Redactia PlumMedia
Durerea de umăr este una dintre cele mai frecvente cauze de prezentare la ortoped și, în același timp, una dintre cele mai amânate. Între prima noapte în care nu mai poți dormi pe partea afectată și prima consultație trec adesea luni întregi. Nu lipsa de timp este principalul vinovat, nici teama de operație, ci câteva convingeri care sună perfect rezonabil și care circulă de la un pacient la altul. Problema este că, în cazul umărului, fiecare lună pierdută poate schimba tipul de tratament de care ai nevoie.
„Dacă pot să mișc brațul, înseamnă că nu e nimic rupt”
Este cea mai frecventă capcană. Coafa rotatorie — grupul de patru tendoane care centrează capul humeral în articulație — poate ceda parțial fără ca brațul să devină imobil. Tendonul supraspinos este cel mai expus dintre ele, iar o ruptură de câteva fibre poate da doar o durere surdă pe partea laterală a brațului, care se accentuează noaptea și la mișcările deasupra capului. Pacientul continuă să conducă, să se îmbrace, să lucreze — și trage concluzia că nu poate fi ceva serios.
O ruptura de tendon supraspinos apare la tineri după un traumatism — o cădere pe brațul întins, o ridicare bruscă — și, după 40 de ani, prin uzură progresivă. Distincția contează însă mai puțin decât un fapt pe care specialiștii îl repetă constant: o ruptură completă nu se reface spontan. Tendonul desprins de pe os se retrage în timp, ca un elastic, iar mușchiul se poate degenera. Cu cât se amână evaluarea, cu atât reparația devine mai dificilă, iar o leziune reparabilă poate ajunge, la un moment dat, ireparabilă.
„L-au pus la loc la Urgențe, deci s-a rezolvat”
Luxația de umăr este cea mai frecventă luxație a unei articulații mari, tocmai fiindcă umărul este și cea mai mobilă articulație a corpului. În marea majoritate a cazurilor — până la aproximativ 95% — capul humeral iese prin partea anterioară. Reducerea, adică repunerea lui în articulație, se face exclusiv medical, sub anestezie sau sedare; încercarea de a „pune umărul la loc” pe cont propriu poate leza nervi, vase de sânge sau os.
Numai că momentul în care durerea dispare nu este și momentul în care problema s-a încheiat. Prima luxație lasă frecvent în urmă leziuni ale labrumului și ale ligamentelor, iar instabilitatea umarului se poate croniciza. Datele din literatura de specialitate arată rate de recidivă de la aproximativ 47% până la peste 90% la pacienții tineri tratați conservator, în timp ce după repararea chirurgicală a labrumului riscul scade semnificativ. Practic, la un sportiv de 20 de ani, „așteptăm și vedem” este o strategie cu șanse mari să ducă la un al doilea episod.
„Oricum se ajunge la operație, mai bine amân”
Este exact invers. Multe situații se rezolvă fără bisturiu: rupturile parțiale mici, tendinopatiile, umărul dureros la persoanele cu solicitare redusă răspund frecvent la repaus activ, la corectarea gesturilor de zi cu zi și la kinetoterapie condusă corect. Ceea ce nu se poate improviza este diagnosticul. Un examen clinic atent, completat de ecografie musculo-scheletală și, acolo unde e nevoie, de RMN — investigația de referință pentru leziunile de coafă rotatorie — arată exact ce structură a cedat și cât de mult.
De aceea, primul pas rezonabil nu este nici operația, nici răbdarea nelimitată, ci o evaluare la un medic ortoped de umar. Mai ales când vorbim despre luxații care revin sau despre intervenții care nu au dat rezultatul așteptat, contează ca evaluarea să fie făcută de cineva familiarizat cu astfel de cazuri. Institutul Umărului funcționează nu doar ca centru de evaluare și tratament, ci și ca centru de second opinion pentru cazuri complexe, recidive și revizii chirurgicale, iar fondatorul său, Dr. Ion-Andrei Popescu, este invitat frecvent ca lector și instructor de artroscopie la evenimente științifice de chirurgie a umărului din străinătate. Pentru un pacient tânăr cu umărul instabil, o a doua opinie bine argumentată poate face diferența dintre un tratament care rezolvă problema și unul care doar o amână.
Mergi la medic dacă umărul îți face probleme. Semnalele care merită o programare, nu încă o cutie de antiinflamatoare, sunt puține și clare: durere care trece de două-trei săptămâni, slăbiciune la ridicarea brațului, dureri nocturne, senzația că umărul „fuge” din articulație. Recuperarea, atunci când e nevoie de ea, se măsoară oricum în luni. Nu are rost să adaugi la ele și lunile de amânare.
