Redactia.ro
Home » Știri » Arthur, cel mai mare urs din România, ucis de un prinţ străin din greșeală. Acuzații dure de braconaj

Arthur, cel mai mare urs din România, ucis de un prinţ străin din greșeală. Acuzații dure de braconaj

Acuzații grave la adresa prinţul Emanuel din Liechtenstein, care l-ar fi ucis pe Arthur, cel mai mare urs din România, într-o pădure din Covasna.

Din primele informații, prințul austriac Emanuel von und zu Liechtenstein ar fi venit în România în luna martie, și, contra unei taxe de 7.000 de euro, potrivit Stirilor Pro TV, și-a fundamentat uciderea celui mai mare urs prin derogarea oferită de Ministerul Mediului din România pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, județul Covasna, susține Agent Green, într-un material publicat pe site-ul asociației.

Arthur, cel mai mare urs din România, ucis de un prinţ străin din greșeală

Cu toate acestea, prințul nu a ucis ursoaica vizată, ci un mascul care trăia în adâncul pădurii și care nu venise niciodată în apropierea localităților.

Ursul Arthur a fost observat vreme de mai mulți ani de rangerul Agent Green în aceea zonă și era recunoscut ca fiind un exemplar sălbatic și neobișnuit cu prezența omului și sursele de hrană oferite de acesta.

„Arthur avea vârsta de 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum. Mă întreb cum a putut prințul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împușcat ursul greșit”, a declarat Gabriel Păun, președintele Agent Green.

Agent Green mai menționează că ursul brun este o specie strict protejată de legislația UE și de Convenția de la Berna. Derogările sunt excepții care se dau în cazuri extreme de la caz la caz, după o evaluare amănunțită a situației, iar metoda letală de a ucide ursul este ultima soluție atunci când alternativele – inclusiv relocarea – au eșuat, iar ursul problemă pune în pericol vieți omenești și gospodării.

Prima reacție a prințului care l-ar fi ucis pe ursul Arthur

Cazul ursului Arthur a ajuns și în atenția presei internaționale. Ziariștii de la Blick au reușit să-l contacteze pe Emanuel von und zu Liechtenstein.

„Personal, nu vreau să fiu implicat în această discuție în niciun fel”, a fost răspunsul expeditiv al prințului pentru Blick

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: