Pilotul român care a doborât recent o dronă în spațiul aerian al Estoniei a fost decorat de ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, în timpul unei vizite oficiale în Lituania, la detașamentul românesc „Carpathian Vipers”.
Militarul face parte din misiunea NATO de Poliție Aeriană desfășurată în statele baltice, iar intervenția sa a atras atenția aliaților după ce aeronava fără pilot a fost neutralizată de un avion F-16 românesc.
Pilotul român a primit „Emblema de emisar pentru pace”
În cadrul ceremoniei organizate la baza aeriană Šiauliai din Lituania, ministrul Apărării i-a acordat pilotului român distincția „Emblema de emisar pentru pace, clasa I”.
Radu Miruță a vorbit despre importanța misiunii și despre pregătirea din spatele unui astfel de moment.
„În spatele acelui moment au stat ani de pregătire, disciplină, sute de ore de zbor, coordonare şi o echipă întreagă care şi-a făcut corect datoria. De aceea, mulţumirea mea se îndreaptă către întreg detaşamentul Carpathian Vipers, către fiecare dintre cei aproape 100 de militari români care execută această misiune aici, în Lituania”, a declarat ministrul interimar al Apărării.
Oficialul a transmis și un mesaj de susținere pentru militarii români aflați în misiune în statele baltice.
„Forţele Aeriene Române se află la a patra dislocare în Lituania. Din 2007 şi până astăzi, generaţii de aviatori români au contribuit la protejarea spaţiului aerian baltic şi la consolidarea posturii de apărare şi descurajare a Alianţei. Ca ministru al apărării naţionale, vă spun foarte clar că voi continua să fac tot ceea ce ţine de mine pentru ca Armata României să primească echipamentele, tehnologia şi capabilităţile de care are nevoie. Vă mulţumesc pentru profesionalism, pentru seriozitate şi pentru modul în care reprezentaţi România aici, la Šiauliai”, a spus acesta.
Cum a fost doborâtă drona
Potrivit autorităților estoniene, drona care a intrat în spațiul aerian al țării a fost monitorizată împreună cu Letonia și Lituania.
Ulterior, aeronava fără pilot a fost interceptată de un avion F-16 românesc aflat în misiunea NATO Baltic Air Policing și neutralizată deasupra zonei lacului Võrtsjärv.
Pilotul român a povestit că misiunea a părut inițial una obișnuită.
„După doborârea dronei se pare că moralul a crescut puţin mai mult în misiune şi lucrurile par mai uşoare… Am fost alertaţi. Părea o misiune foarte normală. Patrulare pe graniţă. O dronă a intrat, am avut şansa să o găsim, să o identificăm. Este prima rachetă aer aer trasă de România.
După ce am doborât drona aveam gaz la limită… Ne-am dat seama că acest eveniment va fi destul de important”, a declarat pilotul.
Incidentul a declanșat alertă aeriană în Estonia
Incidentul a fost confirmat de ministrul estonian al Apărării, Hanno Pevkur.
Potrivit autorităților, drona a fost detectată de radare înainte de a pătrunde în spațiul aerian estonian, iar situația a dus la activarea unei alerte aeriene în sudul țării.
Ulterior, autoritățile au anunțat că situația a fost adusă sub control după intervenția avionului românesc aflat în misiunea NATO.





















