Premierul demis Ilie Bolojan a trasat vineri, 15 mai, liniile roșii ale PNL înaintea consultărilor de luni de la Palatul Cotroceni: liberalii nu vor face coaliție cu PSD, iar dacă social-democrații intră la guvernare, PNL merge în opoziție. Declarațiile vin cu trei zile înainte de consultările pe care președintele Nicușor Dan le va avea cu partidele pentru găsirea unui nou premier.
„Dacă PSD e în guvern, noi suntem în opoziție”
Bolojan a fost tranșant în privința relației cu PSD, indiferent de formula de guvernare care ar putea rezulta din consultări. Inclusiv varianta unui guvern tehnocrat are o condiție clară din partea PNL:
„În condițiile în care se va face o propunere de premier tehnocrat, vom analiza care este această propunere, ce vrea să facă acest guvern. Dar v-am spus, indiferent dacă ai un guvern tehnocrat și PSD este în interiorul lui, nu poți să funcționezi.”
Și-a explicat poziția cu un argument legat de propria experiență la guvernare:
„Gândiți-vă. Dacă un premier cu o experiență politică, care a răbdat 8 luni tot ce nu se putea răbda doar pentru ca țara să meargă înainte, doar pentru a corecta lucrurile pe care tot partidele de la guvernare în 2022-2024 le-au generat, și nu s-a putut…”
A continuat:
„Gândiți-vă că indiferent cine va fi premier nu o să fie o poziție comodă și nu văd nicio perspectivă ca un partid care s-a comportat în felul acesta, care creează așteptări care nu pot fi onorate, care fuge de orice răspundere de a trata lucrurile responsabil, creând speranțe deșarte, minținând, încălcând orice fel de înțelegeri, vă puteți da seama că nu se va schimba de pe o zi pe alta.”
„Dacă lungești lucrurile, lungești boala”
Bolojan a avertizat că următorul premier trebuie să continue direcția economică pe care a început-o el, indiferent cine va fi:
„Dacă lungești lucrurile, lungești boala. Dacă menții o anumită disciplină, asta va duce la scăderea inflației și România se va ridica. Dar, dacă ne apucăm din nou să ne batem joc de țara asta, ne vom întoarce de unde am plecat. E doar o problemă de timp.”
„Retorica găunoasă pe care nu o mai crede nimeni”
Fostul premier a repetat că, dacă PSD ar fi avut cu adevărat o soluție pentru țară, ar fi trebuit să o prezinte de mult:
„Dacă ar avea o soluție deosebită, ar fi trebuit să o auzim de la domnul Grindeanu de câteva luni. Dar, în afară de retorica asta găunoasă, pe care nu o mai crede nimeni, nu am auzit altceva.”
În același context, Bolojan a spus că PSD ar trebui să își asume guvernarea după ce l-a răsturnat prin moțiune de cenzură:
„I-ar cere domnului președinte să formeze un nou Guvern și să demonstreze ce pot face. Dar nu au această demnitate.”
Contextul crizei politice
România se află în criză politică de aproape o lună. Pe 20 aprilie, PSD i-a retras sprijinul lui Bolojan, iar pe 23 aprilie miniștrii social-democrați și-au depus demisiile. Pe 5 mai, moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR a trecut cu 281 de voturi — același număr cu care fusese demis și premierul Florin Cîțu în octombrie 2021. Guvernul Bolojan a căzut după 11 luni de la învestire. În aceeași zi, PNL a anunțat că trece în opoziție.
Consultările formale de la Cotroceni cu PSD, PNL, USR, UDMR și AUR vor începe pe 18 mai. Nicușor Dan a declarat că „scenariul cu premierul tehnocrat are șanse”, iar PNL și USR au decis să facă front comun împotriva PSD. Sorin Grindeanu și-a exprimat disponibilitatea să fie premier dacă în urma consultărilor se va contura varianta ca PSD să dea premierul.






















