Redactia.ro
Home » Știri » Loredana și-a mărturisit fapta pas cu pas. Cum s-a petrecut totul: „Am început să tremur. Alina nu dormea, stătea cu ochii închiși și fața la perete”

Loredana și-a mărturisit fapta pas cu pas. Cum s-a petrecut totul: „Am început să tremur. Alina nu dormea, stătea cu ochii închiși și fața la perete”

Detalii noi și cutremurătoare au apărut în legătură cu evenimentul tragic din Saturn. Tânăra, care a admis fără rezerve că „ea este criminala”, a descris cu amănunt cum a procedat pentru a-și lua viața prietenei din anii de copilărie. După ce a săvârșit actul teribil, aceasta a plasat corpul neînsuflețit al victimei într-o valiză, având un plan îngrijorător în minte.

Loredana și-a mărturisit fapta pas cu pas

Intenționa, se pare, să meargă cu acea valiză până la Vaslui. Însă, în fața refuzului taximetristului de a o transporta, valiza a fost lăsată abandonată într-un parc, fiind ascunsă sub o bancă. Momentul în care doi tineri au identificat ceva anormal și au decis să contacteze autoritățile prin 112 a fost imortalizat de camerele de securitate din proximitate.

”A durat aproximativ o jumătate de oră până a decedat”

„Într-un moment de furie, întrucât Alina îmi răspundea evaziv, am început să tremur. Inițial, am ezitat, însă după aceea am înjunghiat-o. Menționez că Alina nu dormea, însă stătea cu ochii închiși și fața la perete. Nu am vrut să o omor, însă am avut un moment în care m-am pierdut cu firea.

După ce am înjunghiat-o, Alinei îi curgea sânge din gură și din rana făcută cu cutitul, horcăia, motiv pentru care am încercat să îi pun mâna la gură să nu se audă în celelalte camere. A durat aproximativ o jumătate de oră până a decedat, timp în care m-a zgâriat pe mână și pe gât și chiar și pe spate.

Am stat câteva minute în afara hotelului să îmi revin și am decis să chem un taxi, dar nu eram decisă unde să merg.

Am găsit un taxi pe internet și taximetristul m-a întrebat în mod repetat ce am în valiză, timp în care a venit și un coleg de muncă, pe nume Vali, căruia i-am zis că plec acasă.

”Taximetristul a observat că am vânătăi pe față și pe gât însă eu i-am zis ca m-am lovit la muncă”

„Acesta m-a ajutat să pun valiza în portbagajul taxiului, după care Vali a plecat. M-am urcat în taxi, în dreapta față și i-am spus taximetristului că vreau să merg la bancomat și că ulterior mă voi decide unde merg.

Eu nu eram murdară pe haine, deoarece mă schimbasem în cameră.

Taximetristul a observat că am vânătăi pe față și pe gât însă eu i-am zis ca m-am lovit la muncă.

Am plecat spre bancomat și taximetristul m-a dus la un bancomat BRD, din câte îmi amintesc, și cred că am scos 2.000 lei și am revenit în taxi cerându-i taximetristului să mă ducă în Vaslui.

Acesta a refuzat și a întrebat un alt coleg dacă dorește să mă ducă și acesta a răspuns afirmativ solicitându-mi pentru acest serviciu 1.500 lei.

Până să ne întâlnim cu taximetristul care trebuia să mă ducă la Vaslui eu m-am răzgândit și i-am solicitat taximetristului să mă ducă de unde m-a luat. Pe drum m-am gândit că ar fi mai bine să mă lase în parcul din apropiere, pe unde treceam și a fost de acord.

Probabil pentru că păream derutată, taximetristul m-a întrebat dacă are cine să mă ia, însă la insistentele mele, acesta m-a lăsat în pace. După ce a oprit taximetrul, taximetristul m-a ajutat să dau jos valiza din portbagaj și m-a tot întrebat ce am în valiză, deoarece era foarte grea”, e mărturia Loredanei.

Tânăra mărturisește că a spus tot anchetatorilor în speranța că va primi o pedeapsă mai blândă, așa cum a văzut în filme.

Tot ea a povestit și ce a făcut după ce s-a întors din parc. „Am început să fac curățenie în cameră, ștergând urmele de sânge de pe mochetă și de pe perete și am luat lenjeria și hainele murdare de sânge și le-am pus într-un sac de plastic gen sac de pubelă de culoare albastru. Acest sac l-am dus dimineață, în jurul orei 10, în tomberonul hotelului. Menționez că am apucat să stau o oră în pat, dar nu am reușit să dorm”, a mai spus fata.

„Cuțitul îl pusesem sub salteaua patului meu, iar după ce am dus sacul mai sus menţionat mi-am amintit şi de cuţit, l-am luat şi l-am ambalat într-un sac din plastic de culoare galbenă pentru găleata de gunoi şi l-am dus la ghena hotelului”, a mai povestit Loredana anchetatorilor.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini