Apar schimbări importante pentru o parte dintre pensionarii români care plătesc contribuția la sănătate. Casa Națională de Pensii Publice și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au venit cu noi clarificări privind pensionarii care au venituri mai mari de 3.000 de lei și achită CASS.
Noile prevederi au fost publicate recent în Monitorul Oficial și vizează în special pensionarii români care locuiesc în afara țării. Potrivit noilor reguli, anumite persoane ar putea fi exceptate de la plata contribuției la sănătate începând chiar de luna viitoare, dacă îndeplinesc condițiile stabilite de autorități.
Cine poate fi scutit de plata CASS
Măsura îi vizează pe pensionarii români care au domiciliul sau reședința într-un alt stat și care pot demonstra că sunt deja asigurați medical în țara în care locuiesc.
Pentru a beneficia de exceptare, aceștia trebuie să depună o cerere și documente justificative care să ateste calitatea de asigurat în statul respectiv.
Regula se aplică pensionarilor care locuiesc în state din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European, Regatul Unit sau Elveția.
Printre țările vizate se numără Italia, Spania, Germania, Franța, Belgia, Marea Britanie și Elveția.
Autoritățile spun că pensionarii care vor fi exceptați de la plata contribuției nu vor mai contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate din România.
Ce pierd pensionarii exceptați de la plată
Odată cu eliminarea contribuției, persoanele respective își pierd și calitatea de asigurat în sistemul medical românesc.
Acest lucru înseamnă că nu vor mai beneficia în România de servicii medicale, medicamente compensate sau dispozitive medicale decontate prin sistemul public.
Practic, pensionarii vor utiliza sistemul medical din țara în care sunt asigurați și unde au declarat domiciliul sau reședința.
Autoritățile spun că această actualizare legislativă are rolul de a evita dubla contribuție la sistemele de sănătate din două state diferite.
Cum se trimit documentele
Pensionarii care vor să fie exceptați de la plata CASS pot transmite documentele către casa de asigurări de sănătate prin mai multe metode.
Actele pot fi trimise prin poștă, e-mail, fax sau prin intermediul unui reprezentant legal.
Termenul pentru analizarea solicitării este de 30 de zile de la data înregistrării cererii.
În plus, în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, casele de asigurări de sănătate vor transmite caselor teritoriale de pensii lista persoanelor exceptate de la plată.
În evidențele oficiale, pensionarii exceptați vor avea mențiunea „nerezident” la rubrica „Stare”, iar la câmpul „Data stării” va apărea momentul de la care nu li se mai reține contribuția la sănătate.
Noile reguli sunt deja în vigoare și îi vizează în special pe pensionarii români stabiliți în străinătate care primesc pensii de peste 3.000 de lei lunar.






















