Georgescu Dragos
Sfârșitul lui octombrie aduce una dintre cele mai încărcate de mister nopți din calendarul popular românesc. În noaptea de 25 spre 26 octombrie, în ajunul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, cerul se luminează în multe sate de flăcările Focului lui Sumedru. Pentru bătrâni, era momentul în care vara se încheie și iarna își intră în drepturi. Pentru fetele nemăritate, însă, această noapte avea o cu totul altă însemnătate: era una dintre puținele ocazii din an în care, potrivit credințelor populare, își puteau afla norocul în dragoste.
Ritualul fetelor nemăritate de Sfântul Dumitru: ce trebuie sa faca ca sa si vada ursitul
Anul acesta, Sfântul Dumitru cade luni, 26 octombrie, iar ajunul, cu focurile sale, este duminică seara. Iată ce făceau fetele de odinioară în această noapte și de ce obiceiurile lor au rezistat până astăzi.
Pentru a înțelege ritualurile de dragoste, trebuie mai întâi să înțelegem ce reprezenta Sâmedru pentru lumea satului. În credința populară, Sfântul Dumitru este vestitorul iernii și patronul păstorilor. Bătrânii spuneau că, dacă Sfântul Gheorghe deschide vara și înfrunzește pădurile, Sfântul Dumitru o închide: desfrunzește codrul, usucă iarba și trimite căldura în pământ. Din această zi, gerul începe să-și arate colții.
Era și o zi a socotelilor. Ciobanii coborau turmele de la munte, stânele se strică, se tocmeau slujbașii pentru iarnă și se plăteau datoriile. În multe zone, cine lua bani cu împrumut promitea să-i dea înapoi „până la Sâmedru”.
Tocmai pentru că marca o trecere, de la un anotimp la altul, de la munca de vară la odihna de iarnă, noaptea dinaintea sărbătorii era considerată un prag. Iar în tradiția românească, pragurile de timp erau momentele în care viitorul putea fi întrezărit.
Focul lui Sumedru, inima obiceiului
Cel mai spectaculos obicei al acestei nopți este Focul lui Sumedru, numit și Focul de Sânmedru. În ajunul sărbătorii, oamenii aprind focuri mari în curți, la răscruci sau pe dealurile din jurul satului. Obiceiul, despre care etnologii spun că are rădăcini foarte vechi, s-a păstrat mai ales în nordul județelor Argeș, Dâmbovița și Vâlcea, dar și în zone din Muntenia, Oltenia și Moldova.
Pregătirile începeau cu zile înainte. Tinerii adunau lemne, crengi uscate și cetină de brad, iar în mijlocul grămezii se înfigea, adesea, trunchiul unui copac adus din pădure, care simboliza „Sumedrul”. La căderea serii, focul era aprins, iar copiii și tinerii se strângeau în jurul lui strigând și cântând versuri vechi, precum „Hai la focu’ lui Sumedru!”.
Focul avea mai multe roluri în credința populară: se spunea că alungă fiarele și spiritele rele, că încălzește sufletele morților și că aduce sănătate celor care se apropie de el. La final, oamenii luau acasă jar și cenușă, pe care le împrăștiau în grădini și livezi, pentru ca anul următor să fie roditor.
Săritul peste foc: ritualul pentru măritiș
Pentru fetele și flăcăii care așteptau să se căsătorească, focul avea un rost aparte. Potrivit unui vechi obicei, tinerii care voiau să se însoare sau să se mărite în anul ce urma trebuiau să sară peste flăcările Focului lui Sumedru.
Săritura nu era deloc întâmplătoare. Focul era văzut ca o forță purificatoare, care ardea ghinionul, deochiul și tot ce ar fi putut sta în calea norocului. Fata care sărea curajos peste flăcări se „curăța” și se pregătea, simbolic, pentru o nouă etapă din viață.
În unele sate se spunea că săritul trebuia făcut în pereche. Dacă o fată și un flăcău săreau împreună, ținându-se de mână, și nu se despărțeau în timpul săriturii, era semn că le este scris să fie împreună. Dacă se scăpau de mână, legătura nu era menită să dureze. Firește, multe perechi „se nimereau” să sară împreună tocmai pentru că se plăceau deja, iar focul devenea un fel de declarație publică în fața satului.
Copiii săreau și ei peste jar, dar pentru sănătate, ca să fie feriți de boli peste iarnă.
Ce făceau fetele acasă, în noaptea de ajun
Dacă focul era partea publică a sărbătorii, acasă se petreceau ritualurile tainice. Multe dintre acestea sunt comune și altor nopți de prag din calendarul popular, precum cea a Sfântului Andrei sau a Bobotezei, iar practicile variau mult de la o regiune la alta. Ce le lega era aceeași dorință: de a-și vedea, măcar în vis, chipul celui ce avea să le fie sortit.
Visul cu ursitul. Cel mai răspândit obicei era ca fata să se culce cu gândul la ursit, rostind o rugăciune sau o mică formulă înainte de somn. Se credea că, în această noapte, visele au o putere aparte, iar flăcăul care apare în vis este cel cu care se va mărita. Unele fete puneau sub pernă o crenguță de busuioc, planta legată în tradiția românească de dragoste și de aflarea ursitului.
Tăcerea. În multe zone, ritualurile de dragoste trebuiau făcute în tăcere. Fata nu avea voie să vorbească cu nimeni după ce își făcea pregătirile și până dimineață, altfel „se strica” farmecul.
Jarul de la foc. Unele fete aduceau acasă un tăciune sau puțin jar de la Focul lui Sumedru, pe care îl păstrau lângă vatră. Se credea că acesta poartă norocul focului în casă și grăbește venirea pețitorilor.
Atenție la pieptene! O superstiție aparte privește ziua de Sfântul Dumitru: se spunea că în această zi nu e bine să folosești pieptenele. Pentru fetele care voiau să arate bine la horă era o adevărată încercare, dar regula se respecta cu strictețe.
Semne de măritiș de Sâmedru
Pe lângă ritualuri, bătrânele satului citeau în această perioadă și „semne” despre norocul fetelor:
Dacă la focul de Sâmedru flăcările se înălțau drept spre cer, se spunea că în acel an vor fi multe nunți în sat.
Fata care prindea prima o scânteie sărită din foc era considerată norocoasă în dragoste.
Dacă un flăcău îi întindea mâna unei fete ca să sară împreună peste foc, era un semn de interes pe care tot satul îl lua în seamă.
Legătura dintre Sfântul Dumitru și măritiș nu era doar una magică, ci și una foarte practică. Toamna târzie era perioada în care se încheiau muncile câmpului, ciobanii se întorceau acasă, iar oamenii aveau timp și bucate. Era, așadar, sezonul ideal pentru pețit și pentru nunți. Fetele care sperau să se mărite în iarna sau primăvara următoare aveau toate motivele să-și încerce norocul tocmai în această noapte.
În plus, Focul lui Sumedru era una dintre puținele ocazii în care tinerii din tot satul se adunau la un loc, seara, departe de privirile stricte ale casei. Pentru multe cupluri, povestea începea chiar lângă flăcări.
Între credință și tradiție
Este important de spus că aceste ritualuri țin de tradiția populară, nu de învățătura Bisericii. Pentru credincioși, ziua de 26 octombrie este, înainte de toate, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, martir creștin din secolul al IV-lea, ocrotitorul Tesalonicului, cunoscut ca Izvorâtorul de Mir. Biserica nu încurajează practicile de ghicire a viitorului, iar mulți preoți le recomandă tinerilor care își doresc o familie să se roage sfântului pentru un partener bun, în loc să caute semne în vise sau în flăcări.
Cu toate acestea, obiceiurile de Sâmedru rămân o parte prețioasă a patrimoniului nostru cultural. Ele spun povestea unor generații întregi de fete care, cu speranță și emoție, așteptau să afle cine le va fi alături în viață.
În multe localități, tradiția nu doar că s-a păstrat, dar a renăscut în ultimii ani. În Câmpulung, Topoloveni sau în satul Șirnea din județul Brașov, Focul lui Sumedru a devenit un eveniment comunitar la care participă atât localnicii, cât și turiștii. Se cântă, se împart daruri, se povestește despre semnificația obiceiului, iar tinerii continuă să sară peste flăcări, chiar dacă astăzi o fac mai degrabă pentru distracție decât din convingerea că își vor afla ursitul.
Dacă vrei să trăiești și tu atmosfera acestei nopți, merită să afli dacă în zona ta se organizează un Foc de Sumedru. Iar dacă ești o fată care încă își caută jumătatea, cine știe? Poate că săritura peste foc, o crenguță de busuioc sub pernă sau un vis frumos în noaptea de Sâmedru îți vor aduce, după cum spun bătrânii, norocul mult așteptat.
