Roxana
Bancurile lungi sunt o specie aparte. Nu le poți arunca din mers, între două stații de metrou. Au nevoie de răbdare, de o pauză de cafea și de cineva care să nu se uite la telefon. În schimb, când ies bine, râsul ține mult mai mult decât la un banc de trei rânduri. Am adunat mai jos șase dintre cele mai bune bancuri lungi care circulă la noi, repovestite pe îndelete.
Un barbat vrea sa cumpere chilotei tanga pentru nevasta. Vanzatoarea intreaba:
– Ce marime doriţi?
– Hm, greu de spus.
– Este important sa cunoasteti marimea.
– Stiu, marimea 77!
– 77!? Aceasta mărime nu exista! Cum ati ajuns la marimea asta?
– Pai avem acasă un televizor de de 81 cm si când ea se pune in fata lui raman in stanga si-n dreapta cam doi centimetri liberi!
Bancuri cu Bulă, clasicul care nu se demodează
Bulă rămâne, de departe, cel mai productiv personaj din umorul românesc. Are peste jumătate de secol de carieră și încă nu s-a pensionat.
Bulă și examenul de biologie. Bulă avea examen și a învățat, conștiincios, un singur subiect: râma. Atât, dar foarte bine. Intră în clasă, trage biletul și pe bilet scrie „Elefantul”. Nu se pierde cu firea. „Domnule profesor, elefantul este un animal foarte mare, cenușiu, cu urechi late și cu o trompă lungă. Trompa este lungă și subțire, cam cât o râmă. Iar râma, domnule profesor, este o vietate absolut fascinantă…” Și i-a povestit patruzeci de minute despre râmă. A luat opt.
Bulă și ședința cu părinții. Vine tatăl lui Bulă acasă de la ședință, roșu la față. „Bulă, doamna dirigintă spune că ești ultimul din clasă la purtare!” Bulă ridică din umeri: „Și ce, tată? Ea nu știe geografie.” Tatăl se oprește: „Ce legătură are geografia?” „Păi”, zice Bulă, „Pământul e rotund. Dacă e rotund, ultimul din clasă e de fapt primul, doar că din partea cealaltă.”
Bancuri cu Ion și Maria, umorul de la țară
A doua mare familie de bancuri românești. Aici gluma nu e niciodată doar despre prostie, ci despre șmecheria omului simplu.
Ion și vaca de la târg. Ion se duce la târg să vândă vaca. Cere cinci milioane. Vine un cumpărător, se uită la vacă, se strâmbă. „Are copita crăpată. Îți dau trei.” Vine altul: „E slabă rău. Două.” Al treilea: „Nu mai dă lapte de-un an. Un milion.” Ion se întoarce acasă cu vaca de funie. Maria îl întreabă cum a mers. „Bine”, zice Ion. „N-am vândut-o, dar mi-am dat seama de ce n-am putut plăti anul trecut impozitul pe ea. Mâine mă duc la Primărie cu cei trei martori.”
Bancuri de colecție, din umorul rusesc
Bancurile rusești au un farmec al lor. Sunt amare, absurde și, de obicei, mult mai deștepte decât par la prima vedere.
Peștișorul de aur. Un rus, un american și un francez naufragiază pe o insulă. Pescuiesc un peștișor de aur, care le oferă câte o dorință. Americanul cere un milion de dolari și un bilet spre New York. Dispare. Francezul cere un milion de euro și o masă la Paris. Dispare și el. Peștișorul se întoarce către rus: „Tu ce vrei?” Rusul se scarpină în cap, se uită la marea goală și zice: „Un ocean de vodcă. Și adu-i pe cei doi înapoi, că nu-mi place să beau singur.”
Cea mai fericită zi din viață. Un ziarist ia interviu unui bătrân de o sută de ani și îl întreabă care a fost cea mai fericită zi din viața lui. Bătrânul răspunde fără să stea pe gânduri: 16 martie 1938. Ziaristul e nedumerit, doar știe ce se întâmpla atunci. „De ce tocmai atunci?” „Păi”, zice bătrânul, „a oprit o mașină neagră la poarta mea. Au coborât doi bărbați în paltoane de piele și m-au întrebat: dumneata ești Mihail Mihailov? Iar eu am răspuns: nu, eu sunt Ivan Ivanovici.”
Bancuri cu animale vorbitoare și șefi nervoși
Ultimele două sunt bancurile pe care le poți spune la orice masă, fără să superi pe nimeni.
Papagalul de la licitație. Un om ajunge la o licitație și pune ochii pe un papagal. Începe să liciteze. Cineva din spate ridică miza. El mărește, celălalt mărește. Până la urmă îl ia, la un preț de trei ori mai mare decât intenționa. Se duce la casierie și îl întreabă pe organizator: „Măcar spuneți-mi, papagalul ăsta vorbește?” Organizatorul zâmbește: „Sigur că vorbește. Cine credeți că licita împotriva dumneavoastră?”
Angajatul care întârzie. Un om ajunge la birou cu două ore întârziere, cu haina ruptă și cu un ochi vânăt. Șeful sare de pe scaun: „Ce s-a întâmplat?” „Am căzut pe scări”, zice omul. Șeful se enervează: „Și îți trebuie două ore ca să cazi pe niște scări?”
De ce funcționează un banc lung și cum să-l spui ca lumea
Secretul nu stă în poantă, ci în drumul până la ea. Un banc lung e, de fapt, o mică poveste. Dacă o spui prea repede, o strici.
Regula de aur e să nu râzi tu primul. Mulți se dau de gol la jumătate și publicul înțelege finalul înainte să ajungi acolo. Ține-ți fața dreaptă până la ultimul cuvânt.
A doua regulă ține de detalii. Nu spune „un om”, spune „un om cu haina ruptă și cu un ochi vânăt”. Detaliile mărunte fac diferența dintre o glumă și o scenă pe care ascultătorul o vede în cap.
Și, în final, contează pauza. Înainte de poantă, oprește-te o secundă. Doar una. E cel mai ieftin truc de comedie din lume și funcționează de mii de ani.
