Redactia.ro

Anunțul făcut de Ilie Bolojan privind pensiile românior: „E mult mai corect să spui realitatea”

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că eventualele creșteri de pensii și salarii ar putea deveni posibile abia în anul 2027, după ce România va reuși să reducă deficitul și să se împrumute la costuri mai mici. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat miercuri, în care șeful Guvernului a subliniat că este “mai corect să spui realitatea”, chiar dacă aceasta nu este tocmai confortabilă pentru populație.

Premierul a explicat că, pentru anul 2026, obiectivul principal rămâne stabilitatea bugetară, iar măsurile de majorare a veniturilor trebuie analizate abia după ce țara își îmbunătățește capacitatea de finanțare.

Ilie Bolojan: „Trebuie să fim onești cu oamenii”

Bolojan a precizat că, înainte de adoptarea bugetului, Guvernul trebuie să finalizeze legislația care va permite stabilirea unui deficit realist pentru anul viitor. El a menționat că o țintă cuprinsă între 6,2% și 6,4% ar putea fi fezabilă dacă sunt luate măsuri ferme de control al cheltuielilor.

El a afirmat că atingerea acestei ținte ar permite României să se împrumute “mult mai ieftin”, ceea ce ar elibera bani care ar putea fi folosiți ulterior pentru dezvoltare, servicii publice și eventualele majorări de venituri.

„Problemele rămân, ele nu pot fi rezolvate prin postări, prin atacuri. Problemele trebuie atacate și rezolvate și nu e atât de simplu. Eu sper că, dacă vrem să scoatem România din această situație, trebuie să avem un buget pentru anul viitor care este predictibil. Pentru asta, înainte de aprobarea bugetului, care va fi la sfârșitul lunii ianuarie, trebuie să adoptăm toată legislația care să ne permită că, dacă stabilim un deficit de 6,2%-6,4%, să știm că acea țintă este fezabilă și că ne apropiem de ea la finalul anului… o să ne împrumutăm la dobânzi mult mai mici, vom plăti cu câteva miliarde mai puțin, ceea ce înseamnă capacitate de dezvoltare, servicii mai bune, creșteri de pensii și salarii în 2027. Trebuie să fim onești cu oamenii. E mult mai corect să spui realitatea”, a declarat premierul.

Nu sunt planificate majorări de taxe

Șeful Guvernului a transmis că nu vede necesară o creștere a taxelor și impozitelor în acest moment. El a insistat asupra faptului că disciplina bugetară și reducerea cheltuielilor sunt principalele direcții pentru anul următor.

„Nu mai e nevoie să majorăm taxe și impozite. Ceea ce trebuie să facem anul viitor, în ansamblu, este să fie ultimul an de consolidare fiscală, după care, pe fondul reducerii inflației, să reluăm o creștere sănătoasă, pe baze economice, care se fundamentează pe producție, pe investiții, este să ne încasăm taxele care au fost stabilite, în așa fel încât să combatem evaziunea fiscală, să facem ca afacerile să-și achite taxele către bugetul de stat, să atragem banii europeni, să finanțăm investițiile, să ne menținem o disciplină bugetară care să poată să fie strictă și să reducem cheltuielile unde putem să le reducem, în baza unei analize”, a precizat Ilie Bolojan.

Modificări privind impozitele pe proprietate pentru persoanele cu dizabilități

Premierul a anunțat că scutirea de impozit pentru persoanele cu dizabilități ar urma să fie eliminată parțial, astfel încât taxele pe locuințe să fie plătite inclusiv de această categorie. Măsura ar duce la situația în care aproximativ 10% din fondul construit al țării ar reintra în impozitare.

Bolojan a precizat că aproximativ 957.000 de persoane cu dizabilități sunt înregistrate în România.

„Aceste impozite vor merge direct către autoritățile locale și eu consider că fiecare cetățean din România, care locuiește într-o zonă a țării, într-o localitate, trebuie să contribuie prin impozitele pe care le plătește la infrastructura publică care îi face viața mai bună. Un drum asfaltat, o rețea de apă, de canalizare, o școală bună pentru copiii lui. Nu mai putem transfera sume la nivelul pe care l-am făcut până în acest an către autoritățile locale. Iar reforma administrației, așa cum este propusă, vine să completeze această măsură”, a declarat premierul.

Declarațiile sale apar în contextul în care Guvernul lucrează la o ordonanță ce include înghețarea pensiilor și salariilor pentru anul 2026, document care nu a fost încă aprobat din cauza disputelor din coaliție.

Premierul: salariul minim ar putea rămâne neschimbat în 2026

În discuțiile despre salariul minim, Ilie Bolojan a afirmat că majorarea acestuia ar putea crea probleme pentru unele companii, în special pentru cele aflate la limita rentabilității. El a precizat că preferă menținerea salariului minim pentru anul 2026 la nivelul actual, dar o decizie finală va fi anunțată în următoarea săptămână.

„Sunt exprimări pe care oamenii le pot face. Azi am avut un Consiliu Tripartit în care, alături de reprezentanții sindicatelor, au participat cei ai Guvernului și cei ai patronatelor, în care subiectul principal a fost legat de salariul minim pentru anul următor. Există două ipoteze de lucru: să se facă o creștere a salariului minim sau să rămână salariul anul viitor cel pe care îl avem anul acesta, în contextul în care salariile în sectorul public au fost plafonate. Niciuna dintre soluții nu are doar avantaje sau dezavantaje. Fiecare are efecte pozitive dar și negative”, a explicat el.

Premierul a subliniat că reprezentanții mediului privat au atras atenția că o majorare ar putea duce la disponibilizări.

Ilie Bolojan a conchis că opțiunea pe care o susține este înghețarea salariului minim pentru anul 2026:

„Personal, având în vedere constrângerile economice pe care le avem, cu toate argumentele într-o parte sau alta, opțiunea mea e să susținem o menținere a salariului minim la nivelul acestui an. Așa evităm niște complicații date de plafonările salariilor din sectorul public, dar și de realitățile economice din anumite sectoare”.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: