând la un medic venit din Franța. Starea antrenorului era însă extrem de gravă, fiind conectat la aparate, iar funcțiile vitale erau sever afectate. La câteva ore după confirmarea decesului, Răzvan Lucescu a ales să transmită un mesaj discret, dar încărcat de emoție.
Acesta a publicat pe rețelele de socializare mai multe fotografii alături de tatăl său, fără a adăuga vreun comentariu. Într-una dintre imagini, Mircea Lucescu apare într-un moment apropiat de fiul său, gestul fiind interpretat ca un omagiu tăcut și profund.


Mircea Lucescu a fost internat la Spitalul Universitar de Urgență București încă din 29 martie, după ce i s-a făcut rău. Deși la un moment dat părea stabilizat, în ziua în care urma să fie externat a suferit un infarct, iar ulterior au apărut complicații grave, inclusiv accidente vasculare cerebrale.
Anunțul oficial al decesului a fost făcut de reprezentanții spitalului:
Spitalul Universitar de Urgență București informează că astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului MIRCEA LUCESCU.
Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984.
Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet, ca un simbol național.
Dumnezeu să-l odihnească!, a transmis spitalul.






















