Redactia.ro
Home » Homepage » Averea astronomică a lui Dumitru Buzatu, liderul celui mai sărac oraș din România. Politicianul a fost prins în timp ce lua mită de peste 1 milion de euro

Averea astronomică a lui Dumitru Buzatu, liderul celui mai sărac oraș din România. Politicianul a fost prins în timp ce lua mită de peste 1 milion de euro

dumitru buzatu

Dumitru Buzatu, actualul președinte al Consiliului Județean Vaslui, deține o avere fabuloasă într-unul dintre cele mai sărace județe din România. Buzatu și-a început cariera politică în 1992, ocupând de-a lungul timpului diverse funcții publice. În ultimele trei mandate, a deținut funcția de președinte al CJ Vaslui. Iată ce avere are!

Ce avere fabuloasă are Dumitru Buzatu, consilierul prin în timp ce încasa o mită de peste 1 milion de euro

În anul 2019, când echipa emisiunii „România, te iubesc!” a vizitat Vasluiul, Dumitru Buzatu avea în proprietate un apartament, o casă și un spațiu comercial, conform declarației sale de avere de la acea vreme. El și soția sa, Gabriela Crețu, erau proprietarii a peste 10 hectare de teren, majoritatea fiind terenuri agricole. Întrebat despre averea sa, președintele CJ Vaslui a făcut o declarație notabilă, conform stirileprotv.ro. „Am câteva lucruri, dar nu sunt un om bogat. Bogăție înseamnă să ai conturi grase, să ai bani mulți. Am o mică fermă în care muncesc și eu”, a declarat, la acea vreme, Dumitru Buzatu.

Potrivit celei mai recente declarații de avere a sa, Dumitru Buzatu deține o avere semnificativă, inclusiv case, terenuri, sume impresionante de bani în conturi, o fermă și autoturisme.

Președintele CJ Vaslui deține mai multe parcele de teren în localitatea Zapodeni, Județul Vaslui. Aceste proprietăți au fost achiziționate în 2018 și includ 33.614 metri pătrați de teren agricol, „708 metri pătrați care sunt încadrați la alte categorii de terenuri extravilane dacă se află în circuitul civil,” și 709 metri pătrați de teren intravilan.

Pe lângă acestea, deține și proprietăți imobiliare în județul Suceava, în localitatea Șaru Dornei. Aici, deține peste 60.000 de metri pătrați de teren agricol și mari suprafețe de pădure, achiziționate în anii 2008 și 2018, unele dintre acestea fiind în proprietate comună. În localitatea Zapodeni, el deține 5 clădiri cu suprafețe de 520 de metri pătrați, 386 de metri pătrați și 196 de metri pătrați, în timp ce celelalte au suprafețe sub 100 de metri pătrați.

Dumitru Buzatu deține următoarele bunuri: un autoturism Lada produs în 2008, o șalupă fabricată în 2010, o rulotă Buerstner tip 4752 fabricată în 1984 și un Mercedes Benz fabricat în 1979.

În ceea ce privește conturile bancare, politicianul are 3 conturi în lei deschise în 2010 și 2011, cu o sumă totală de aproximativ 100.000 de lei. El are și o datorie în valoare de 205.202 de lei către SC RALFI IFN SA, un credit contractat în 2021 și scadent în 2026.

În ultimul an fiscal, Dumitru Buzatu a înregistrat venituri semnificative: 164.268 de lei reprezentând indemnizația pentru funcția de președinte al CJ, o pensie pentru limita de vârstă de 95.820 de lei și 73.372 de lei sub forma unei „indemnizații pentru limita de vârstă” de la Parlamentul României. Toate aceste sume totalizează 333.460 de lei.

Amintim că Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, a fost reținut în dimineața zilei de sâmbătă, 23 septembrie 2023, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași. Acesta a fost surprins într-un flagrant delict în timp ce primea o sumă de 1,25 milioane de lei ca mită, cu scopul de a favoriza o firmă în obținerea unui contract.

Ce părere are fosta soție a lui Dumitru Buzatu. Și ea a fost exclusă din PSD în urma scandalului

Gabriela Crețu, fosta soție a lui Dumitru Buzatu, a declarat că nu înțelege motivele pentru care a fost suspendată din partid. Ea a discutat despre excluderea sa din partid și acuzațiile care i-au fost aduse de fostul soț în cadrul unei intervenții la Antena 3 CNN.

Gabriela Crețu, senatoarea, a anunțat sâmbătă că va depune o contestație la Comisia de Integritate pentru a contesta decizia de suspendare din partid. Dumitru Buzatu a fost eliminat din PSD în urma unei votări unanime sâmbătă. În locul său, interimar, a fost numit Dragoș Benea.

„Sunt membră a Partidului Social Democrat. Suntem despărțiți de mai bine de 20 de ani și divorțați legal din 2015.

Am aceeași relație pe care o au toți colegii, o relație colegială. Lucrăm împreună. 

De ce să fiu eu suspendată din partidul la care am construit timp de 33 de ani, în care am condus campanii, în care am câștigat eu personal cinci dintre ele?

Mi se pare nedrept”, a declarat aceasta, conform Antena 3 CNN.

Sursă foto Digi24

 

 

 

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: