Redactia.ro
Home » Știri » FOTO Aproape toată Craiova a rămas fără apă. Seceta a contribuit la problemă

FOTO Aproape toată Craiova a rămas fără apă. Seceta a contribuit la problemă

GALERIE FOTO (4)

Compania de Apă Oltenia  a anunțat printr-un comunicat de presă, joi, 21 iulie, faptul că rezerva de apă s-a epuizat, din cauza unor avarii, motiv pentru care se întrerupe furnizarea apei în municipiul Craiova pentru refacerea stocurilor epuizate.

Compania de Apă Oltenia anunţă că va întrerupe furnizarea apei în municipiul Craiova

Din cauza avariei de pe aducțiunea de apă Isvarna Craiova, pentru remedierea căreia s-a lucrat 34 de ore, cumulată cu perioada caniculară, care a dus la creșterea excesivă a consumului, rezerva de apă a municipiului Craiova s-a epuizat.

În aceste condiții, Compania de Apă Oltenia este nevoită să furnizeze apă, astăzi, 21.07.2022, în intervalul orar 19.00 – 21.00. După ora 21.00 se întrerupe alimentarea cu apă, pentru refacerea stocurilor necesare asigurării alimentării în regim continuu.

Vor fi afectate cartierele Șimnicu de Jos, Centura de Nord, Craiovița, George Enescu, Brazda lui Novac, zona de centru, Rovine, Lăpuș, Lăpuș-Argeș, Valea Roșie, Sărari și Bariera Vâlcii.

Compania de Apă Oltenia S.A., prin laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcțiune a sistemului. 

Sursa foto: Facebook – Ești din Craiova dacă…

Compania de Apă Oltenia va monitoriza permanent calitatea apei

Compania de Apă Oltenia mai anunţă în comunicatul de presă faptul că, prin laboratoarele de analiză a apei potabile, se va urmări monitorizarea permanentă a calității apei după repunerea în funcţiune a sistemului: 

Atenționăm utilizatorii de apă potabilă din zonele menționate că, din cauza manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calității apei potabile din punct de vedere al turbidității şi culorii. La apariția acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei.

În condițiile acestor avarii de pe aducțiunea Isvarna – Craiova, este evident că realizarea Firului II care să aducă apă de la Isvarna la Craiova este o investiție vitală și urgentă, de maximă importanță. Se lucrează pe toate cele 6 contracte, progresul fizic fiind de peste 50%. Firul II de aducțiune Izvarna – Craiova, cu o valoare totală de peste 115 milioane de euro, presupune reabilitarea a 27,4 kilometri de conductă și construirea altor 96,4 de kilometri, precum și amenajarea incintei de captare Izvarna și o stație nouă de hipoclorit.

Compania și-a cerut scuze pentru disconfortul creat şi le mulțumește locuitorilor pentru înțelegere.

 

Sursa foto: adevarul.ro

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: