Gina Pistol este în culmea fericirii de când a devenit mămică. Aceasta nu se mai ferește să le arate fanilor parcursul sarcinii ei, astfel că recent a postat o fotografie cu prima ecografie a bebelușului ei.
Gina Pistol a arătat ecografia bebelușului
După ce a împărtășit cu prietenii săi virtuali o fotografie cu burtica de gravidă, Gina Pistola le-a arătat acestora și ecografia bebelușului. Potrivit a1.ro, vedeta a postat imaginea la Instastorys acompaniată de melodia lui Feli, „Două inimi”, pe care artista a scris-o când era însărcinată cu micuța Luna.
Gina şi Smiley vor fi părinţi și au dat vestea pe care o aşteptau admiratorii de ceva vreme. Vedeta este însărcinată cu o fetiţă. Cei doi au explicat cum au aflat că vor deveni părinți, dar și cum s-au simţit în acele momente într-un video postat pe Youtube.
Reacția lui Smiley când Gina și Delia au început să glumească despre sarcină
Gina Pistol şi Smiley trec printr-o perioadă minunată din viaţa lor și au ales să o împărtășească cu fanii. Într-o postare video făcută pe Instagram, împreună cu Delia, cei trei au început să abordeze subiectul sarcinii, iar cele două au făcut câteva glume pe seama acestui aspect.
În urma unei întrebări puse de un fan, referitoare la sarcină, Delia a început să râdă și să glumească cu Gina: “Eu nu sunt însărcinată! Ți-e rușine cu noi?”, îl întreabă Delia pe Smiley. Smiley, nedumerit de situație spune: “Băi, dacă vreți vă las, mă simt în plus aici”.
„Dacă mă însărcinez, eu vreau să fiu numai plecată. Până când se poate?”, spune Delia.
Smiley a mai spus că își dorește să plece într-o vacanță cu Gina și copilul, acolo unde se poate merge în siguranță, însă nu știe exact situația zborurilor lungi: „În iarna asta sigur nu o să avem vacanță”, spune cântărețul.