Redactia.ro
Home » Știri » Bărbații cu vârsta peste 35 de ani nu vor îndeplini serviciul militar obligatoriu în România

Bărbații cu vârsta peste 35 de ani nu vor îndeplini serviciul militar obligatoriu în România

Războiul din Ucraina a născut în sufletele românilor teama că bărbații din țară ar putea fi chemați la arme în cazul în care conflictul s-ar extinde în țara noastră. Cu toate că oficialii au oferit deja clarificări în acest sens, zvonurile despre o posibilă impunere a serviciului militar în România nu contenesc să apară. Recent, avocatul Toni Neacșu a adresat acest subiect, explicând că bărbații de peste 35 de ani nu vor fi vizați de o asemenea măsură.

Bărbații cu vârsta peste 35 de ani nu vor îndeplini serviciul militar obligatoriu în România

Acest lucru nu ar fi posibil întrucât ar fi în contradicție cu Constituția României, care prevede clar că în caz de război, doar bărbații cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani pot fi obligați să efectueze serviciu militar.

“În România nu se poate institui, nici măcar pentru caz de război, îndeplinirea serviciului militar obligatoriu pentru persoanele peste 35 de ani. Art. 55 din Constituție stabilește foarte clar că pot fi obligați la efectuarea serviciul militar, în îndeplinirea îndatoririi de apărare a țării, doar cetățenii cu vârsta între 20 și 35 de ani. Civilii care au depășit această vârstă nu pot fi încorporați obligatoriu nici măcar în timp de mobilizare sau război. Singura posibilitate este modificarea chiar a Constituției României. Proiectul de lege numit impropriu al stării de criză, care de fapt modifică toată legislația privind armata și pregătirea populației pentru război, nu va trece niciodată în forma actuală, cetățenii peste 35 de ani neavând îndatoriri militare sub forma incorporării”, a scris avocatul Toni Neacșu, pe rețelele sociale.

Ministrul Apărării infirmă zvonurile despre impunerea serviciului militar pentru bărbații de peste 35 de ani

Ministrul Apărării a oferit și el informații în acest sens. Cum în mediul public a apărut un proiect care presupunea că vârsta celor care vor fi chemați la arme în caz de război va fi cuprinsă între 20 și 60 de ani, Vasile Dîncu a explicat că documentul nu era unul finalizat, ci doar o schiță.

Mai mult, a dezvăluit că nu există un proiect concret în acest sens.

“Proiectul ajuns în media era o colecţie de prevederi din mai multe legi, fără expunere de motive, fără detalii. Nu este de actualitate. Era un draft, nu era pregătit pentru a intra în transparenţă. Când avem un proiect, anunţăm noi opinia publică”, a precizat Vasile Dîncu.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: