Furnicăturile resimțite frecvent la nivelul palmelor sunt, pentru mulți oameni, un simptom trecut cu vederea sau pus pe seama oboselii. De cele mai multe ori, apar noaptea, dimineața la trezire sau după multe ore petrecute la calculator. Deși reflexul este să fie asociate imediat cu probleme ale coloanei vertebrale, realitatea medicală este diferită în majoritatea cazurilor.
Specialiștii atrag atenția că furnicăturile izolate la nivelul palmei, mai ales atunci când sunt însoțite de amorțeală și afectează anumite degete, pot indica o afecțiune neurologică frecventă: sindromul de tunel carpian. Este cea mai des întâlnită neuropatie de compresie a membrului superior și apare mult mai des decât se crede.
De ce apar furnicăturile în palme
Furnicăturile, cunoscute medical sub numele de parestezii, apar atunci când un nerv este iritat, comprimat sau afectat. În cazul palmei, nervul cel mai frecvent implicat este nervul median, care traversează articulația pumnului printr-un canal îngust, numit tunel carpian.
Sindromul de tunel carpian reprezintă o neuropatie de compresie, adică o suferință nervoasă cauzată de presiunea mecanică exercitată asupra nervului median. Această presiune apare atunci când structurile din jur, în special banda ligamentară numită retinacul flexor, devin tensionate sau îngroșate.
Alexandru Ilie explică faptul că, în majoritatea cazurilor, furnicăturile strict localizate în palmă nu au legătură cu hernia de disc, așa cum se crede frecvent.
„Când avem o furnicătură pe care o resimțim la nivelul palmei, imediat considerăm că vom avea o afectare de la disc. Din fericire lucrurile nu stau chiar așa și mi-am propus să vorbesc de sindromul de tunel carpian, aceasta este denumirea medicală. În fapt, este un fenomen compresiv. Sindromul de tunel carpian vorbește despre o compresie mecanică produsă la nivelul articulației pumnului, mai precis, la nivelul benzii de retinacul.
Aici avem o structură ligamentară care practic acoperă și face ca degetul mic și degetul mare să facă această mișcare (n.r. să se atingă) și flexia degetelor, iar în momentul în care această bandă este mult prea tensionată, ceea ce se poate întâmpla este că apasă pe nervul care trece pe dedesubt.
În momentul respectiv pacientul poate resimți durere pe palmă, primele trei degete sunt cele care sunt afectate și un pic din degetul inelar.
Un semn distinct este dat de faptul că avem aceste manifestări de furnicături și parestezii, deci amorțeala palmei, cu precădere noaptea. Te trezești și ai tendința să scuturi palma.
Din fericire există astăzi foarte multe strategii conservatoare pentru a ajunge să nu te operezi, pentru că în final, dacă neglijezi aceste semne, acest sindrom de tunel carpian, practic se îngustează din ce în ce mai mult și poate determina o leziune asupra nervului care în final nu se va mai putea vindeca și singura formă de a putea să elimini fenomenul compresiv din acea regiune să îl elimini”, a declarat fizioterapeutul Alexandru Ilie, la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.
Care sunt degetele afectate și ce semnifică
Un detaliu extrem de important pentru recunoașterea sindromului de tunel carpian este distribuția simptomelor. În această afecțiune, furnicăturile și amorțeala apar predominant la nivelul primelor trei degete – degetul mare, arătătorul și mijlociul – precum și parțial la nivelul degetului inelar.
Degetul mic nu este, de regulă, afectat, iar acest aspect ajută medicii să diferențieze sindromul de tunel carpian de alte cauze neurologice. Simptomele pot include durere în palmă, senzație de arsură, pierderea sensibilității sau dificultăți în prinderea obiectelor.
Un alt semn distinctiv este apariția simptomelor pe timpul nopții. Mulți pacienți se trezesc cu mâna amorțită și simt nevoia să o scuture pentru a reduce disconfortul. Acest gest reflex este un indiciu clar al unei compresii la nivelul pumnului.
De ce apare sindromul de tunel carpian
Contrar percepției populare, sindromul de tunel carpian nu este exclusiv o boală a celor care lucrează la calculator. Studiile arată că prevalența sa este similară în rândul utilizatorilor intensivi de computer și al populației generale.
Totuși, anumite activități favorizează apariția compresiei. Poziția prelungită a palmei într-o ușoară flexie, folosirea repetitivă a tastaturii și a mouse-ului, dar și lipsa întinderii musculaturii contribuie la tensionarea structurilor flexoare.
„Stăm mult timp cu palmele ușor strânse, pentru că mecanica de tastatură permanent este aceasta, cu alte cuvinte degetele nu sunt întinse, și, bine-înțeles, utilizarea mouse-ului, care din nou are această tendință permanentă de a încuraja tensionarea flexorilor palmari.
Cu alte cuvinte, la finalul zilei tensiunea la nivelul palmei este foarte mare, iar degetele sunt ușor încordate spre interior. Lucru care face această compresie. Mai mult, anatomia noastră este mai dezvoltată în partea flexoare decât în partea extensoare”, a explicat fizioterapeutul mecanismul care declanșează sindromul tunelului carpian.
Mâna dominantă, de cele mai multe ori cea dreaptă, este mai predispusă să fie afectată, tocmai din cauza utilizării mai frecvente.
Factori de risc care cresc probabilitatea apariției
Sindromul de tunel carpian apare mai frecvent la femei decât la bărbați și este întâlnit cel mai des între 30 și 60 de ani. Există însă o serie de factori care cresc semnificativ riscul de apariție:
moștenirea genetică, un tunel carpian mai îngust fiind transmis ereditar;
fracturi sau dislocări ale încheieturii mâinii;
deformări ale mâinii sau articulației pumnului;
boli inflamatorii precum guta sau artrita reumatoidă;
sarcina;
obezitatea;
hipotiroidia;
diabetul;
alcoolismul;
fumatul;
hemodializa;
prezența unei tumori în tunelul carpian.
Acești factori pot duce la îngroșarea țesuturilor sau la creșterea presiunii în interiorul tunelului carpian, favorizând compresia nervului median.
Cum diferențiezi tunelul carpian de o problemă de coloană
Un aspect esențial este diferențierea furnicăturilor de cauză locală de cele de origine cervicală. Dacă senzațiile se limitează strict la palmă și degete, probabilitatea unei compresii la nivelul pumnului este foarte mare.
„În cazul în care în acest timp apare un fenomen de durere discretă, amorțeli la nivelul palmei, respectiv degetelor menționate, putem ridica această suspiciune de compresie la nivelul tunelului carpian.
Furnicăturile doar pe palmă, în 99% din cazuri sunt date de această compresie. Dacă avem furnicături care prin antebrațul, deci loja superioară și brațul, atunci de cele mai multe ori vorbim de o compresie de origine disc”, a mai spus Ilie.
Această diferențiere este importantă pentru că abordarea terapeutică este complet diferită.
Test simplu care poate ridica suspiciunea
Există un test simplu care poate fi făcut acasă pentru a evalua posibilitatea unui sindrom de tunel carpian. Acesta presupune apropierea dosului palmelor și menținerea poziției timp de aproximativ 30 de secunde, cu presiune la nivelul articulației pumnului.
Dacă în acest interval apar dureri, amorțeli sau furnicături în palmă și degete, există o suspiciune serioasă de compresie a nervului median. Testul nu pune un diagnostic, dar este un semnal de alarmă care justifică un consult de specialitate.
Cum poate fi prevenit sindromul de tunel carpian
Vestea bună este că, în stadiile incipiente, sindromul de tunel carpian poate fi gestionat conservator, fără intervenție chirurgicală. Exercițiile de întindere, pauzele regulate și corectarea poziției mâinii joacă un rol esențial.
Fizioterapeutul recomandă exerciții simple, care pot fi făcute chiar la birou, în pauzele de relaxare a ochilor. Acestea presupun apropierea palmelor ca într-un gest de rugăciune și deplasarea controlată a degetelor în diferite direcții, pentru a reduce tensiunea ligamentară.
De asemenea, pe timpul nopții, este indicată purtarea unei orteze care menține palma într-o poziție deschisă, prevenind accentuarea compresiei în timpul somnului.
Când este necesară intervenția chirurgicală
Ignorarea simptomelor poate duce la agravarea compresiei și la leziuni ireversibile ale nervului median. În stadiile avansate, apar slăbiciunea musculară, pierderea forței de prindere și atrofia musculaturii de la baza degetului mare.
„Sunt trei variații ale acestui exercițiu, apropiem bine podul palmei (n.r. ca la rugăciune) și ducem palma spre piept. Din această poziție începem să deplasăm degetele ușor, stânga-dreapta, și ar trebui să resimțim o ușoară tensiune la nivelul flexorilor.
A doua variație este când ducem degetele spre înainte și facem același lucru în lateral, și acum simțim o tensiune la nivelul articulației pumnului.
A treia variație este să mergem cu degetele spre jos, coatele le ridicăm și începem aceeași pendulare.
Sunt recomandate de mai multe ori pe parcursul zilei și astfel reușim, din punct de vedere mecanic, să alungim tensiunea benzii de retinacul”, a spus fizioterapeutul, care a precizat că în timpul nopții este necesară folosirea unei orteze nocturne, adică ”un echipament care ne ajută ca palma să nu stea închisă pe parcursul nopții și care ar putea determina creșterea acestui grad compresiv și să avem palma permanent deschisă.
Acestea sunt strategiile la care putem apela ca să nu ajungem să ne operăm. Însă mare atenție, dacă aveți deja semne importante, acolo este vorba de o compresie extrem de severă ce necesită intervenție chirurgicală”, a mai spus fizioterapeutul.
Operația are rolul de a elibera nervul median prin secționarea retinaculului flexor, eliminând presiunea mecanică. Cu cât intervenția este făcută mai devreme, cu atât șansele de recuperare completă sunt mai mari.
Furnicăturile frecvente în palme nu sunt un simptom banal și nu ar trebui ignorate. De cele mai multe ori, ele indică o problemă neurologică locală, tratabilă dacă este identificată la timp. Ignorarea semnelor poate transforma un disconfort ușor într-o afecțiune serioasă, cu impact major asupra vieții de zi cu zi.






















