Redactia.ro

Negocierile pentru Guvernul Tomac au intrat în impas. Eugen Tomac reacționează după zvonurile privind demisia

Eugen Tomac

„Fac apel la responsabilitatea partidelor politice: trebuie să aibă întâietate interesul țării. Mandatul meu este, în primul rând, să păstrez direcția pro-occidentală a României și, în al doilea rând, să previn o eventuală cădere economică”, a declarat șeful statului. Am constatat că partidele nu mai discută între ele, nu mai au dialog. Am ales o persoană pe care o consider cea mai potrivită pentru a discuta cu toate părțile implicate, în condițiile în care niciun partid nu a venit cu o soluție alternativă

„Văd politicieni care nu fac decât să calculeze alegerile din 2028. Însă românilor le pasă mai puțin de aceste calcule electorale; ei își doresc guvernare”, a subliniat liderul de la Cotroceni, adăugând că, până în 2028 „se vor întâmpla multe lucruri”. „Îi îndemn pe români să-și păstreze calmul și speranța și îi asigur pe partenerii noștri că România își menține direcția”, a concluzionat Nicușor Dan.

Tensiunile din jurul formării noului Executiv continuă să crească, după ce negocierile pentru învestirea Guvernului condus de Eugen Tomac au intrat într-o etapă dificilă. În spațiul public au apărut informații privind posibilitatea ca premierul desemnat să renunțe la mandat, însă acesta a respins categoric scenariul.

Eugen Tomac a declarat că își va continua misiunea și că intenționează să meargă în Parlament pentru a solicita votul de încredere imediat ce va obține poziția finală a partidelor politice cu care se află în dialog.

Potrivit acestuia, în cursul zilei de miercuri urmează să solicite și o întrevedere cu președintele Nicușor Dan, după finalizarea consultărilor cu reprezentanții formațiunilor parlamentare.

Premierul desemnat a explicat că și-a prezentat deja prioritățile și programul de guvernare în cadrul întâlnirilor desfășurate în ultimele zile.

„Am avut o nouă discuție în programul meu pentru ziua de astăzi de dialog cu parlamentarii. Am prezentat prioritățile cabinetului pe care doresc să-l prezint Parlamentului. Am explicat de ce consider că această situație prin care trecem poate fi deblocată doar prin învestirea unui guvern format din profesioniști. Sunt pregătit să răspund în continuare tuturor întrebărilor primite din partea membrilor Parlamentului care doresc să discute cu mine. Cred că este obligația mea să ofer deschiderea și timpul necesar pentru a explica de ce România în momentul de față are nevoie de soluția pe care eu o propun, pe care, evident, am acceptat-o cu responsabilitate din partea domnului președinte”, a declarat Eugen Tomac.

Când va merge Guvernul în Parlament

Întrebat când va solicita votul de încredere al Parlamentului, premierul desemnat a precizat că acest lucru se va întâmpla imediat după încheierea negocierilor și după ce toate partidele își vor exprima poziția.

„În clipa în care voi avea acordul partidelor politice care au rămas să se pronunțe cu privire la propunerea pe care am formulat-o. Evident că, din acea clipă, voi veni cu un calendar pe care îl voi propune Parlamentului”, a afirmat acesta.

Tomac susține că discuțiile purtate până acum îi oferă motive de optimism și consideră că există încă șanse pentru formarea unei majorități parlamentare.

„Faptul că am avut o discuție consistentă, atât ieri, cât și în cursul zilei de astăzi și în orele următoare, cu reprezentanții tuturor partidelor politice, cu reprezentanți din grupurile parlamentare, cu deputați și senatori neafiliați, care au acceptat invitația mea de a avea un dialog, îmi dă speranța că această poziție pe care am solicitat-o de a analiza, de a nu respinge oferta pe care am făcut-o, evident că îmi dă speranță că există perspectivă de a ieși din această stare de blocare. Și voi continua și mâine și oricât va fi nevoie să lupt pentru constituirea acestei majorități necesare pentru învestirea unui nou guvern”, a declarat premierul desemnat.

Care este oferta prezentată partidelor

Întrebat ce le-a propus concret liderilor politici, Eugen Tomac a explicat că obiectivul principal este depășirea blocajului politic și adoptarea măsurilor urgente de care România are nevoie.

„Oferta de a ieși din blocajul politic în care suntem în momentul de față, urgențele care apasă asupra statului român cu privire la măsurile pe care trebuie să le luăm, cele ce țin de relansare economică, de angajamentele internaționale pe care și le-a asumat România”, a precizat acesta.

Premierul desemnat a subliniat că își dorește continuarea dialogului cu toate formațiunile parlamentare.

„Îmi doresc enorm să găsim deschiderea necesară pentru a continua acest dialog și pentru a primi sprijinul necesar pentru învestirea unui guvern. (…) Voi respecta termenele procedurale prevăzute, astfel încât să mă prezint exact așa cum trebuie, astfel încât să respectăm toți pașii pe care îi avem de parcurs în ceea ce privește depunerea programului de guvernare și lista cu cabinetul de miniștri. (…) Nu am discutat cu președintele Nicușor Dan, dar evident că după ce voi încheia seria de discuții cu toți parlamentarii cu care am stabilit întrevederi aici, în Parlament, în cursul zilei de mâine voi solicita o întrevedere”, a precizat Tomac.

Premierul desemnat respinge zvonurile privind demisia

În cursul serii au circulat informații potrivit cărora Eugen Tomac ar lua în calcul să își depună mandatul din cauza dificultăților întâmpinate în negocieri.

Acesta a reacționat public și a negat categoric scenariul.

„Circulă un zvon că mâine aș intenționa să îmi depun mandatul, în urma unei presupuse lipse de sprijin din partea partidelor politice. Este fals! Mandatul pe care l-am primit cu onoare și responsabilitate de la președintele Nicușor Dan este să formez Guvernul și, bineînțeles, voi duce această procedură până la votul Parlamentului. E calea firească, în concordanță cu principiile pe care le am”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.

În același mesaj, premierul desemnat și-a exprimat încrederea că votul final din Parlament îi va fi favorabil.

„Sunt încrezător, totuși, așa cum am afirmat de fiecare dată după consultări, că votul va fi unul favorabil. Toți cei care trâmbițează ipoteze menite să divizeze nu au niciun temei și fac, așadar, apel la vigilență. Avem nevoie, mai mult ca oricând, să rămânem uniți și concentrați pe același scop: formarea Guvernului și obținerea votului de învestitură”, a transmis Eugen Tomac.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: