Ana Sasu
Munca part-time este o realitate pentru mulți români, fie că vorbim despre contracte de două ore, patru ore sau șase ore pe zi. Una dintre cele mai frecvente întrebări apare însă atunci când se apropie momentul pensionării: anii în care ai lucrat cu program redus valorează la fel ca anii petrecuți într-un loc de muncă cu normă întreagă? Răspunsul este important, deoarece trebuie făcută diferența între vechimea recunoscută pentru pensie și suma efectivă pe care o vei încasa.
Potrivit regulilor actuale, un contract part-time nu înseamnă automat că vei avea doar jumătate sau un sfert din vechimea unui salariat care lucrează opt ore pe zi. În prezent, perioada lucrată cu normă parțială poate reprezenta stagiu de cotizare integral, însă cuantumul viitoarei pensii depinde în principal de contribuțiile și veniturile pentru care acestea au fost plătite.
Cu alte cuvinte, două persoane pot avea același număr de ani de stagiu de cotizare, dar pensii diferite dacă veniturile brute pentru care au fost achitate contribuțiile au fost diferite.
Un an lucrat part-time poate însemna un an de stagiu de cotizare
Pentru perioadele supuse regulilor actuale, dacă o persoană lucrează timp de un an cu un contract de două sau patru ore pe zi, perioada respectivă nu se transformă automat în șase luni sau trei luni de vechime numai pentru că programul de lucru a fost redus.
Astfel, o persoană care lucrează timp de zece ani cu un contract part-time poate acumula zece ani de stagiu de cotizare, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legislația sistemului public de pensii și contribuțiile aferente sunt declarate și datorate corespunzător.
Diferența importantă apare atunci când se calculează valoarea pensiei. Sistemul public funcționează pe principiul contributivității, ceea ce înseamnă că venitul pentru care s-au plătit contribuții are un rol esențial în stabilirea punctajului.
Un angajat care lucrează patru ore și primește un venit brut mai mic decât un salariat cu normă întreagă va acumula, de regulă, un punctaj contributiv mai redus.
De aceea, simpla afirmație că „part-time-ul se ia integral la pensie” poate crea confuzie. Integral poate fi recunoscută perioada calendaristică drept stagiu, dar acest lucru nu înseamnă că un salariu mai mic produce automat aceeași pensie ca un salariu mai mare.
O persoană care a lucrat 35 de ani cu normă parțială poate ajunge astfel la stagiul necesar potrivit situației sale, însă cuantumul pensiei va fi influențat de veniturile asigurate și contribuțiile acumulate de-a lungul întregii cariere.
Cum se calculează pensia pentru perioadele lucrate part-time
Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii stabilește mecanismul actual de calcul. La baza acestuia se află numărul total de puncte realizate de persoana asigurată și valoarea punctului de referință.
Formula generală este:
Cuantumul pensiei = numărul total de puncte × valoarea punctului de referință.
Pentru exemplificare, dacă folosim o valoare a punctului de referință de 81 de lei și un câștig salarial mediu brut de referință de 9.192 de lei, se poate observa mai ușor de ce salariul obținut în timpul contractului part-time contează atât de mult.
Să presupunem că o persoană are un salariu brut lunar de 4.596 de lei, adică exact jumătate din valoarea de referință folosită în exemplu. Raportul este de aproximativ 0,5, potrivit RTV.
Dacă venitul și valoarea de referință ar rămâne neschimbate pe tot parcursul anului, punctajul contributiv aferent perioadei respective ar reflecta acest raport. Exemplul este, desigur, unul simplificat, deoarece într-o carieră de câteva decenii salariile, indicatorii economici și legislația se modifică.
Important este principiul: nu numărul de ore înscris în contract stabilește singur valoarea pensiei, ci venitul asigurat pentru care se datorează contribuția.
De exemplu, simplul fapt că două persoane lucrează amândouă patru ore pe zi nu înseamnă că vor avea aceeași pensie. Una poate avea un salariu brut considerabil mai mare decât cealaltă și, implicit, poate acumula un punctaj superior.
Același lucru este valabil și în comparația dintre un angajat part-time și unul full-time. Dacă veniturile pentru care sunt datorate contribuțiile diferă, diferența se va reflecta în punctajul acumulat.
Ce se întâmplă dacă lucrezi 35 de ani câte 2 sau 4 ore pe zi
Unul dintre cele mai interesante cazuri este cel al unei persoane care își desfășoară aproape întreaga carieră profesională în baza unor contracte cu normă parțială.
Să presupunem că un angajat lucrează timp de 35 de ani cu un program de patru ore pe zi. Din perspectiva stagiului, în condițiile legislației aplicabile perioadelor respective, cei 35 de ani nu trebuie interpretați automat ca numai 17 ani și jumătate.
Însă aceasta este doar prima parte a problemei.
A doua parte este reprezentată de contribuțiile acumulate. Dacă salariul brut al persoanei care lucrează patru ore este semnificativ mai mic decât venitul unei persoane care lucrează opt ore, punctajul contributiv va fi, în mod normal, mai mic.
Spre exemplu, dacă folosim strict un scenariu teoretic în care un salariat realizează constant un punctaj contributiv anual de 0,5, în 35 de ani ar acumula aproximativ 17,5 puncte contributive din această componentă.
La o valoare de referință de 81 de lei, numai aceste 17,5 puncte ar corespunde unei valori de aproximativ 1.417,5 lei. Acesta nu trebuie interpretat ca o estimare universală a pensiei finale, deoarece calculul real poate include și alte elemente prevăzute de lege, inclusiv puncte de stabilitate, perioade asimilate sau necontributive recunoscute, după caz.
Mai mult, într-un interval de 35 de ani se schimbă salariile, câștigurile medii, legislația și indicatorii utilizați la calcul. Tocmai de aceea, un exemplu matematic simplificat este util pentru înțelegerea mecanismului, dar nu poate spune cu exactitate ce pensie va primi o anumită persoană peste câteva decenii.
Concluzia practică este însă importantă: 35 de ani lucrați part-time nu înseamnă automat jumătate din stagiul de cotizare, dar un venit contributiv mai mic poate conduce la o pensie mai mică.
Atenție la perioadele lucrate part-time înainte de iulie 2005
Situația devine mai complicată pentru românii care au lucrat cu normă parțială în urmă cu mai multe decenii. Regulile privind recunoașterea stagiului nu au fost identice în toate perioadele, iar data la care a fost prestată activitatea poate deveni foarte importantă.
Pentru activitatea desfășurată până la 1 aprilie 2001, stagiul putea fi recunoscut integral în condițiile aplicabile perioadei respective, inclusiv în legătură cu funcția de bază și evidența în carnetul de muncă.
În intervalul cuprins între 1 aprilie 2001 și 1 martie 2003, regulile au permis, de asemenea, recunoașterea integrală a perioadei calendaristice în situațiile prevăzute de legislația de atunci.
O atenție specială trebuie acordată însă perioadei 1 martie 2003 – 1 iulie 2005. Pentru acest interval, stagiul aferent contractelor cu timp parțial a fost calculat proporțional cu timpul efectiv lucrat.
Aici apare diferența care îi poate surprinde pe unii dintre viitorii pensionari.
Dacă o persoană a lucrat, spre exemplu, timp de 12 luni cu jumătate de normă în această perioadă, stagiul recunoscut poate fi de numai șase luni. Prin urmare, nu este suficient să se numere pur și simplu anii calendaristici în care persoana a avut contract de muncă.
Pentru cineva care a avut mai multe contracte part-time de-a lungul unei cariere lungi, este important să fie verificată separat fiecare perioadă și legislația aplicabilă la momentul respectiv.
De ce doi angajați cu aceeași vechime pot primi pensii foarte diferite
Cea mai importantă regulă pentru cei care au lucrat part-time este diferența dintre durata stagiului și valoarea pensiei. Sunt două lucruri legate între ele, dar nu identice.
Să presupunem că două persoane au fiecare câte 35 de ani recunoscuți ca stagiu contributiv. Prima a lucrat cu normă întreagă și a avut venituri apropiate de câștigul salarial mediu brut utilizat în calcul. Cea de-a doua a lucrat predominant part-time și a avut venituri reprezentând aproximativ jumătate din acest nivel.
Ambele persoane pot avea 35 de ani de stagiu, însă punctajele contributive acumulate pot fi foarte diferite. Prin urmare, și pensiile rezultate pot fi diferite.
Situația trebuie analizată însă individual. Un contract part-time nu înseamnă obligatoriu un salariu foarte mic, după cum un contract full-time nu garantează un venit ridicat. Ceea ce contează pentru componenta contributivă este baza pentru care s-au datorat contribuțiile sociale.
De asemenea, noul mecanism de calcul trebuie privit în ansamblu. Numărul total de puncte nu este format în orice situație exclusiv din raportul simplu dintre salariu și câștigul mediu. În funcție de istoricul profesional al persoanei, pot interveni și alte categorii de puncte recunoscute de legislația pensiilor.
Pentru salariații care au lucrat part-time înainte de 2005, verificarea documentelor devine cu atât mai importantă. Carnetele de muncă, adeverințele, perioadele declarate și veniturile pentru care au fost achitate contribuții pot influența stabilirea drepturilor.
Cei care se apropie de pensionare și au avut contracte de două sau patru ore în perioade diferite nu ar trebui, așadar, să presupună că fiecare an va fi tratat identic. În special intervalul martie 2003 – iulie 2005 poate produce diferențe la calcularea stagiului.
În cazul contractelor part-time mai recente, regula esențială rămâne însă mult mai simplă: faptul că ai lucrat mai puține ore pe zi nu îți taie automat perioada de stagiu proporțional cu programul, însă venitul contributiv realizat de-a lungul anilor va avea un impact direct asupra punctajului și, implicit, asupra banilor pe care îi vei primi lunar după pensionare.
Sursa foto: Arhivă
