Mirela Loșniță
Într-o dimineață obișnuită, viața mea s-a schimbat pentru totdeauna. Am ieșit din casă, pregătită să merg la muncă, și am văzut un detaliu care mi-a tăiat răsuflarea: pe spatele mașinii iubitului meu era lipit un autocolant mare, cu litere albe, pe care scria „Tocmai am avut un copil”. Problema era că noi eram împreună de doi ani… și nu aveam niciun copil.
Momentul acela a fost ca o lovitură directă în stomac. Tot ce credeam că știu despre relația noastră s-a clătinat. Până atunci, eram convinsă că trăiesc o poveste frumoasă, imperfectă, dar caldă, în care lucrurile se așezau în sfârșit la locul lor. Aveam un job care îmi plăcea, un bărbat care mă făcea să simt că sunt importantă și visuri pe care începeam să le clădim împreună.
Am descoperit pe mașina iubitului meu un autocolant „Tocmai am avut un copil”, însă noi nu am avut niciodată un copil
Pe Eric îl cunoscusem la un concert. Ne-am plăcut din prima clipă, am vorbit toată seara, iar de atunci nu am mai încetat să ținem legătura. Singura problemă era distanța: el locuia în alt oraș. Însă făcea efortul să vină la mine aproape în fiecare săptămână. Îmi spunea că stă cu un coleg și că apartamentul nu este potrivit pentru oaspeți, așa că nu mergeam niciodată la el. Credeam fiecare explicație — sau, poate, voiam cu disperare să o cred.
Aveam planuri serioase: să ne mutăm împreună, să adoptăm un câine, să redecorăm sufrageria. Îl vedeam ca pe partenerul meu de viață. Și nu aveam niciun motiv să mă îndoiesc… până în dimineața aceea.
Totul a început cu un apel de la prietena mea cea mai bună, Leslie.
– Rachel! Felicitări! De ce nu mi-ai spus nimic?
– Felicitări… pentru ce? am întrebat, încă somnoroasă.
– Pentru copil! Am văzut mașina lui Eric parcată la tine. Pe geam are un autocolant cu „Tocmai am avut un copil”.
Inima mi-a sărit o bătaie. Am rămas fără cuvinte.
– Leslie… eu nu știu nimic despre așa ceva, am șoptit.
Ea a făcut o pauză, apoi vocea i s-a schimbat, devenind mai blândă.
– Oh, Doamne… deci tu nu știai. Îmi pare rău. Poate ar trebui să vorbești cu el.
Am ieșit imediat din casă, fără să-mi iau nici măcar o jachetă. Pe geamul din spate al mașinii, mesajul era clar: „Tocmai am avut un copil”. M-am întors în casă, cu un nod în gât și o furie care creștea. Eric dormea liniștit, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
– Eric! Trezirea!
– Ce se întâmplă? m-a întrebat mormăind.
– Vino și explică-mi autocolantul de pe mașină.
S-a ridicat în capul oaselor, nedumerit. Spunea că nu știe nimic, că probabil unul dintre prietenii lui îl lipise în glumă, pentru că fuseseră la o petrecere în cinstea unui bebeluș. Cuvintele lui nu mă convingeau, dar nu aveam dovada contrarie.
L-am întrebat direct:
– Ai un copil, Eric?
– Nu, Rachel! Te iubesc, nu e nimeni altcineva.
Am vrut să-l cred. Dar o sămânță de îndoială începuse să crească.
În aceeași zi, a plecat spunând că are o urgență la serviciu. Nu a scos autocolantul. Leslie mi-a scris din nou: „Chiar îl crezi?”. N-am putut răspunde.
Pe seară, am început să-mi pun întrebări. Mi-am dat seama că, în doi ani de relație, nu cunoscusem niciun prieten de-al lui, nu-l văzusem pe rețelele de socializare și nu întâlnisem nici măcar un membru al familiei. Știam doar unde lucra.
Am intrat pe pagina companiei lui. Printre fotografii, am găsit una cu Eric la o prezentare. În comentarii, o femeie scrisese: „Sunt atât de mândră de Ericul meu!”. Profilul ei era public. În poze, apărea cu Eric, cu un băiețel de patru ani și — șocul final — cu o femeie însărcinată, zâmbitoare, într-o fotografie recentă.
Acea femeie era soția lui.
Am simțit că mi se prăbușește tot universul. Doi ani fusesem amanta unui bărbat căsătorit, fără să știu.
Leslie mi-a spus clar: „Nu poți lăsa asta așa. Trebuie să-i spui”.
Câteva zile mai târziu, am văzut pe profilul soției lui un anunț că angajează bonă. Am sunat la numărul din anunț și m-am programat pentru un interviu.
Când am ajuns, ea m-a primit cu un zâmbet cald, dar obosit. Am discutat câteva minute, iar apoi am întrebat:
– Soțul dumneavoastră este acasă?
– Ar trebui să vină imediat.
Și chiar atunci, ușa s-a deschis. Eric a intrat, ne-a văzut și a înghețat.
– Rachel?! Ce cauți aici?
– Am venit să-i spun soției tale adevărul.
A încercat să mă tragă afară, disperat, rugându-mă să nu stric totul. Îmi spunea că mă iubește, că urma să o părăsească. Dar eu nu mai eram dispusă să cred minciuni.
M-am întors către ea și i-am spus:
– Îmi pare rău, dar trebuie să știți. Eu și Eric am fost împreună timp de doi ani. Nu știam că are familie.
I-am arătat mesajele, pozele și înregistrările vocale. Fața ei s-a schimbat complet. L-a confruntat, iar el a încercat să nege. În final, a rămas fără argumente.
Am plecat, iar ea mi-a mulțumit că i-am spus adevărul, deși îi provocasem o durere uriașă. Am urcat în mașină și am condus fără să privesc înapoi.
În pieptul meu era un amestec de tristețe, furie și eliberare. Știam că nu mai pot repara ce fusese stricat, dar știam și că nu mai trăiam în minciună.
