Pensionarii români care primesc decizii de recalculare greșite au la dispoziție mai multe opțiuni pentru a soluționa problema. În primul rând, aceștia sunt încurajați să depună o petiție la Casa de Pensii sau să meargă la biroul de relații cu publicul pentru a solicita clarificări suplimentare.
Ce pot face pensionarii dacă primesc decizia de rcalculare a pensiei greșită
Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a menționat că fiecare pensionar trebuie să aibă posibilitatea de a înțelege pe deplin decizia de recalculare primită, iar ghișeele instituției vor fi dotate cu personal suplimentar pentru a asigura o procesare cât mai rapidă a cererilor.
„Lucrurile sunt foarte simple, adică sunt prevăzute și în decizia de recalculare. Un pensionar, în momentul în care este nemulțumit sau nedumerit de ce anume găsește, ar trebui să facă o minimă procedură prealabilă, în sensul în care ori să facă o petiție la Casa de Pensii, ori să meargă la biroul de relații cu publicul sau într-o audiență la conducerea Casei de Pensii în care să ceară lămuriri, informații suplimentare cu privire la conținutul acestei decizii de recalculare”, a explicat Daniel Baciu la Antena 3 CNN.
Acest pas este important pentru a evita neclaritățile și pentru a oferi pensionarilor o înțelegere completă a recalculării pensiei lor. În cazuri de nemulțumire, pensionarii trebuie să depună o cerere prealabilă pentru a obține răspunsuri oficiale înainte de a recurge la alte măsuri, cum ar fi sesizarea autorităților superioare.
„Am avut în această săptămână o videoconferință cu toți directorii din Casele de Pensii și le-am cerut ca în perioada imediat următoare, începând de săptămâna viitoare, să aloce mai mulți salariați la ghișee, la birourile de relații cu publicul – pentru că ne așteptăm ca pensionarii care nu înțeleg cu adevărat acești indicatori, care nu sunt foarte complicați, (n.r.- să meargă la ghișee pentru lămuriri) – să dea relațiile necesare fiecărui pensionar în parte care vine și solicită aceste informații”, a mai precizat șeful Casei de Pensii.
Cum se face livrarea deciziilor de recalculare
Livrarea deciziilor de recalculare a pensiilor se face prin intermediul Poștei Române, care va distribui aproximativ 4,6 milioane de plicuri în întreaga țară. Procesul este unul de amploare, dar este organizat astfel încât fiecare pensionar să primească decizia în cel mai scurt timp posibil.
Poșta Română asigură faptul că toate măsurile necesare sunt luate pentru a livra documentele în mod corespunzător. În cazul în care pensionarul nu este acasă la momentul livrării, decizia poate fi lăsată unui membru al familiei sau ridicată de la oficiul poștal local.
„Poștașii sunt liantul principal în tot acest proces. Aceștia au dat întotdeauna dovadă de profesionalism în astfel de proiecte majore, punând mai presus de toate grija față de clienții noștri.
Compania Națională “Poșta Română” va lua toate măsurile necesare, astfel încât deciziile de recalculare a pensiilor să ajungă la pensionari, așa cum Poșta Română și-a asumat față de beneficiarii săi”, transmite Poșta Română.
Este esențial ca pensionarii să fie informați corect și să urmeze pașii necesari pentru a rezolva orice nelămurire legată de recalcularea pensiilor. Casele de Pensii sunt pregătite să ofere toate informațiile necesare, iar Poșta Română își asigură clienții că va livra deciziile în timp util.