Redactia.ro

Bolojan, mesaj după întâlnirea cu Nicușor Dan: „Îmi asum mandatul de premier”

Bolojan

Ilie Bolojan a făcut declarații miercuri, 22 aprilie, după consultările desfășurate la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan. Liderul PNL a transmis că partidul își menține poziția stabilită în cadrul ședințelor interne și că este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării într-un context politic tensionat.

Președintele PNL a subliniat că a prezentat în mod clar punctul de vedere al formațiunii în cadrul discuțiilor oficiale și că deciziile luate anterior rămân valabile. În acest sens, el a reafirmat că este dispus să continue în funcția de premier, cu sprijinul partidului atât la nivel guvernamental, cât și parlamentar.

„Am incheiat consultarile cu domnul presedinte si echipa de la Cotroceni, in care am prezentat pozitia PNL. Pozitia reflecta deciziile pe care Biroul Politic le-a decis ieri. Si anume faptul ca imi asum in continuare mandatul de premier, PNL va sustine in plan guvernamental si parlamentar activitatea guvernului in asa fel incat sa putem desfasura o activitate de administrare a tarii in aceasta perioada dificila. Vom sustine proiectele importante care sunt necesar a fi adoptate in perioada imediat urmatoare, in asa fel in cat criza politica generata de PSD sa aiba efecte cat mai mici”, a declarat Ilie Bolojan după întâlnirea cu șeful statului.

În același context, liderul liberal a precizat că discuțiile cu președintele au fost constructive și că există o asumare clară a responsabilității pentru menținerea stabilității politice și economice. Acesta a insistat asupra nevoii de reforme și asupra continuității guvernării, într-un moment considerat sensibil pentru România.

„Am avut un dialog bun si l-am asigurat pe domnul presedinte de responsabilitatea PNL si a mea personala pentru a asigura guvernarea tarii si de a face ceea ce este necesar pentru a genera stabilitate, pentru a asigura reformele, ca sa cream conditii de prosperitate pentru romani anul viitor”, a adăugat Ilie Bolojan.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: