Redactia.ro

Alina Sorescu, noi dezvăluiri cutremurătoare. Artista a mers la terapie cu Alexandru Ciucu și părinții lui

Alina Sorescu a făcut noi dezvăluiri despre perioada dificilă prin care a trecut în timpul mariajului cu Alexandru Ciucu. Artista a povestit că a apelat la terapie timp îndelungat, atât singură, cât și alături de fostul soț, iar la un moment dat, chiar împreună cu părinții acestuia. Mărturiile sale scot la iveală o relație marcată de umilințe și șantaj emoțional, care au lăsat urme adânci în viața sa.

În urmă cu mai puțin de o săptămână, Alina Sorescu a vorbit deschis despre dificultățile pe care le-a întâmpinat în cei 12 ani de căsnicie cu Alexandru Ciucu. Potrivit artistei, mariajul lor a fost departe de imaginea ideală pe care o afișau în public. În realitate, ea a fost nevoită să își asume aproape singură responsabilitatea creșterii celor două fiice, Raisa și Carolina, având ca principal sprijin doar pe părinții săi. În tot acest timp, Alexandru Ciucu și-ar fi dedicat energia altor priorități, cum ar fi călătoriile frecvente.

Experiențele trăite au afectat-o profund pe cântăreață, astfel că a simțit nevoia să ceară ajutorul unui specialist. Astfel, a început să meargă la terapie, încercând să găsească soluții pentru a gestiona situația tot mai tensionată din familie.

Terapie alături de Alexandru Ciucu și părinții acestuia

Deși inițial a încercat să se descurce singură, Alina Sorescu a ales, la un moment dat, să urmeze ședințe de terapie și împreună cu Alexandru Ciucu. Aceasta a fost o încercare de a restabili echilibrul în familie și de a găsi o cale de comunicare eficientă. Cu toate acestea, lucrurile nu au decurs așa cum spera.

Un episod inedit, dar totodată dificil pentru artistă, a fost cel în care a participat la ședințe de terapie alături de părinții fostului său soț. Aceștia, deși cunoșteau situația din familie, nu au fost implicați activ în viața nepoatelor lor.

„Noi venim după trei ani în care am dezbătut în instanță programul fetițelor. Ideal este că ar trebui să ajungem la un numitor comun. Am încercat să fac tot posibilul, nu doar din declarațiile de la televizor, și în viața noastră reală ca lucrurile să funcționeze. Am mers la psiholog, la tot ce se putea face, însă nu pot să trag doar eu, trebuie să fie doi care să tragă.

Am fost amândoi la terapie. Am fost până și cu părinții lui. Eu cu părinții lui pentru că așa a considerat că trebuie văzând situația din familia noastră. Părinții lui Alexandru sunt puțin mai în vârstă, nu au fost implicați în viața fetițelor foarte mult. Nici acum nu sunt foarte implicați.”, a mărturisit Alina Sorescu.

Ruptura totală și sprijinul părinților ei

În ciuda eforturilor depuse, relația nu a putut fi salvată, iar divorțul dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-a finalizat după trei ani de procese. Artista susține că fostul său soț i-a interzis orice contact cu părinții lui, deși aceștia au sprijinit-o în anumite momente.

„Din păcate, nu mai țin legătura cu ei acum, pentru că Alexandru nu ne permite acest lucru. Ei m-au susținut foarte mult în încercarea mea de a face ca lucrurile să meargă. Am făcut chiar de dinainte să se nască fetița cea mare, Carolina (n.r. terapie).

Când ești persoană publică, ești persoană publică și lumea te vede în toate momentele din viața ta. Părinții mei au fost alături întotdeauna. A durat puțin până am realizat eu ce mi se întâmplă. Pentru că atunci când trăiești într-o permanentă umilință, șantaj, amenințări, jigniri, ajungi să crezi că nu ești în stare să faci lucruri”, a mai spus artista.

Alina Sorescu recunoaște că și-a dat seama târziu de abuzul emoțional pe care l-a trăit. Ea a explicat că, de-a lungul timpului, a fost supusă unei presiuni constante, ceea ce a făcut-o să își piardă încrederea în sine.

Deși despărțirea a fost dureroasă, artista se declară recunoscătoare pentru sprijinul necondiționat al părinților ei. Aceștia i-au fost alături în cele mai grele momente și au ajutat-o să își recapete încrederea și echilibrul. Povestea Alinei Sorescu este una despre curaj și determinare. Deși a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, artista și-a regăsit echilibrul și este hotărâtă să meargă mai departe, punând pe primul loc bunăstarea fiicelor sale.

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: