România este amenințată de infringement pe mediu, iar Ministrul Mediului nu dă niciun răspuns cu privire la acest aspect.
O nouă criză sanitară
Bucureștiul va fi lovit de o nouă criză sanitară. Capitala va avea în scurt timp străzile pline de gunoaie menajere neridicate. Se presupune că România va ajunge în același stadiu ca Napoli, cu străzi pline de gunoaie. În plină procedură de infringement, autoritățile refuză să răspundă jurnaliștilor timp de trei zile la întrebările despre acest aspect.
Marii salubriști din Capitală sunt indignați de lipsa de reacție a Ministerului Mediului și a autorităților pe care le are în subordine. Comisia Europeană demarează infringementul pe mediu, iar Româniapoate să primească amenzi de multe milioane de euro în plină pandemie de coronavirus.
Dacă autoritățile statului nu acționează de urgență, Capitala ar putea deveni plină de gunoaie menajere. Însă, este considerat faptul că se dorește declanșarea unei crize a gunoaielor în Capitală în plină pandemie, chiar și în timpul campaniei electorale.
Comisia Europeană a demarat de curând procedura de infringement pe mediu, chiar pe subiectul depozitelor de deșeuri neconforme, pe care statul român refuză să le închidă.
De câteva luni, în Capitală s-a observat o rearanjare a industriei deșeurilor. În ultima perioadă, mai multe persoane au fost numite special în funcții-cheie ale statului, au avut loc acordări sau ridicărisuspecte de autorizați către Agențiile județene pentru protecția Mediului și controale excesive ale Gărzii de Mediu, care vizează doar anumite companii, în mod special.
Ministerul Mediului se apără și justifică aceste controale prin grija unor șefi de instituții de a pune ordine în domeniu. Însă, este pusă la cale o nouă criză sanitară. Deșeurile din București nu vor mai avea unde să fie depozitate.
Marii salubriști sunt la curent, însă, cu această industrie și care sunt interesele cares e află la mijloc. Mai mult, marii salubriști cunosc și cât de mare este pericolul unei crize sanitare, care poate face ca Bucureștiul să fie taxat cu zeci de milioane de euro de Comisia Europeană.
Operatorul uneia dintre gropile de gunoi din jurul Capitalei, cea de la Vidra-Ilfov, duce o campanie de ,,sabotare” și de eliminarea a concurenței, chiar și a celor care prestează servicii de sortare a deșeurilor, adică dincolo de simpla depozitare a acestora.
Reacții dure ale salubriștilor din Capitală
Cei trei mari salubriști din domeniu au ajuns la un punct comun și trag un semnal de alarmă împotriva tacticilor folosite de operatorul gropii de gunoi Vidra.
„Munții de gunoaie vor fi ceva normal în București, mai ales că operatorul din comuna Vidra a consacrat ca metodă de lucru comandarea unui lung șir de campanii de tip „fake news”. Prin intermediul acestora a încercat să își denigreze competitorii, scopul fiind de a-i determina să încheie contracte în condiții dezavantajoase pentru ei, fie de a închide cu totul activitatea. Toți operatorii se vor închide și nu o să mai avem unde duce gunoiul!”, a explicat Teodor Florescu, proprietarul URBAN SA, una dintre firmele de salubritate de top din București.
Și avocatul ROSAL, Radu Simțion, are aceeași părere față de situația în care se adlă Capitala. ROSAL este o altă firmă de salubritate cu o experiență vastă, din București.
„Prin politicile anticoncurențiale și prin activitățile dincolo de limita legii ale unui operator – care privesc, îndeosebi, comisari ai Gărzii de Mediu, precum și prin fals și uz de fals, se urmărește blocarea oricărui operator concurent care ar vrea să își ia autorizația de mediu. O să ajungem să lăsăm gunoiul pe străzi!”, a spus Radu Simțion.
Opinia reprezentanților Blue Planet nu a ezitat să apară.
„Se va activa infringementul pe mediu, dintr-un motiv cât se poate de simplu. Operatorii care reciclează sunt închiși, în favoarea operatorului care depozitează, iar acest lucru se întâmplă cu largul concurs al autorităților competente. Practic, să plătească toată lumea pentru ca unii să se îmbogățească!”, a fost replica tăioasă a acestora.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet a refuzat să ofere un răspuns, până în acest moment, la întrebările jurnaliștilor cu privire la acest aspect și nu este cunoscută nici poziția autorităților din subordine.






















