Mirela Loșniță
Victor își aranjă sacoul în oglinda liftului și zâmbi mulțumit.
Lângă el, Bianca își trecu mâna prin păr și îl privi admirativ.
— Chiar ai gusturi bune, spuse ea. N-am mai fost niciodată într-un hotel ca acesta.
Victor râse.
— Meriți doar ce e mai bun.
Era sigur pe el.
De aproape un an își ascundea aventura fără să lase urme.
Cel puțin așa credea.
Când ușile liftului s-au deschis, holul impunător îi întâmpină cu marmură albă, candelabre uriașe și parfum discret de flori proaspete.
Victor păși direct spre recepție.
— Bună seara. Rezervarea pe numele Dumitrescu.
Recepționera tastă câteva secunde.
Apoi ridică privirea.
— O clipă, vă rog.
Telefonul de pe birou sună.
Fata răspunse imediat.
— Da, doamnă… Au sosit.
Victor simți un fior ciudat.
— Ce înseamnă asta? întrebă.
Recepționera zâmbi politicos.
— Doamna vă așteaptă.
Bianca îl privi nedumerită.
— Ce doamnă?
Victor ridică din umeri.
— Probabil managerul.
Nu apucă să spună mai mult.
Din capătul holului apăru o femeie îmbrăcată într-un costum crem.
Mergea încet, sigură pe fiecare pas.
Victor înlemni.
Era Elena.
Soția lui.
Bianca făcu instinctiv un pas în spate.
— Victor… cine este?
El nu mai putea răspunde.
Elena se opri la doi metri de ei.
Nu părea furioasă.
Nici măcar tristă.
Părea liniștită.
Iar asta îl speria mai tare decât orice țipăt.
— Bună seara, Victor.
— Elena… eu pot explica…
— Serios?
Ea zâmbi ușor.
— De doisprezece ani aștept explicația asta.
Bianca începu să bâiguie.
— Eu… eu nu știam…
Elena o privi calm.
— Știai că poartă verighetă?
Bianca coborî privirea.
Nu mai răspunse.
Victor făcu un pas înainte.
— Hai să discutăm acasă.
— Nu.
Vocea Elenei era calmă.
— Aici este locul potrivit.
Întoarse capul spre recepționeră.
— Vă rog să anulați rezervarea.
Recepționera aprobă imediat.
— Desigur, doamnă.
Victor încercă să intervină.
— Nu poți face asta!
Recepționera îl privi surprinsă.
— Ba da.
Elena zâmbi.
— Pentru că hotelul acesta îmi aparține.
În jur se făcu liniște.
Victor clipi de câteva ori.
— Ce ai spus?
— Ai auzit foarte bine.
Bianca îl privi șocată.
— Mi-ai spus că hotelul e al unui prieten…
Elena continuă fără să ridice tonul.
— Acum șase ani am cumpărat pachetul majoritar de acțiuni.
Victor rămase fără aer.
— Dar… cu ce bani?
— Cu banii pe care îi investeam în timp ce tu îți cumpărai mașini și ceasuri.
Scoase din geantă o mapă elegantă.
— Ai fost atât de ocupat încât n-ai observat niciodată unde mergeau economiile mele.
Victor începu să transpire.
— Elena…
— Nu.
Ea îl opri cu un gest.
— Astăzi vorbești doar dacă te întreb.
Bianca începu să plângă încet.
— Îmi pare rău…
Elena o privi.
— Nu pentru mine îți pare rău.
Îți pare rău că omul de lângă tine nu este cine pretindea.
Victor încercă să-i prindă mâna.
Ea făcu un pas înapoi.
— Să nu mă atingi.
Holul devenise neobișnuit de liniștit.
Angajații încercau să pară ocupați, dar toți urmăreau scena.
Elena deschise mapa.
— Aici sunt actele de divorț.
Victor înghiți în sec.
— Ai depus deja cererea?
— Acum două săptămâni.
— De două săptămâni știai?
— De aproape opt luni.
Victor simți că i se înmoaie genunchii.
— Cum?
Elena zâmbi pentru prima dată cu adevărat.
— Ai uitat că tu m-ai învățat să verific fiecare extras de cont.
Fiecare hotel.
Fiecare restaurant.
Fiecare cadou.
Totul era acolo.
Bianca îl privea acum cu dezgust.
— Mi-ai spus că ești divorțat.
Victor tăcu.
— Mi-ai spus că locuiești singur.
Tăcere.
— Mi-ai spus că soția ta te-a părăsit.
Elena interveni.
— Nu.
Eu doar am încetat să-l mai cred.
Bianca își luă geanta.
— Nu vreau să mai aud nimic.
Întoarse spatele și plecă aproape alergând.
Victor rămase singur.
Pentru prima dată după mulți ani.
— Elena… te rog.
Ea îl privi lung.
— Știi care a fost cea mai mare greșeală a ta?
El ridică privirea.
— Ai crezut că valoarea unei femei se măsoară după cât vorbește.
Eu am ales să construiesc în tăcere.
În timp ce tu distrugeai zgomotos.
Scoase telefonul.
— Domnule avocat, puteți trimite și notificarea privind ieșirea lui Victor din companie.
Da… chiar acum.
Victor încremeni.
— Din companie?
— Ai uitat că toate acțiunile sunt pe numele meu.
Ți-am spus de multe ori să citești ce semnezi.
Nu ai avut niciodată timp.
El simți că lumea se prăbușește.
În doar câteva minute pierduse amanta.
Familia.
Locul de muncă.
Respectul tuturor.
Elena își aranjă discret sacoul.
— Știi ce este cel mai frumos?
Victor nu răspunse.
— Că mâine dimineață mă voi trezi fără minciuni în casă.
Iar asta valorează mai mult decât orice hotel de cinci stele.
Se întoarse și porni spre biroul administrativ.
Angajații o salutară respectuos.
Victor rămase nemișcat în mijlocul holului.
Cardul camerei era încă în mâna lui.
Dar nu mai deschidea nicio ușă.
În schimb, Elena deschisese una nouă.
Cea spre o viață în care nu mai avea nevoie să demonstreze nimănui cât valorează.
