Georgescu Dragos
Pe 30 octombrie 2026, România marchează 11 ani de la incendiul din clubul Colectiv, cea mai gravă tragedie de acest fel din istoria recentă a țării. Ce a început ca un concert rock într-o fostă hală industrială din Sectorul 4 al Capitalei s-a transformat, în doar câteva minute, într-un dezastru care avea să lase în urmă zeci de morți, sute de răniți și o societate întreagă cu întrebări fără răspuns. În anii care au urmat, Colectiv a devenit mai mult decât numele unui club: un simbol al felului în care neglijența, autorizările făcute superficial și un sistem medical nepregătit pot costa vieți.
11 ani fără ei. 65 de tineri au plecat la un concert și nu s-au mai întors acasă. Ce s-a întâmplat de fapt în cele câteva zeci de secunde în care Colectiv s-a transformat în iad
Vineri, 30 octombrie 2015, trupa Goodbye to Gravity își lansa albumul „Mantras of War” în clubul Colectiv de pe strada Tăbăcarilor, amenajat în fosta fabrică Pionierul. Sala era plină. În jur de 300 de oameni, majoritatea tineri, veniseră să asculte muzică și să petreacă seara de vineri împreună cu prietenii.
Spectacolul includea efecte pirotehnice de interior. La un moment dat, scânteile au atins buretele fonoabsorbant prins pe unul dintre stâlpii de susținere ai clubului. Materialul, extrem de inflamabil, s-a aprins aproape instantaneu, iar focul a urcat spre tavan și s-a întins deasupra mulțimii. Reconstituirile făcute mai târziu de anchetatori, pe baza filmărilor și a expertizelor, au arătat că totul s-a petrecut în câteva zeci de secunde.
Problema cea mai gravă a fost ieșirea. Clubul avea o singură cale de evacuare practicabilă pentru un număr atât de mare de oameni, iar aceasta s-a blocat rapid sub presiunea celor care încercau să scape. Fumul gros și toxic a umplut încăperea, iar mulți dintre cei prinși înăuntru au căzut înainte să ajungă la ușă. Supraviețuitorii au povestit ulterior despre oameni care s-au întors în sală după prieteni, despre tineri care i-au tras afară pe cei căzuți și despre secundele care au decis cine scapă și cine nu.
Noaptea de coșmar a Bucureștiului
Primul apel la 112 a fost înregistrat în jurul orei 22:32. În scurt timp, strada Tăbăcarilor s-a umplut de autospeciale de pompieri, ambulanțe, echipaje SMURD și polițiști. A fost una dintre cele mai ample intervenții de urgență din România ultimelor decenii, iar spitalele din Capitală au fost puse în fața unui val de pacienți cu arsuri grave și intoxicații cu fum.
În noaptea de 30 spre 31 octombrie, Ministerul Afacerilor Interne anunța 27 de morți și 162 de răniți transportați la spitale. Multe familii și-au petrecut acea noapte mergând de la un spital la altul, încercând să afle dacă cei dragi sunt printre victime. A doua zi, Guvernul a decretat trei zile de doliu național, iar în fața clubului au început să se adune flori, lumânări și mesaje.
Cei care au murit după incendiu
Bilanțul nu s-a oprit la cifra din prima noapte. În săptămânile și lunile care au urmat, zeci de răniți au murit pe paturile de spital. Bilanțul oficial a ajuns la 64 de decese, însă asociațiile victimelor și organizatorii comemorărilor vorbesc astăzi despre 65 de oameni care și-au pierdut viața în urma tragediei. Dintre aceștia, 27 au murit chiar în noaptea incendiului.
Restul s-au stins în spitale, iar aici povestea Colectiv a căpătat o a doua dimensiune, poate la fel de dureroasă ca prima. Tratarea marilor arși presupune unități specializate, personal format special, circuite sterile și un control foarte strict al infecțiilor. România nu avea capacitatea necesară pentru un asemenea număr de pacienți în stare critică. Mulți dintre răniți au dezvoltat infecții nosocomiale, contractate chiar în unitățile unde erau îngrijiți, iar acestea s-au dovedit fatale în numeroase cazuri.
O parte dintre pacienți au fost transferați în spitale din străinătate: Austria, Belgia, Olanda, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Israel și Elveția. Pentru familii, fiecare transfer însemna o speranță, dar și întrebarea apăsătoare dacă nu s-ar fi putut face mai devreme. Modul în care au fost organizate aceste transferuri, condițiile din spitalele românești și declarațiile oficiale din acea perioadă, care susțineau că pacienții primesc îngrijiri la fel de bune ca în afara țării, au alimentat controverse care durează până astăzi.
Hexi Pharma: dezinfectanții care nu dezinfectau
La câteva luni după incendiu, în primăvara lui 2016, o serie de investigații jurnalistice a zguduit din nou încrederea românilor în sistemul sanitar. Dezvăluirile arătau că dezinfectanții furnizați de compania Hexi Pharma către numeroase spitale ar fi avut concentrații ale substanțelor active mult mai mici decât cele declarate pe etichetă.
Informațiile au căzut ca o bombă tocmai pentru că infecțiile din spitale fuseseră una dintre principalele cauze de deces în rândul victimelor de la Colectiv. Familiile au cerut explicații despre condițiile în care fuseseră tratați cei dragi, iar presiunea publică a crescut până la nivel politic. Ministrul Sănătății de atunci, Patriciu Achimaș-Cadariu, și-a dat demisia în mai 2016.
Cazul Hexi Pharma a avut ulterior un parcurs judiciar lung și sinuos, care a arătat cât de greu este să fie stabilite responsabilitățile într-un scandal de sănătate publică de o asemenea amploare.
„Corupția ucide”: strada care a dărâmat un Guvern
Dacă primele zile după incendiu au fost dominate de durere, ce a urmat a fost furie. Pe măsură ce ieșeau la iveală detalii despre funcționarea clubului fără avizele necesare și despre controalele care nu fuseseră făcute, tot mai mulți oameni au început să lege tragedia de un fenomen mai larg: corupția și indiferența instituțiilor.
La începutul lui noiembrie 2015, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă în București și în alte orașe. Sloganul „Corupția ucide” a devenit emblema acelor zile și a rămas, de atunci, una dintre cele mai cunoscute formule ale protestelor civice din România.
Presiunea a avut efect rapid. Pe 4 noiembrie 2015, premierul Victor Ponta și-a anunțat demisia, iar Guvernul a căzut odată cu el. Tot atunci au demisionat vicepremierul și ministrul de Interne Gabriel Oprea, precum și primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, în a cărui jurisdicție funcționa clubul. A urmat un guvern tehnocrat condus de Dacian Cioloș, instalat într-un moment în care societatea cerea reforme și asumarea responsabilității.
Pentru o generație întreagă, protestele de după Colectiv au fost primul contact direct cu ideea că strada poate schimba ceva. Mulți dintre cei care au mers atunci în marș au rămas implicați civic și în anii următori.
Un proces de aproape șapte ani
Dosarul Colectiv a fost unul dintre cele mai complexe din justiția română. Pe banca acuzaților au ajuns patronii clubului, reprezentanți ai firmei care a furnizat și a manevrat artificiile, pompieri și funcționari din primăria de sector care se ocupaseră de autorizări și controale.
Prima sentință a fost pronunțată de Tribunalul București în decembrie 2019, când cei trei patroni ai clubului, Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, au primit câte 11 ani și 8 luni de închisoare pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Procesul a continuat însă în apel, iar decizia definitivă a venit abia pe 12 mai 2022, de la Curtea de Apel București, la aproape șapte ani de la incendiu. Atunci, mai mulți inculpați au primit condamnări definitive, printre care patronii clubului și persoane implicate în autorizarea și verificarea localului. Instanța a stabilit și despăgubiri pentru victime și pentru familiile celor decedați.
Povestea juridică nu s-a încheiat însă acolo. Cristian Popescu Piedone, condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu, a formulat recurs în casație la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe 21 iunie 2023, ÎCCJ i-a admis recursul și l-a achitat definitiv, după ce fostul edil petrecuse aproximativ un an în penitenciar. În schimb, aceeași instanță a respins recursurile în casație depuse de unul dintre patronii clubului, de directorul firmei de artificii și de doi pompieri, menținând condamnările acestora.
Achitarea lui Piedone a fost primită cu dezamăgire de multe dintre familiile victimelor, care au văzut în ea încă un semn că responsabilitatea instituțională rămâne greu de probat în fața instanțelor.
Ce a rămas după 11 ani
După incendiu, autoritățile au promis controale mai dese, reguli mai stricte și sancțiuni pentru localurile care funcționează fără aviz de securitate la incendiu. Legislația a fost modificată, iar în primele luni după tragedie numeroase cluburi și restaurante au fost verificate sau închise temporar.
Cu timpul însă, atenția s-a diminuat. Asociațiile victimelor și supraviețuitorii au atras constant atenția că lecțiile Colectiv au fost învățate doar parțial. La marșul organizat anul trecut, la împlinirea unui deceniu de la tragedie, participanții purtau pancarte pe care scria că „Corupția încă ucide” și reclamau că, după zece ani, România tot nu ar avea un spital dedicat marilor arși la nivelul cerut de standardele europene. Tema infecțiilor nosocomiale, una dintre principalele cauze de deces în cazul victimelor de la Colectiv, rămâne și ea deschisă.
La marșul din 2025, câteva sute de oameni au pornit din Piața Universității spre locul fostului club, unde au aprins lumânări și au depus coroane de flori. Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan au transmis atunci mesaje de condoleanțe pentru victime, supraviețuitori și apropiații acestora.
O rană care nu se închide
Pentru familiile celor 65 de oameni care nu mai sunt, 30 octombrie nu este doar o dată din calendar. Pentru supraviețuitori, mulți dintre ei cu cicatrici vizibile și invizibile, cu operații reconstructive și traume care nu trec, fiecare an înseamnă retrăirea acelei nopți.
La 11 ani de la incendiu, Colectiv rămâne o întrebare adresată întregii societăți românești: câte dintre promisiunile făcute atunci au fost respectate cu adevărat? Tragedia a arătat că regulile scrise pe hârtie nu salvează vieți dacă nu sunt aplicate, că un control făcut superficial poate avea consecințe ireversibile și că un sistem medical nepregătit poate transforma o tragedie într-una și mai mare.
Memoria victimelor de la Colectiv rămâne un avertisment. Iar cel mai bun mod de a o onora este ca lecțiile acelei nopți să nu rămână doar subiectul unei comemorări anuale.
