Aproximativ 1.780 de elevi din patru județe ale țării vor avea joi, 15 ianuarie 2026, cursuri online sau complet suspendate, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Ministerul Educației a anunțat miercuri după-amiază că decizia a fost luată în urma solicitărilor transmise de inspectoratele școlare județene, pe fondul riscului crescut de polei, ninsori și temperaturi foarte scăzute.
Anunț oficial pentru elevi și părinți
Potrivit situației centralizate la ora 16:00, șase unități de învățământ din județele Satu Mare, Prahova, Sibiu și Teleorman vor desfășura activitatea didactică în sistem online. Este vorba despre o școală din județul Satu Mare, una din Prahova și câte două unități de învățământ din județele Sibiu și Teleorman.
În plus, într-o școală din județul Sibiu, unde sunt înscriși aproximativ 150 de elevi, cursurile vor fi suspendate complet pentru ziua de joi. Orele vor fi recuperate ulterior, conform deciziei conducerii unității de învățământ și a inspectoratului școlar.
Ministerul Educației precizează că situația este monitorizată permanent și că pot apărea modificări în funcție de evoluția vremii. Autoritățile nu exclud extinderea măsurilor, dacă fenomenele meteo se vor intensifica în următoarele ore.
Unde nu se fac ore joi, 15 ianuarie
Prognozele meteo nu aduc vești bune. România urmează să fie afectată de un nou episod de vreme severă, generat de un val de aer polar care va pătrunde în țară dinspre Câmpia Rusă. Conform estimărilor Administrației Naționale de Meteorologie pentru intervalul 16–20 ianuarie 2026, temperaturile vor scădea semnificativ, iar gerul va cuprinde numeroase regiuni.
De miercuri seara până joi dimineață sunt prognozate precipitații slabe în mai multe zone. În Banat și Crișana vor predomina ploile, în timp ce în Transilvania, Moldova și la munte se vor semnala precipitații mixte. În Muntenia, ninsorile vor fi mai frecvente, iar meteorologii avertizează asupra riscului de polei.
În intervalul joi–vineri dimineață, valorile termice vor crește ușor în majoritatea regiunilor, însă nopțile vor rămâne foarte reci, cu ger în special în nordul Moldovei. Maximele vor fi cuprinse între –7 și 12 grade Celsius, iar minimele pot coborî până la –12 grade.
De vineri, vremea se va răci accentuat din nou. Un nou val de aer rece va aduce ger în Moldova, estul Transilvaniei și local în Muntenia și Dobrogea. Sunt așteptate ninsori slabe, precipitații mixte și polei.
În weekend, frigul se va accentua considerabil. Sâmbătă și duminică, minimele pot ajunge până la –18 grade Celsius, iar în nordul Moldovei temperaturile negative se vor menține inclusiv pe parcursul zilei. Diminețile și nopțile vor fi marcate de ceață și depuneri de chiciură, condiții care pot afecta atât traficul rutier, cât și desfășurarea cursurilor.
Sursa foto: Arhivă






















