Prețul grâului din România a crescut cu aproape 40%. În unele zone, creșterile pot ajunge chiar și la 50%, având în vedere efectele secetei.
Prețul grâului din România a crescut cu aproape 40% față de iunie 2020
Rusia, Ucraina şi România, principalii exportatori de cereale din piaţa Mării Negre, au oferte de preț pentru grâu de 290 de dolari/tonă, față de suma de 210 dolari/tonă în iunie 2020. AAstfel, a fost înregistrată o creștere de 38%, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza unui raport realizat de Grain of Turth, o companie care se ocupă cu servicile de consultanță analitică a piețelor de cereale, potrivit zf.ro.
Prețurile sunt specifice zilei de 28 ianuarie 2021, înregistrându-se o creștere de 12% fașă de săptămâna trecută, deși România a înregistrat pierderi semnificative ale producției vegetale. Pierderile au fost înregistrate, în special, în zona Moldovei și în sud, iar fermierii din fermierii din centrul şi vestul ţării „profită“ de şansa dată de secetă.
„În vestul României preţul grâului a crescut cu peste 55%, de la 0,67 lei/kg la 1,05 lei/kg şi având în vedere că firma noastră a avut o producţie medie de 3.400 kg/ha, datorită preţului mai mare şi al subvenţiei acordate ieşim pe zero. Însă, la porumb stăm foarte bine, pentru că am făcut în medie 11.000 kg/ha, iar preţurile sunt de 0,8 lei/kg“, a spus Dan Herțeg, proprietarul companiei Agro Raluca, care exploatează peste 2.500 de hectare în județul Arad.
Ce spune un celebru avocat despre aceste creșteri
Avocatul Gheorghe Piperea a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, în care a vorbit despre prețurile crescute, ca urmare a secetei.
,,Încep Jocurile foametei. Vă spuneam asta încă de acum 5 luni, și nu eram crezut. Se vedea în piață atunci ce fac țări ca Turcia, Egipt, Algeria și, mai ales, China – cumpărau masiv cereale și alte materii prime alimentare, ca să nu fie nevoite să suporte masivele creșteri de prețuri din primăvara asta. Și la noi s-au făcut rezerve, dar nu de Statul român, ci de cele 7 corporații multinaționale care controlează piața agroalimentară, și pe input (semințe, erbicide, îngrășământ), și pe output (recoltă).























