Redactia.ro
Home » Stil de viață » Inedit » Ai nevoie la toaletă şi te afli în Gara de Vest din Ploiești? Ghinion: e închis. Dacă e weekend, abţine-te până luni, la ora 7.00!

Ai nevoie la toaletă şi te afli în Gara de Vest din Ploiești? Ghinion: e închis. Dacă e weekend, abţine-te până luni, la ora 7.00!

CFR anunță vești proaste pentru cei care călatoresc cu trenul

Un tânăr român, viitor tată, a avut parte de o experienţă de neuitat în Gara de Vest din Ploiești, alături de partenera lui, gravidă. O experienţă tristă, aşa cum, din păcate, ne-am învăţat în România.

Cuplul aştepta trenul ca să plece la munte, când, din momentul în care femeia a avut nevoie la toaletă, a început „distracţia”.

Toaleta cu plată, închisă în weekend

Graviduţa a vrut să meargă la baie, dar nici n-a ştiut ce o aşteaptă. O toaletă era într-adevăr în apropierea peronului pe care se afla cuplul, însă, după ce că era cu plată, 2 lei, doar cash, era închis. Mai mult, toaleta funcționează doar între orele 7-19 de luni până sâmbătă, iar duminica este închis. Omul a povestit tot.

Pentru cei care nu știu, o gravidă merge destul de des la toaletă, mai ales dacă sarcina are ceva luni bune de evoluție. Și atunci am căutat, aproape cu disperare, o toaleta. Norocul meu de moment?

Păi, am găsit toaleta. Era foarte aproape de peron și scria mare și prețul: 2 lei. Plata cu cardul nu era acceptată. Nicio problemă. Aveam mărunt pregătit. Doar că… toaleta era închisă.

Duminica nu are program, nici pentru femei, nici pentru bărbați. Acum începe panica și mi se revarsă nervii pe… Nu am pe cine pentru că problema rămâne. Toaleta e închisă, graviduța tot vrea la toaletă„, a povestit omul, cu tristeţe.

Au căutat prima benzinărie

Am mers la prima benzinarie pe care am găsit-o la aproape 10 minute de mers pe jos. Am rezolvat problema. Am prins și trenul, iar printre gândurile mele, într-un calm de meditație, am umplut câteva frigidere, congelatoare etc.

Să ne înțelegem. Tariful este 2 lei. Nu se poate achita cu cardul. Afară e frig și, evident, dacă e duminică, așteptarea e degeaba. Poate doar dacă ai chef să aștepți până luni, când se redeschide.

Toaleta se află în Gara de Vest din Ploiești, iar duminica nu are programul cu publicul. Necesitățile fiziologice se pot pune pe modul de așteptare, iar dacă CFR-ul își pune trenurile în așteptare, să spunem undeva la vreo 30 de minute, primul boschete devine o ofertă pe cinste.

Pentru anul 2022 și pentru pretențiile pe care le avem de la societate, să nu ai o toaletă deschisă într-o zi de duminică e mai mult decât rușinos. Ca să nu mai zic că toaleta are program de funcționare, de luni până sâmbătă, între orele 7 dimineața și 19 seara. Apoi, în funcție de noroc, poate-poate ajungi la destinație fără probleme cu vezica„, a mai relatat turistul nervos.

Destul de „îndrăzneţ”, bărbatul le-a cerut autorităţilor să întocmească „o hartă digitală a tuturor toaletelor publice disponibile, cu sau fără bani, cash sau cu cardul, din Ploiești. Sau sunt prea puține și nu merită efortul? Sau.. lasă că țin până acasă”.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: