Marcel Andrei se întoarce în noul sezon al emisiunii „Insula iubirii”, însă de această dată într-o ipostază neașteptată. După ce a devenit cunoscut publicului în rolul de ispită, acesta va participa acum în calitate de concurent, alături de soția lui, Armina.
Cei doi au acceptat provocarea emisiunii pentru a-și testa relația, iar experiența trăită în Thailanda pare să fi venit cu schimbări importante și în plan personal. La scurt timp după revenirea în România, Marcel Andrei a făcut și un anunț pentru urmăritorii săi din mediul online. Fostul concurent le-a transmis fanilor că va petrece toată vara în țară și că este deschis noilor proiecte și colaborări.
Fosta ispită Marcel Andrei intră la Insula iubirii alături de soția lui
Noul sezon al emisiunii „Insula iubirii” vine cu surprize pentru telespectatori, iar una dintre cele mai comentate apariții este cea a lui Marcel Andrei. Cunoscut de public pentru participarea sa ca ispită, Marcel revine acum într-un context complet diferit. El și soția lui, Armina, au decis să își testeze relația în cadrul show-ului difuzat de Antena 1.
Participarea lor a atras deja atenția fanilor emisiunii, mai ales că Marcel Andrei a rămas unul dintre cele mai populare personaje din sezoanele trecute. De-a lungul timpului, replicile și aparițiile sale au devenit virale pe internet, iar mulți îl cunosc și sub porecla „Maluma de România”.
Prin intermediul unei postări publicate pe rețelele de socializare, acesta a spus că va rămâne toată vara în România și că este pregătit pentru noi colaborări.
„Ce faceți ai mei? Tot la muncă, tot la muncă? Ce credeți… am ajuns la București. O să stau aici toată vara cu voi. Accept colaborări… cât mai multe. Vreau să ne distrăm în stil chulo’, a spus el la postarea pe care a făcut-o pe pagina sa personală de Facebook.
Mesajul său a strâns rapid reacții și comentarii din partea fanilor, care s-au bucurat să îl vadă din nou activ în mediul online. Pe lângă revenirea în emisiune, Marcel Andrei și-a surprins urmăritorii și cu o schimbare de imagine.
Acesta a apărut recent pe rețelele sociale fără barbă și fără ochelari, iar noul look a fost imediat remarcat de internauți. Fostul concurent a vorbit chiar el despre transformarea prin care a trecut și a făcut câteva glume pe seama aspectului său.
„Ce faceți ai mei tot la muncă, tot la muncă? Ia să-mi mai spuneți acum dacă mai sunt bătrân, nu știu cum, ia spuneți? Mi-am dat un refresh la barbă, mai trebuie să mă mai bronzez, dar o să fie bine. Și cafeaua, răspunzătoare. Vă pup, să aveți o zi mirobolantă’, le-a transmis fosta ispită de la Insula iubrii fanilor din online.
Marcel Andrei revine în noul sezon al emisiunii Insula iubirii de la Antena 1, însă nu în rolul de ispită. De această dată, el va participa alături de soția lui, Armina, pentru a-și testa relația. După întoarcerea din Thailanda, acesta a făcut și un anunț important despre planurile sale din România.
După filmări, Marcel Andrei a luat o hotărâre importantă și a decis să revină în România pentru o perioadă mai lungă. Ajuns din nou în București, el le-a transmis urmăritorilor de pe rețelele de socializare și un mesaj legat de planurile sale din perioada următoare.
„Ce faceți ai mei? Tot la muncă, tot la muncă? Ce credeți… am ajuns la București. O să stau aici toată vara cu voi. Accept colaborări… cât mai multe. Vreau să ne distrăm în stil chulo’, a spus el la postarea pe care a făcut-o pe pagina sa personală de Facebook.
Marcel Andrei și-a schimbat complet aspectul fizic. „Maluma de România’ a apărut pe rețelele de socializare fără barbă și ochelari.