Trucul bunicilor pentru varza murată perfectă se transmitea din mamă în fiică, odată cu butoiul. Varza lor rămânea tare, albă și acrișoară până la Paști, în timp ce multe dintre verzele de astăzi se înmoaie sau se înnegresc încă din ianuarie.
Diferența nu ține de noroc. Ține de câteva ingrediente puse în butoi și de un obicei pe care bătrânii nu îl săreau niciodată.
Ingredientul care ține varza murată crocantă
Primul secret era hreanul. Câteva bucăți de rădăcină de hrean, puse printre căpățâni, ajutau varza să rămână tare. Hreanul îi dădea și o aromă discretă, ușor picantă.
Multe gospodine adăugau și frunze de vișin sau de viță-de-vie, cu același rol. Iar în unele zone se puneau câteva gutui, pentru aromă.
Un alt obicei vechi era să pună un pumn de boabe de porumb sau câțiva coceni. Bătrânii spuneau că porumbul pornește mai repede murătura și o face mai gustoasă.
Cum alegeau bunicile varza pentru murat
Nu orice varză e bună de pus la murat. Bunicile alegeau căpățâni strânse, grele și albe, cu frunze subțiri. Varza ușoară, cu frunze groase și verzi, nu se murează frumos.
Căpățânile se curățau de frunzele din exterior, iar cotorul se scobea în formă de con. În gaura rămasă se punea sare grunjoasă, ca murătura să pornească și din interior.
Sarea și saramura
Se folosea întotdeauna sare grunjoasă, neiodată. Saramura se făcea cu apă rece, în jur de 50 de grame de sare la fiecare litru de apă, deși fiecare gospodină avea propria măsură, verificată în ani.
Căpățânile se așezau strâns în butoi, cu cotorul în sus, printre hrean, frunze și porumb. Deasupra se punea o greutate, de obicei o piatră de râu bine spălată, ca varza să stea mereu sub saramură.
Obiceiul pe care puțini îl mai respectă: trasul verzei
Bunicii „trăgeau” varza. La câteva zile, scoteau zeama de la baza butoiului și o turnau înapoi deasupra.
Așa, saramura se amesteca, iar varza se mura uniform. Pe vremuri se făcea cu un furtun subțire, prin cepul de la baza butoiului.
Se trăgea mai des în primele săptămâni, apoi tot mai rar, pe măsură ce varza se acrea.
Cum se păstrează varza murată până primăvara
Butoiul se ținea la răcoare, în pivniță sau în cămară. Stratul alb care apărea la suprafață se îndepărta des, iar varza se scotea mereu cu mâna sau cu o unealtă curată.
Cu aceste reguli simple, varza bunicii ajungea întreagă în primăvară. Și mai era bună de sarmale, de varză călită și de zeamă băută dimineața, exact ca acum o sută de ani.






















