Roxana
Când avea doar opt ani, Andrei a trăit una dintre cele mai dureroase experiențe din viața sa: pierderea mamei. Sau cel puțin, așa i-a spus tatăl său. Mama lui fusese internată în spital, fiind extrem de bolnavă, și tatăl îl ducea din când în când să o viziteze. Dar, într-o zi, bărbatul a venit acasă cu o veste devastatoare: „Îmi pare rău, Andrei, mama ta a plecat.” Acel moment a marcat sfârșitul unei perioade fericite din copilăria lui Andrei, înlocuind-o cu ani de suferință, minciuni și dezvăluiri dureroase.
În acea noapte, Andrei a plâns inconsolabil. Tatăl lui a încercat să-l liniștească, dar a venit cu o altă veste care l-a lăsat confuz. „Trebuie să ne mutăm. Nu putem rămâne în acest oraș cu atâtea amintiri despre mama ta. Trebuie să o luăm de la capăt,” i-a spus tatăl său. Astfel, la doar câteva ore de la primirea veștilor, Andrei a fost nevoit să-și împacheteze lucrurile și să pornească într-o călătorie spre un nou început.
Drumul părea interminabil, dar în cele din urmă au ajuns la o casă nouă, care semăna cu cea pe care o părăsiseră. Tatăl încerca să-l asigure că totul va fi bine. „În curând îți vei face prieteni noi și îți va plăcea aici,” i-a spus. Dar pentru Andrei, această casă avea să devină locul unor noi traume.
Câteva zile mai târziu, o femeie a început să viziteze casa. „Andrei, aceasta este Irina, o prietenă bună,” i-a spus tatăl lui. Irina era o femeie care i-a oferit foarte puțină atenție lui Andrei, concentrându-se mai mult asupra tatălui său. În scurt timp, Andrei a observat că acea „prietenă bună” a devenit o parte constantă a vieții lor.
După câteva luni, tatăl său și Irina s-au căsătorit, iar ea s-a mutat cu ei. Din acel moment, viața lui Andrei a devenit un coșmar. Irina îla trata rău, încerca întruna să-l controleze și să-l umilească. În ochii ei, el era o povară, iar ea nu ezita să-i arate acest lucru. „Ești inutil, la fel ca mama ta!” i-a strigat într-o zi, o vorbă care l-a lăsat pe Andrei cu sufletul zdrobit.
Andrei nu era un copil problemă, dar oricât de mult ar fi încercat, nimic din ceea ce făcea nu era pe placul Irinei. Relația dintre ei s-a deteriorat constant, iar tatăl lui Andrei lua întotdeauna partea soției sale. Andrei îi cerea doar să-l lase în pace, dar tatăl său nu văzuse niciodată – sau nu voia să vadă – cât de mult suferea fiul său.
Când Andrei avea 17 ani, viața lăsată sub teroarea Irinei devenise insuportabilă. El împărtășea doar camera sa cu amintirile cele mai prețioase despre mama lui, în special o fotografie cu ea. Dar într-o zi, când a venit de la școală, a descoperit-o pe Irina în camera sa, încercând să dea jos fotografia mamei lui. „Ce faci aici?!” a întrebat el iritat.
Irina a răspuns cu dispreț: „Fac curat în această mizerie. Această fotografie trebuie să dispară imediat. Nu voi tolera imaginea altei femei în casa mea. A trecut destul timp, trebuie să mergi mai departe.”
Andrei și-a pierdut calmul. „Nu îndrăzni să atingi acea poză!” i-a spus el, și-a împins-o ușor și a smuls fotografia din mâinile ei. Cearta a escaladat, iar tatăl lui a intervenit, evident de partea Irinei. „Nu o insulta pe mama ta vitregă, Andrei!”
„Nu este mama mea! Este o scorpie malefică!” a strigat el cu lacrimi în ochi, simțind că nu mai poate rezista.
Furios și copleșit de emoții, Andrei a luat fotografia mamei sale, a fugit din casă și s-a urcat într-un autobuz, fără să aibă o destinație precisă. După un timp, a realizat că autobuzul l-a dus în vechiul lor oraș natal. Rătăcind pe străzi, și-a amintit de casa în care locuiseră înainte. A recunoscut-o, dar a văzut că o altă familie locuia acolo acum. Văzând copiii jucându-se în curte, amintirile vechi au revenit, dar i-au adăugat și o durere nouă, provocată de pierderea acelei perioade.
Rătăcind în oraș, Andrei a văzut o femeie fără adăpost care i s-a părut extrem de familiară. S-a apropiat de ea, simțindu-se cumva atras de acei ochi. „Bună ziua, doamnă”, i-a spus cu o oarecare ezitare. Femeia l-a privit și, pentru o clipă, ceva i s-a schimbat în expresie. Era mama lui, Emma Popescu.
„Sunt Andrei, fiul tău,” i-a spus el cu o voce tremurată. Ochii femeii s-au umplut de lacrimi, iar în momentul următor l-a îmbrășițat strâns. „Andrei! Ești tu, fiule! Nu-mi vine să cred!” au spus amândoi, lăsând emoțiile să iasă la suprafață. Plângeau amândoi, știind că erau împreună după atâția ani de suferință.
Emma i-a explicat cum, după perioada de spitalizare, tatăl său începuse să o izoleze. Nu-i mai permitea să-l vadă pe Andrei, a golit conturile familiei, a intentat divorț și a câștigat custodia deplină asupra fiului lor. După externare, Emma nu știa unde sunt, nu avea resurse și nicio șansă să-și contacteze fiul. Casa lor fusese vândută pentru a acoperi cheltuielile legale, și toate eforturile ei de a-l găsi pe Andrei eșuaseră.
Andrei asculta cu sufletul la gură și cu durere în inimă. Nu putea să creadă că tatăl lui fusese în stare de asemenea lucruri. „Vom fi din nou împreună, mamă. Nu te voi mai lăsa niciodată să suferi,” i-a spus el cu hotărâre. Emma a plâns, de data asta lacrimi de bucurie.
Andrei și mama sa au încercat să își reconstruiască viața. Din economiile lui, Andrei a închiriat un apartament mic și au început să trăiască din nou ca o familie. În timp ce Andrei a continuat să studieze și și-a găsit un loc de muncă, Emma a reușit să-și relanseze cariera abandonată cu ani în urmă din cauza bolii.
Cu timpul, Andrei a decis să întrerupă toate legăturile cu tatăl său. A renunțat la numele de familie, adoptând numele de fată al mamei sale, „Popescu”. Acest gest simboliza pentru el eliberarea de trecutul dureros și împăcarea cu adevărata sa familie.
Ce putem învăța din această poveste?
Adevărul iese întotdeauna la iveală, iar binele triumfă într-un final, chiar dacă drumul este lung și plin de obstacole. Povestea lui Andrei și a mamei sale ne arată că familia adevărată nu este definită doar de legăturile de sânge, ci de iubirea, respectul și loialitatea dintre membrii ei. Relația dintre Andrei și tatăl său a fost marcată de trădare și minciună, dar în cele din urmă, dragostea dintre mamă și fiu a învins.
