Mirela Loșniță
În tradiția populară românească există câteva momente din an despre care bătrânii vorbeau cu un respect aparte. Se spunea că atunci hotarul dintre lumea celor vii și cea a celor plecați devine simbolic mai subțire, iar sufletele celor adormiți sunt pomenite cu mai multă intensitate. Expresii precum „se deschid cerurile” sau „morții primesc dezlegare să vină acasă” apar în folclor, însă nu trebuie confundate cu învățătura oficială a Bisericii Ortodoxe.
Pentru creștini, pomenirea celor morți înseamnă rugăciune, milostenie și participare la slujbe. Tradiția populară a adăugat, de-a lungul generațiilor, numeroase credințe despre zilele în care sufletele s-ar putea apropia simbolic de locurile și oamenii dragi.
Cinci astfel de momente sunt considerate deosebit de importante în multe zone ale României.
Moșii de iarnă, prima mare pomenire a anului
Moșii de iarnă reprezintă una dintre cele mai cunoscute zile dedicate celor adormiți. Sunt ținuți, de regulă, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, înainte de intrarea în Postul Mare.
În această zi, credincioșii duc la biserică pomelnice și alimente pentru a fi binecuvântate și apoi împărțite.
Coliva, colacii, vinul și preparatele oferite de pomană sunt asociate de multă vreme cu această zi.
În credința populară, bunicii spuneau că sufletele celor plecați „așteaptă pomenirea” și că nimeni din familie nu trebuie uitat.
De aici provine și obiceiul de a scrie cu grijă numele rudelor decedate pe pomelnic.
În unele sate, gospodinele pregăteau mâncarea încă de vineri seara. Dimineața, înainte ca familia să mănânce, o parte era pusă deoparte pentru pomană.
Se considera că darul făcut unei persoane nevoiașe ajunge, simbolic, și la cel pentru care este oferit.
Bătrânii aveau o vorbă simplă: „Dai pentru suflet și primești liniște în suflet”.
Joia Mare, noaptea în care tradiția spune că sufletele se întorc
Una dintre cele mai puternice credințe populare este legată de Joia Mare din Săptămâna Patimilor.
În anumite regiuni ale României, se spunea că sufletele morților se întorc în această perioadă la vechile lor case și rămân aproape de familie până în preajma Rusaliilor.
Este o credință folclorică, nu o afirmație doctrinară a Bisericii.
Tocmai din această tradiție provin anumite obiceiuri legate de focurile aprinse în curți sau în cimitire.
În trecut, în unele sate se aprindeau focuri din lemne, iar oamenii spuneau că sufletele celor plecați „vin să se încălzească”.
Focul avea o puternică valoare simbolică: lumină, căldură și amintire.
În case se făcea curățenie, se aprindeau lumânări și se pregăteau alimente pentru a fi oferite de pomană.
Bunicii insistau ca în această perioadă să nu existe certuri în familie.
Se spunea că cei plecați trebuie „să găsească liniște în casă” atunci când sunt pomeniți.
Paștele Blajinilor, ziua în care bucuria Învierii ajunge și la cei adormiți
Paștele Blajinilor este o tradiție puternic păstrată mai ales în anumite regiuni din România, Republica Moldova și alte comunități ortodoxe.
Este sărbătorit după Paști, iar oamenii merg la cimitir pentru a-i pomeni pe cei plecați.
Mormintele sunt curățate, se aprind lumânări și sunt rostite rugăciuni.
În cultura populară, Paștele Blajinilor este văzut ca o continuare a bucuriei Învierii, dusă simbolic și către lumea celor adormiți.
De aici provin și numeroase povești despre „deschiderea cerurilor”.
Bătrânii spuneau că în asemenea zile nu este bine să plângi fără oprire la mormânt.
Nu pentru că durerea ar fi greșită, ci pentru că ziua este asociată cu speranța și cu pomenirea, nu doar cu despărțirea.
În unele familii se păstrează obiceiul de a duce la cimitir ouă roșii, colaci și alte alimente.
După slujbă, acestea sunt împărțite în memoria celor plecați.
Moșii de vară, una dintre cele mai importante zile pentru sufletele celor adormiți
Moșii de vară sunt ținuți în sâmbăta dinaintea Rusaliilor și reprezintă unul dintre cele mai importante momente de pomenire din calendarul ortodox românesc.
În această zi, bisericile se umplu de oameni care aduc pomelnice, colivă și daruri pentru cei adormiți.
În tradiția populară, momentul este înconjurat de numeroase credințe.
Se spunea că sufletele care ar fi revenit simbolic printre cei vii în perioada Paștilor trebuie pomenite înainte de a se întoarce în lumea lor.
De aceea, Moșii de vară erau respectați cu foarte mare atenție.
În unele zone, oamenii împart vase noi, căni, farfurii sau străchini în care pun mâncare.
Alături se oferă adesea cireșe, colaci și alte produse de sezon.
Bunicii spuneau că nu trebuie uitat niciun suflet din familie.
Dacă o persoană murise singură sau nu mai avea rude, vecinii o pomeneau uneori și pe ea.
Era considerat unul dintre cele mai frumoase acte de milostenie.
Moșii de toamnă, momentul în care familia își amintește din nou de cei plecați
În multe comunități există și pomeniri de toamnă, cunoscute popular drept Moșii de toamnă.
Data și obiceiurile pot varia în funcție de regiune și de tradițiile locale, însă sensul rămâne același: rugăciune pentru cei adormiți și milostenie făcută în numele lor.
Toamna avea oricum o semnificație aparte pentru satul tradițional.
Recoltele erau strânse, anul agricol se apropia de final, iar oamenii se gândeau mai mult la familie și la cei care construiseră gospodăria înaintea lor.
De aceea, pomenirea morților se lega firesc de această perioadă.
Se împărțeau alimente din recolta nouă, fructe, pâine și preparate pregătite în gospodărie.
Bătrânii spuneau că este bine să dai din ceea ce ai primit în acel an.
Gestul avea și o puternică semnificație comunitară: oamenii mai înstăriți îi ajutau pe cei care aveau mai puțin.
Ce înseamnă, de fapt, expresia „se deschid cerurile”
În folclorul românesc, expresia apare în legătură cu mai multe sărbători.
Nu trebuie interpretată literal.
Este o imagine simbolică prin care oamenii de altădată exprimau ideea că anumite momente sunt mai potrivite pentru rugăciune, reculegere și legătura spirituală cu cei plecați.
Pentru creștinism, sufletele morților nu se întorc fizic în locuințele lor și nu există zile în care ar primi o „permisie” în sens literal.
Rugăciunea pentru cei adormiți este însă o practică importantă.
Tocmai de aceea există sâmbetele morților și numeroase slujbe de pomenire pe parcursul anului.
Tradiția populară a îmbrăcat aceste practici într-un limbaj plin de simboluri.
„Venirea acasă” poate fi privită și ca o metaforă pentru momentul în care familia vorbește din nou despre cei plecați, le rostește numele și îi aduce în centrul amintirilor.
Ce făceau bunicii în asemenea zile
Înainte de marile zile de pomenire, gospodăriile erau pregătite cu atenție.
Casa era curățată, iar mâncarea pentru pomană era făcută din timp.
Bunicile pregăteau colivă și colaci, iar lumânările nu lipseau aproape niciodată.
La biserică erau duse pomelnice cu numele celor adormiți.
După slujbă, alimentele erau împărțite.
O parte ajungea la rude, alta la vecini, iar oamenii aveau grijă să ofere și celor aflați în nevoie.
Se spunea că pomana trebuie oferită cu inimă bună.
Nu cantitatea era cea care conta.
O bucată de pâine sau un fruct oferit cu sinceritate putea avea, în mentalitatea tradițională, mai multă valoare decât o masă bogată oferită doar de ochii lumii.
De ce nu trebuia să existe ceartă în casă
Un alt obicei des întâlnit era evitarea conflictelor.
Bătrânii spuneau că într-o zi dedicată celor adormiți nu este bine să pornești certuri sau să rostești vorbe grele.
Casa trebuia să fie liniștită.
În spatele acestei superstiții se află o idee foarte simplă: ziua trebuia dedicată memoriei și împăcării.
Unii oameni profitau chiar de asemenea momente pentru a rezolva conflicte mai vechi.
Moartea și pomenirea îi făceau să își amintească faptul că multe supărări sunt trecătoare.
Lumânarea, unul dintre cele mai importante simboluri
Lumânarea apare în aproape toate zilele de pomenire.
Pentru creștini, lumina ei este asociată cu Hristos și cu rugăciunea.
În tradiția populară, lumânarea a primit și alte interpretări.
Bunicii spuneau că lumina „arată drumul sufletului” sau că nu trebuie lăsat mortul „fără lumină”.
Aceste formulări țin de limbajul folcloric.
În practica religioasă, aprinderea lumânării este un gest de credință și de pomenire.
De aceea, chiar și oamenii care nu mai păstrează toate obiceiurile vechi continuă să aprindă o lumânare pentru cei dragi.
Este poate cel mai simplu mod de a spune: „Nu te-am uitat”.
Cele cinci momente păstrate în tradiția românească nu trebuie privite cu teamă și nici ca zile în care sufletele ar reveni fizic printre cei vii. Ele sunt, înainte de toate, ocazii în care generațiile se întâlnesc prin amintire, rugăciune și milostenie, iar numele celor plecați sunt rostite din nou în casele în care au trăit cândva.
