Redactia.ro

Scandal cu miză uriașă la vârful statului! Fonduri europene de milioane, în centrul anchetei DNA

Guvern

Un dosar penal „in rem” a fost deschis de procurorii DNA după plângerea depusă de fostul președinte al Autorității pentru Digitalizarea României, Dragoș Vlad. Acesta îi acuză pe vicepremierul interimar Oana Gheorghiu și pe ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, de presiuni repetate legate de proceduri de achiziții publice și colaborări cu grupul de firme Schwartz.

Scandal cu miză uriașă la vârful statului

Potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax, Direcția Națională Anticorupție a început cercetările după ce Dragoș Vlad a depus mai multe documente și probe în susținerea plângerii sale.

În perioada următoare ar urma să aibă loc și primele audieri în acest dosar. Până acum, fostul șef al ADR nu a fost audiat oficial de procurorii DNA.

În plângerea depusă la DNA, Dragoș Vlad susține că asupra sa au fost făcute presiuni repetate pentru încălcarea unor prevederi legale privind achizițiile publice. Acesta reclamă și tentative de identificare rapidă a unor soluții de colaborare cu grupul de societăți Schwartz, potrivit RTV. 

Fonduri europene de milioane, în centrul anchetei DNA

Fostul șef al Autorității pentru Digitalizarea României afirmă că anumite demersuri ar fi dus la anularea unei proceduri de achiziție publică ce viza un proiect strategic din domeniul digitalizării.

Conform denunțului, consecințele ar putea fi grave, inclusiv prin riscul pierderii unor fonduri europene nerambursabile estimate la aproximativ 164 de milioane de lei.

În documentul depus la DNA, Dragoș Vlad vorbește despre „presiuni repetate asupra subsemnatului, în vederea încălcării unor prevederi legale în domeniul achiziţiilor publice”.

Acesta mai susține că au existat presiuni pentru găsirea „cu celeritate” a unor formule de colaborare cu grupul de firme Schwartz, despre care afirmă că urmărea obținerea unor beneficii materiale prin contracte preferențiale cu instituția pe care o conducea.

„Demersuri care au condus la anularea unei proceduri de achiziţie publică aferente unui pilon strategic al componentei de digitalizare în România, cu consecinţa prejudicierii grave a intereselor publice şi cu riscul de pierdere a unor fonduri europene nerambursabile în valoare de aproximativ 164.471.182,97 lei; presiuni repetate asupra subsemnatului, în vederea încălcării unor prevederi legale în domeniul achiziţiilor publice; presiuni repetate în găsirea, cu celeritate, a unor soluţii de colaborare cu grupul de societăţi SCHWARTZ (care cu siguranţă urmărea dobândirea de foloase materiale de pe urma demersurilor – presiunilor -, respectiv încheierea de contracte preferenţiale cu autoritatea al cărei preşedinte am fost şi, în final, am fost demis).”, se arată în plângerea formulată de Dragoș Vlad.

Dosarul deschis este unul „in rem”, ceea ce înseamnă că ancheta vizează fapte și împrejurări, fără ca procurorii să fi formulat până în acest moment acuzații oficiale împotriva unei persoane.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: