Grigore Madalina
Un bătrân stătea liniștit pe marginea unui ponton vechi din lemn și pescuia.
Dimineața era calmă, iar lacul părea complet nemișcat. Nu se auzea decât sunetul ușor al apei și foșnetul vântului.
În spatele lui, trei băieți se apropiaseră încet. Râdeau, șușoteau și se uitau unul la altul, ca și cum pregăteau ceva.
Unul dintre ei a făcut un pas în față și și-a ridicat pumnul.
Dar n-a mai apucat să lovească.
Din spatele bătrânului s-a auzit brusc zgomotul unui motor turat. Liniștea lacului s-a rupt într-o clipă, iar o barcă venea în viteză direct spre ponton.
Băieții s-au oprit pe loc.
S-au uitat unii la alții, fără să mai înțeleagă ce se întâmplă.
Barca a ajuns la ponton, iar din ea au coborât doi jandarmi. Unul dintre ei l-a privit pe bătrân și a dat din cap, respectuos.
— Bună dimineața, dom’ colonel.
În acel moment, totul s-a schimbat.
Băieții au încremenit.
Cel cu pumnul ridicat a rămas așa, suspendat, fără să mai știe ce să facă.
Bătrânul a oftat ușor și s-a ridicat încet de pe scăunel. Nu părea speriat. Nu părea nici măcar deranjat. Era calm.
— Bună dimineața, băieți. Ați ajuns repede.
— Am fost în zonă, domnule, a răspuns unul dintre jandarmi. Ne-a sunat cineva că sunt probleme pe aici.
Bătrânul a aruncat o privire scurtă spre cei trei.
— Nu e nimic grav. Doar niște tineri care cred că lacul e al lor.
Unul dintre băieți a încercat să spună ceva.
— Nu… nu e cum pare… noi doar…
— Doar ce? a întrebat jandarmul, apropiindu-se.
Nimeni nu a mai spus nimic.
Vântul a mișcat ușor apa, iar ceața începea să se ridice. Totul devenea mai clar. Inclusiv situația lor.
— Actele, vă rog, a spus ferm unul dintre jandarmi.
Băieții au început să caute prin buzunare. Mâinile le tremurau.
În câteva minute, tonul s-a schimbat complet.
— Deci voi percepeți „taxă” pentru pescuit pe domeniu public? a întrebat jandarmul.
— Nu… adică… noi doar aveam grijă de loc…
— Aveați grijă? a ridicat o sprânceană celălalt. Și găleata asta cine a aruncat-o în apă?
Tăcere.
Bătrânul și-a strâns undița fără grabă și a privit lacul.
— Domnule colonel, vreți să depuneți plângere? a întrebat unul dintre jandarmi.
Bătrânul a rămas câteva secunde pe gânduri.
Băieții îl priveau acum altfel. Nu mai erau siguri pe ei. Nu mai zâmbeau. Doar așteptau.
— Nu, a spus în cele din urmă. Lasă-i.
Jandarmii s-au uitat surprinși.
— Dar…
— Au învățat deja destul azi, a continuat el. Nu-i nevoie să le stricăm viața pentru prostia asta.
A fost liniște.
— Dar găleata? a întrebat unul dintre jandarmi.
Bătrânul a zâmbit ușor.
— Apa o dă înapoi… sau nu. Nu-i bai. Mai prind eu pește.
Unul dintre băieți a făcut un pas în față, cu capul plecat.
— Ne pare rău…
Bătrânul l-a privit calm.
— Nu mie trebuie să-mi spuneți. Vouă.
Cuvintele au căzut greu.
După câteva minute, jandarmii au plecat. Barca s-a îndepărtat, iar liniștea s-a întors încet peste lac.
Băieții au rămas pe ponton, fără chef de glume.
Unul dintre ei a scos o bancnotă de 100 de lei și a pus-o pe scăunel.
— Pentru găleată…
Bătrânul a luat banii și i-a întins înapoi.
— Ține-i. Mai bine cumperi ceva pentru ai tăi. Sau… nu mai faceți prostii.
Au dat din cap.
Când au plecat, nu mai râdeau. Mergeau încet, cu umerii lăsați.
Bătrânul s-a așezat din nou, și-a aruncat undița și a privit plută.
Lacul era din nou liniștit.
De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Dar pentru cei trei, dimineața aceea nu avea să fie uitată niciodată.
Povestea este preluată de pe internet și nu ne asumăm veridicitatea acesteia
