Redactia.ro
Home » Știri » Alegeri locale 2020. Ce trebuie să știi despre scrutinul din 27 septembrie. Cum se aleg primarul și consilierii locali

Alegeri locale 2020. Ce trebuie să știi despre scrutinul din 27 septembrie. Cum se aleg primarul și consilierii locali

alegeri locale 2020

Alegeri locale 2020. Alegerile locale trebuiau să aibă loc pe 7 iunie, dar au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus. Ulterior, autoritățile au stabilit data de 27 septembrie pentru organizarea scrutinului.

Duminica aceasta, alegătorii își vor alege reprezentanții administrației locale, respectiv primarii, consiliile locale, consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene. Este important de reținut că, spre deosebire de alegerile parlamentare și prezidențiale, dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul în care alegătorul îşi are domiciliul sau reşedinţa şi numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reşedinţă. Alegătorii pot identifica secţia de votare la care sunt arondaţi şi adresa acesteia, accesând site-ul https://registrulelectoral.ro/ şi introducând datele personale.

Alegeri locale 2020. Primarii, aleși într-un singur tur

Potrivit Legii 115/2015 privind organizarea alegerilor, primarii vor fi aleşi într-un singur tur. Prevederea potrivit căreia primarii se aleg prin scrutin uninominal, într-un singur tur, a fost introdusă, în premieră după 1989, la alegerile locale din 2012. Modificarea legislativă a fost inițiată de PDL, partid controlat la vremea respectivă de Traian Băsescu și dispărut de pe scena politică după fuziunea prin absorbție cu PNL în 2014. Formula unui singur tur de scrutin a fost folosită până acum în două cicluri electorale.

Consiliile locale și primarii se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Consiliile locale se aleg pe circumscripții electorale, pe baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporționale. Primarii comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și primarul general al municipiului București se aleg pe circumscripții electorale, prin scrutin uninominal, informează site-ul Autorităţii Electorale Permanente (AEP). Candidatul care a obţinut majoritatea simplă a voturilor din circumscripţia electorală locală (cel mai mare număr de voturi dintre toţi competitorii electorali), fără să se mai organizeze un al doilea tur de scrutin.

Mandatele actualilor primari și consilieri locali s-au prelungit până la data preluării de către noile autorităţi ale administraţiei publice locale a mandatelor rezultate în urma alegerilor.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: