Redactia.ro
Home » Stil de viață » Inedit » Băiatul a stat ore întregi în același loc de la metrou. Vorbea la telefon, apoi lovea cu pumnul în stâlp. Însă, revenea la locul respectiv. Povestea lui a emoționat tot Internetul

Băiatul a stat ore întregi în același loc de la metrou. Vorbea la telefon, apoi lovea cu pumnul în stâlp. Însă, revenea la locul respectiv. Povestea lui a emoționat tot Internetul

Un internaut a postat niște imagini care au ajuns să facă înconjurul mediului online! Acesta a surprins un băiat care stătea de ore întregi în același loc de la metrou. Din când în când, tânărul vorbea la telefon cu cineva, iar apoi lovea cu pumnul într-un stâlp din stația de metrou. Cu toate acestea, el revenea la locul respectiv!

Curios de situația inedită pe care a observat-o, dar și alertat de starea de nervi a băiatului, internautul a reușit să își dea seama ce făcea acolo, așa că i-a făcut o poză și a pus-o pe rețelele de socializare. Iar povestea tânărului a impresionat pe toată lumea.

Băiatul a stat ore întregi în același loc de la metrou, ce făcea acolo

Internautul Igue Bonifacio a urmărit foarte atent ce făcea un tânăr, pe care l-a observant ore întregi în același loc de la metrou. Din imagini, se pare că acesta își așteaptă iubita într-o stație de metrou din Philipine. Tânărul a fost surprins cu un buchet de flori în mână. Cel mai probabil, urma să le dăruiască iubitei sale pe care o aștepta cu mare nerăbdare.

Totuși, internautul a observat că, după ore întregi de stat în același loc, persoana cu care trebuia să se întâlnească băiatul nu a apărut.

Povestea băiatului de la metrou a impresionat Internetul

Cel care a postat toată povestea pe Internet a mai observat că, din când în când, tânărul apela pe cineva. La scurt timp după ce lăsa telefonul de la ureche, acesta lovea nervos cu pumnul într-un stâlp din stație.

Povestea băiatului care a stat ore întregi în același loc din stația de metrou a impresionat extrem de tare pe Internauți. Deși cuprins de nervi și frustrare, băiatul și-a păstrat speranța și și-a așteptat iubita.

Atât de mult a așteptat-o, încât și Igue, cel care a postat pe Facebook întreaga intâmplare, a renunțat să-l mai urmărească pe tânăr.

Așadar, nu e clar dacă cei doi tineri îndrăgostiți s-au întâlnit în cele din urmă. Însă ce a impresionat pe utilizatorii de pe rețelele de socializare din toată lumea a fost răbdarea băiatului pentru persoana iubită.

“Oare așa arată iubirea adevărată?”, este întrebarea la care au ajuns cei mai mulți dintre cei care au aflat povestea băiatului din stația de metrou.

 

 

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: