Ana Sasu
Ce se întâmplă cu o locuință, un teren, economiile din conturi sau alte bunuri atunci când o persoană moare fără să aibă copii? Mulți români pornesc de la ideea că, dacă persoana era căsătorită, întreaga avere îi revine automat soțului sau soției. În realitate, regulile succesorale sunt mai complexe, iar soțul supraviețuitor poate ajunge să împartă moștenirea cu părinții, frații, surorile sau cu alte rude ale celui decedat.
Codul civil stabilește o ordine clară a moștenitorilor legali. Această ordine este relevantă în special atunci când nu există un testament sau atunci când testamentul nu poate înlătura drepturile pe care legea le acordă anumitor moștenitori protejați.
Un aspect esențial este acela că bunurile comune ale soților nu intră integral în succesiune. Mai întâi trebuie stabilită partea care îi aparținea deja soțului supraviețuitor, iar numai cota care îi revenea persoanei decedate va fi împărțită între moștenitori.
Faptul că nu există copii nu înseamnă că soțul primește automat toată averea
Una dintre cele mai frecvente confuzii apare în cazul persoanelor căsătorite care nu au copii.
La prima vedere, ar putea părea firesc ca întreaga avere să ajungă la soțul rămas în viață. Legea română nu funcționează însă după această regulă.
Soțul supraviețuitor are un drept propriu la moștenire, însă cota pe care o primește depinde de rudele cu care vine în concurs.
Dacă persoana decedată are părinți, frați sau surori în viață, aceștia pot avea, la rândul lor, drepturi succesorale.
Prin urmare, existența unei căsătorii nu exclude automat rudele defunctului de la moștenire.
Situația exactă trebuie analizată în funcție de structura familiei celui care a murit.
Cele patru clase de moștenitori prevăzute de lege
Codul civil organizează rudele care pot moșteni în patru clase.
Prima clasă este reprezentată de descendenți. Aici intră copiii persoanei decedate, nepoții și ceilalți descendenți în linie directă, în condițiile prevăzute de lege.
Atunci când nu există copii sau alți descendenți care să vină la moștenire, se trece la cea de-a doua clasă.
Aceasta este alcătuită din ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați. În termeni simpli, este vorba despre părinții persoanei decedate, precum și despre frații și surorile acesteia și, în anumite situații, despre descendenții lor.
Dacă nici aceștia nu există sau nu pot moșteni, sunt avute în vedere rudele din clasele următoare.
Clasa a treia cuprinde ascendenții ordinari, adică bunicii, străbunicii și ceilalți ascendenți.
Clasa a patra este reprezentată de colateralii ordinari, adică anumite rude mai îndepărtate, în limita gradului de rudenie stabilit de lege.
În interiorul aceleiași clase, ca regulă generală, rudele mai apropiate în grad le înlătură de la moștenire pe cele mai îndepărtate, cu excepțiile prevăzute expres de Codul civil.
Soțul supraviețuitor poate primi doar o treime din moștenire
Una dintre situațiile care îi surprind cel mai mult pe oameni este cea în care persoana decedată era căsătorită, nu avea copii, însă avea în viață atât părinți, cât și frați sau surori.
În această situație, soțul supraviețuitor nu primește jumătate și nici întreaga moștenire.
Cota sa este de o treime din masa succesorală.
Restul de două treimi revine moștenitorilor din cea de-a doua clasă, potrivit regulilor aplicabile între părinți și frați sau surori.
Este important de făcut însă o distincție esențială.
Această treime nu se calculează neapărat din valoarea tuturor bunurilor pe care cei doi soți le foloseau în timpul căsătoriei.
Dacă, spre exemplu, un apartament era bun comun al soților, trebuie stabilită mai întâi partea care îi aparținea deja soțului supraviețuitor.
Doar partea care îi aparținea persoanei decedate intră în moștenire.
Cum funcționează regula în cazul unui apartament cumpărat împreună
Un exemplu simplu poate face regula mai ușor de înțeles.
Să presupunem că doi soți dețineau împreună un apartament.
Unul dintre ei moare fără copii, dar are în viață părinți și frați.
Înainte de succesiune trebuie stabilit ce cotă din apartament îi aparținea deja soțului supraviețuitor și ce cotă aparținea persoanei decedate.
Dacă, în urma lichidării regimului matrimonial, se stabilește că fiecare avea câte jumătate, partea soțului supraviețuitor rămâne a acestuia și nu este moștenită.
Numai jumătatea care îi aparținea defunctului va intra în masa succesorală.
Din această parte se calculează ulterior cota succesorală a soțului și cotele celorlalți moștenitori.
Această diferență este foarte importantă deoarece, în practică, oamenii confundă deseori bunurile comune cu averea care intră efectiv la succesiune.
Ce primește soțul dacă există numai părinții persoanei decedate
Situația se schimbă dacă nu există simultan părinți și frați.
Dacă soțul supraviețuitor vine la moștenire numai împreună cu părinții persoanei decedate, cota sa este mai mare.
În această situație, soțului îi revine jumătate din moștenire.
Cealaltă jumătate este împărțită potrivit regulilor aplicabile părinților.
Prin urmare, lipsa fraților și surorilor modifică substanțial proporția care îi revine soțului.
Același principiu este valabil și în situația în care există numai cealaltă categorie din clasa a doua.
Ce se întâmplă dacă există numai frați sau surori
Dacă persoana decedată nu mai are părinți în viață, dar are frați, surori sau descendenți ai acestora care pot veni la moștenire, soțul supraviețuitor primește, de asemenea, jumătate din moștenire.
Cealaltă jumătate revine rudelor respective, conform regulilor succesorale.
În anumite situații, nepoții de frate sau de soră pot ajunge și ei să moștenească, în condițiile prevăzute de lege.
Tocmai de aceea, o succesiune poate deveni mai complexă decât pare la prima vedere.
Nu este suficient să se constate că persoana decedată nu avea copii.
Trebuie stabilit întregul cerc al rudelor care au vocație succesorală.
Bunicii pot ajunge și ei la moștenire
Dacă nu există descendenți, părinți, frați, surori sau descendenți ai acestora care să poată moșteni, legea trece la clasa a treia.
Aici sunt incluși ascendenții ordinari.
Este vorba în primul rând despre bunici, dar și despre străbunici, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.
Atunci când există și un soț supraviețuitor, acesta primește trei sferturi din moștenire în concurs cu ascendenții ordinari.
Rudele din această clasă împart restul de un sfert.
Așadar, cu cât se ajunge la o clasă de rude mai îndepărtată, cu atât cota soțului supraviețuitor poate deveni mai mare.
Ce cotă primește soțul când există rude mai îndepărtate
În lipsa moștenitorilor din primele trei clase, pot deveni relevante rudele din clasa a patra, colateralii ordinari, în limitele prevăzute de Codul civil.
Și în această situație, dacă există un soț supraviețuitor, acesta are o poziție privilegiată.
Cota sa este, în concurs cu moștenitorii din clasele a treia sau a patra, de trei sferturi din moștenire.
Restul de un sfert se distribuie între rudele care au dreptul legal să vină la succesiune.
Dacă nu există rude cu vocație succesorală care să concureze cu soțul supraviețuitor, acesta poate ajunge să culeagă întreaga moștenire.
Un testament poate schimba împărțirea, dar nu în orice condiții
O persoană poate decide prin testament cui dorește să-i lase bunurile.
Totuși, libertatea testamentară nu este nelimitată.
Codul civil protejează anumite categorii de persoane prin mecanismul rezervei succesorale.
Prin urmare, atunci când există moștenitori rezervatari, aceștia nu pot fi lipsiți complet de partea minimă protejată de lege doar prin simpla redactare a unui testament.
În schimb, în limitele în care legea permite, testamentul poate schimba semnificativ distribuția patrimoniului.
Acest lucru devine deosebit de important în cazul persoanelor fără copii care doresc ca anumite bunuri să ajungă la o anumită persoană, la partener, la un nepot sau la alt beneficiar.
În lipsa testamentului, se aplică regulile succesiunii legale.
Concubinul nu are automat aceleași drepturi ca soțul
O situație care poate produce consecințe importante este cea a cuplurilor care trăiesc împreună fără să fie căsătorite.
Din perspectiva moștenirii legale, partenerul de viață nu este echivalent automat cu soțul.
Faptul că două persoane au locuit împreună timp de foarte mulți ani nu îi conferă, prin el însuși, partenerului supraviețuitor aceeași cotă succesorală pe care ar avea-o un soț.
Într-o astfel de situație, modul în care sunt deținute bunurile și existența unui testament pot deveni esențiale.
Este unul dintre motivele pentru care planificarea succesorală poate fi importantă, mai ales atunci când situația familială nu este una clasică.
Nu toate bunurile intră automat în succesiune în aceeași formă
Atunci când se discută despre o moștenire, trebuie stabilit cu exactitate patrimoniul persoanei decedate.
Pot intra aici bunuri imobile, precum apartamente, case și terenuri, dar și sume din conturi, autoturisme, participații în societăți, obiecte de valoare și alte drepturi patrimoniale.
În același timp, trebuie analizate și eventualele obligații ale defunctului.
Succesiunea nu înseamnă doar împărțirea activelor.
De aceea, stabilirea exactă a masei succesorale este una dintre primele etape importante ale procedurii.
Gradul de rudenie poate schimba cine primește efectiv moștenirea
O altă regulă importantă este cea privind apropierea gradului de rudenie.
Ca principiu, în cadrul aceleiași clase, ruda mai apropiată în grad o înlătură pe cea mai îndepărtată.
Există însă situații în care funcționează reprezentarea succesorală, ceea ce poate permite unor descendenți ai unei rude să vină la moștenire în condițiile legii.
Din acest motiv, simpla enumerare a rudelor existente nu este întotdeauna suficientă pentru a calcula cotele.
Trebuie stabilit cine poate veni efectiv la succesiune și în ce calitate.
De ce este importantă succesiunea chiar dacă familia „s-a înțeles”
În practică, multe persoane amână dezbaterea succesiunii deoarece membrii familiei consideră că între ei nu există conflicte.
Problemele pot apărea însă mai târziu, atunci când un bun trebuie vândut, când trebuie actualizate actele de proprietate sau când apar moștenitori despre care ceilalți nu au ținut cont.
De aceea, stabilirea oficială a moștenitorilor și a cotelor este importantă chiar și atunci când familia este de acord asupra modului în care ar dori să folosească bunurile.
O înțelegere verbală nu înlocuiește procedurile juridice necesare.
Regula care poate surprinde multe familii
Ideea esențială este că lipsa copiilor nu înseamnă automat că averea unei persoane ajunge integral la soț sau soție.
Dacă există părinți și frați sau surori, soțul supraviețuitor poate primi doar o treime din moștenirea propriu-zisă.
Dacă există numai părinți sau numai frați și rudele care îi pot reprezenta, cota soțului poate ajunge la jumătate.
În concurs cu rudele din clasele mai îndepărtate, cota sa crește la trei sferturi.
Înainte de orice împărțire trebuie însă stabilit ce bunuri aparțineau efectiv persoanei decedate și care parte îi aparținea deja soțului supraviețuitor.
Tocmai această diferență explică de ce două familii aparent aflate în situații similare pot ajunge la împărțiri foarte diferite ale patrimoniului.
În cazul unei succesiuni concrete, mai ales dacă există bunuri comune, testament, rude din mai multe ramuri ale familiei sau neînțelegeri între moștenitori, calcularea exactă a cotelor trebuie făcută în funcție de situația juridică specifică.
Sursa foto: Arhivă
