Redactia.ro

Denise Rifai spune adio emisiunii „Furnicuțele”. „Pornesc spre o nouă provocare”v

denise rifai

Schimbare importantă la Antena 1 înainte de debutul noului sezon al emisiunii „Furnicuțele”. Denise Rifai se retrage din postura de prezentatoare, însă nu părăsește trustul. Vedeta a anunțat că urmează să se implice într-un nou proiect, în timp ce locul ei va fi preluat de Cătălin Măruță, care revine astfel în televiziune.

Denise Rifai a confirmat despărțirea de formatul „Furnicuțele” și a transmis că experiența a reprezentat pentru ea o etapă profesională aparte, care a scos-o din zona de confort.

„Pentru mine, aventura Furnicuțele ajunge astăzi la final. Vorbim de un proiect care m-a scos din zona de confort, m-a provocat și mi-a oferit șansa de a descoperi o nouă ipostază profesională”, a transmis prezentatoarea.

Aceasta a ținut să le mulțumească celor de la Antena 1 pentru încrederea acordată și a precizat că rămâne în cadrul trustului.

„Mulţumesc Antena 1 pentru ȋncrederea de a-mi propune acest proiect inedit și pentru bucuria de a fi făcut parte din această poveste. Îi doresc mult succes lui Cătălin și sunt convinsă că va scrie, alături de echipa Furnicuţele, un nou capitol frumos”, a mai spus Denise Rifai.

Denise Rifai pregătește un nou proiect la Antena

Chiar dacă se desparte de emisiunea „Furnicuțele”, Denise Rifai nu pleacă de la Antena. Prezentatoarea a dezvăluit că urmează o altă provocare profesională, fără să ofere însă, pentru moment, detalii despre noul format.

„Cât despre mine, rămân ȋn familia Antena, alături de care pornesc cu entuziasm spre un nou proiect, o nouă provocare și, sper, o nouă poveste frumoasă construită împreună!”, a transmis vedeta.

Filmările pentru sezonul al doilea al emisiunii „Furnicuțele” urmează să înceapă în perioada următoare, iar noul sezon va aduce o schimbare majoră chiar la masa prezentatorilor.

Cel care îi va lua locul lui Denise Rifai este Cătălin Măruță.

Cătălin Măruță revine în televiziune

Pentru Cătălin Măruță, noul proiect înseamnă revenirea pe micul ecran după perioada de pauză pe care și-a dorit-o după încheierea emisiunii pe care a prezentat-o timp de 18 ani.

Măruță a confirmat că din această toamnă va fi prezentatorul „Furnicuțele” și a explicat că formatul i s-a potrivit tocmai pentru că îi permite să rămână în zona de divertisment, dar să păstreze și mai mult timp pentru familie.

„Sunt foarte bucuros să vă spun că, din această toamnă, începe pentru mine o nouă aventură în televiziune: voi fi prezentatorul emisiunii Furnicuțele, la Antena 1”, a transmis Cătălin Măruță.

Prezentatorul a explicat că, după încheierea proiectului său anterior, a simțit nevoia să se retragă pentru o perioadă din ritmul intens al televiziunii de zi cu zi.

„Când s-a încheiat povestea mea de la «La Măruță» după 18 ani, am spus că simt nevoia de o pauză. Să am timp pentru mine, pentru familie, să-mi duc și să-mi iau copiii de la școală, să călătoresc și, pur și simplu, să trăiesc puțin și în afara ritmului unei emisiuni zilnice în direct. Și chiar am avut nevoie de perioada asta”, a mărturisit el.

De ce a acceptat Cătălin Măruță oferta Antena 1

Cătălin Măruță spune că noua ofertă a venit într-un moment potrivit. Formatul de divertisment, echipa și programul de filmare au cântărit în decizia sa.

„Furnicuțele a venit într-un moment bun și într-o formulă care mi se potrivește. Este divertisment, adică exact zona în care mă simt acasă, este o echipă în care sunt oameni pe care îi cunosc și îi apreciez”, a explicat prezentatorul.

Un alt avantaj este faptul că emisiunea este înregistrată, ceea ce îi permite să își organizeze mai bine timpul.

„Felul în care este organizat programul îmi permite să înregistrez emisiunile și, în același timp, să păstrez acel echilibru pe care mi l-am dorit în perioada asta: timp pentru familie, pentru copii și pentru celelalte proiecte ale mele”, a mai spus Cătălin Măruță.

Acesta a subliniat că revenirea sa în televiziune vine cu multă energie și cu sentimentul unui nou început.

„Așa că da, mă întorc în televiziune. Cu emoție, cu poftă de treabă și, poate cel mai important, cu bucuria unui nou început. Ne vedem la Antena 1, la Furnicuțele!”, a transmis el.

În noul sezon, Cătălin Măruță va face echipă cu Scamă și Blană, dar și cu Ciucă și Oase. Formatul va continua să pună invitații în situații neașteptate, prin întrebări, dezvăluiri și provocări.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: