Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a transmis prima reacție publică după ce procurorii DNA i-au adus acuzații într-un dosar aflat în anchetă. Acesta respinge toate suspiciunile formulate împotriva sa și susține că nu a fost implicat în activități de corupție.
Generalul afirmă că are încredere că adevărul va ieși la iveală în urma analizării obiective a probelor și faptelor din dosar. În același timp, consideră că momentul în care au fost formulate acuzațiile ridică semne de întrebare.
Potrivit declarației publicate pe Facebook, Gheorghiță Vlad susține că nu a avut nicio implicare, directă sau indirectă, în activități care ar putea constitui fapte de corupție.
„Resping categoric acuzațiile care mi-au fost aduse și afirm fără echivoc că nu am săvârșit nicio faptă de corupție și nu am avut nicio implicare, directă sau indirectă, în activități care ar putea constitui complicitate la asemenea fapte.
Voi avea încredere că adevărul va rezulta din analiza obiectivă a faptelor și a probelor, însă nu pot să nu observ caracterul cel puțin curios al momentului ales pentru formularea acestei acuzații, în condițiile în care dosarul este instrumentat de aproape un an, iar decizia de punere sub acuzare intervine tocmai acum, într-un context deosebit de sensibil și complex la nivel național”, a scris generalul Gheorghiță Vlad.
Generalul vorbește despre impactul asupra imaginii Armatei
În mesajul său, șeful Armatei Române afirmă că instituția pe care o conduce și-a consolidat în ultimii ani rolul și credibilitatea, devenind un reper de stabilitate și profesionalism.
Acesta avertizează că afectarea imaginii conducerii Statului Major al Apărării poate avea efecte care depășesc cazul său personal și pot influența încrederea publicului într-o instituție esențială pentru securitatea țării.
„Sub conducerea mea, Armata Română și-a consolidat rolul, capacitatea operațională și credibilitatea, devenind un reper de stabilitate și profesionalism în îndeplinirea misiunilor sale. Din această perspectivă, nu pot ignora faptul că afectarea imaginii conducerii instituției Statului Major al Apărării într-un asemenea moment produce efecte care depășesc persoana mea și riscă să afecteze încrederea publică într-o instituție esențială pentru apărarea țării și siguranța cetățenilor”.
Generalul a mai precizat că întreaga sa activitate profesională a fost ghidată de respectarea legii și a principiilor de integritate.
„Întreaga mea activitate profesională și publică a fost guvernată de respectarea legii, a principiilor integrității, responsabilității și serviciului față de interesul public. Aceste valori mi-au călăuzit cariera până astăzi și vor continua să îmi ghideze conduita și în viitor.
Voi acorda întregul sprijin necesar organelor judiciare și mă voi pune la dispoziția acestora ori de câte ori va fi necesar pentru clarificarea completă a situației. În același timp, nu voi menaja niciun efort pentru apărarea adevărului, a reputației mele și, mai ales, a imaginii și credibilității instituției pe care o conduc.
În contextul complex și tensionat pe care îl traversăm, consider că protejarea încrederii publice în instituțiile fundamentale ale statului reprezintă o responsabilitate care trebuie exercitată cu maximă seriozitate și echilibru”.
Mai mulți generali au fost audiați de DNA
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, generalul Gheorghiță Vlad a fost audiat la DNA – Secția militară, într-un dosar în care i s-a comunicat calitatea de suspect pentru complicitate la uzurparea funcției.
În același dosar apare și fiica generalului Mircea Anicescu, despre care anchetatorii verifică presupuse intervenții privind avansarea în grad înainte de termen.
Ancheta îi vizează și pe generalii Iulian Berdilă și Mihai Șomordolea. Potrivit informațiilor apărute până acum, investigația are legătură cu suspiciuni privind favorizarea unor candidați la examenele de promovare și admitere în structurile Armatei Române.
Reacția generalului Iulian Berdilă
General-locotenent Iulian Berdilă, locțiitor pentru operații și instrucție în cadrul Armatei Române, a transmis la rândul său un punct de vedere în care respinge acuzațiile formulate împotriva sa.
„În legătură cu recentele acuzații formulate, resping categoric orice insinuare privind existența unei activități ilicite sau a unei conduite de natură penală din partea mea. Situația invocată nu reprezintă o problemă de natură penală în ceea ce mă privește, ci vizează un context de împrejurări față de care nu am avut nicio implicare și despre care nu am avut cunoștință în maniera în care se încearcă a fi acreditat.
Nu există fapte sau acțiuni care să susțină existența vreunei încălcări a legii din partea mea. Dimpotrivă, conduita mea a fost caracterizată permanent de respectarea fără rezerve a legii, precum și a regulamentelor militare aplicabile.
Orice încercare de asociere a numelui meu cu activități nelegale este nefondată, lipsită de suport factual și ignoră realitatea obiectivă a faptelor, întreaga mea activitate fiind desfășurată în conformitate cu obligațiile legale și profesionale care îmi revin.
Nu în ultimul rând, vă rog să aveți în vedere că îmi rezerv dreptul de a utiliza toate mijloacele legale necesare pentru apărarea reputației, onoarei și drepturilor mele.”






















