Redactia.ro
Home » Știri » Amenzile cresc de sâmbătă pentru cei care parchează pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilităţi

Amenzile cresc de sâmbătă pentru cei care parchează pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilităţi

Amenzile pentru cei care parchează fără drept pe locurile rezervate persoanelor cu handicap cresc considerabil începând de azi, 25 iulie. 

Dacă în 2019, amenzile pentru parcarea fără a avea legitimație pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități au crescut semnificativ, acum în 2020 amenzile au crescut de la 2.000 la 10.000 lei.

Sancţiunea includea amenda între 1.000 şi 2.000 de lei şi ridicarea mijlocului de transport parcat necorespunzător. Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii contravenţionale se fac de către agenţii de circulaţie sau de către personalul de control cu atribuţii în acest sens. Legea nr. 145 din 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 648 din 22 iulie 2020 şi intră în vigoare din 25 iulie.

AMENZILE PRIVIND LOCURILE REZERVATE PERSOANELOR CU HANDICAP CUPRINSE ÎNTRE 2.000 de LEI între 10.000 de lei.

”Conform Legii nr. 145 din 22 iulie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap se sancţionează cu amendă de la 2.000 de lei la 10.000 de lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv”, a transmis Poliţia Română.

Ce zice legea despre locurile de parcare pentru persoanele cu handicap

În spațiile de parcare de pe lângă clădirile de utilitate publică, precum și în cele organizate vor fi adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional cel puțin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu handicap.

Persoanele cu handicap sau reprezentanții legali ai acestora, la cerere, pot beneficia de un card-legitimație pentru locurile gratuite de parcare. Autovehiculul care transportă o persoană cu handicap posesoare de card-legitimație beneficiază de parcare gratuită.

În spațiile de parcare ale domeniului public și cât mai aproape de domiciliu administratorul acestora repartizează locuri de parcare gratuită persoanelor cu handicap care au solicitat și au nevoie de astfel de parcare.

 

OBIECTIVUL

Obiectivul este de a oferi persoanelor cu handicap posibilitatea de a se bucura de drepturi depline și de a beneficia complet de participarea la viața socială și economică”, se precizează în lege.

Așadar, amenzile pentru cei care parchează fără drept pe locurile rezervate persoanelor cu handicap cresc considerabil începând de sâmbătă, scrie News.ro.

 

 

 

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini