Bursucu, pe numele său real Adrian Cristi i-a fost alături prezentatoarei Teo Trandafir, la „TheoShow”, pe Kanal D, a fost de curând invitat în cadrul emisiunii „Duet”, moderată de Alexandra Ungureanu și difuzată pe canalul de YouTube „theXclusive”. Acesta a dat detalii nemaiștiute din relația sa de cuplu discutând despre o problemă des întâlnită în ziua de astăzi, gelozia.
Bursucu a suferit de gelozie la cote maxime
Bursucu a povestit în cadrul emisiunii „Duet”, moderată de Alexandra Ungureanu și difuzată pe canalul de YouTube „theXclusive” faptul că a avut mari probleme în ceea ce privește gelozia în relația de cuplu, mai ales că are o realție cu soția sa, Andreea de 9 ani de zile. Acesta a explicat și cum a reușit să se vindece:
„Am fost gelos, bolnav puțin. E o boală, dar m-am vindecat. Te scutură viața. În momentul în care mi-am dat seama că îmi pierd persoana pe care o iubesc cu adevărat, că a pus piciorul în prag. Eu eram obsedat. I-am căutat în telefon, nu am găsit nimic, dar, cu toate astea, mi se părea că orice era interpretabil.
Atunci când tu ești bolnav, orice e interpretabil. Îmi făceam tot felul de scenarii. Când mi-am dat seama, m-am dus la psiholog și am luat câteva ședințe, vreo 4-5 luni cred și am reușit să mă vindec.”, a declarat Bursucu.
Bursucu, de 9 ani într-o căsnicie fericită
Cea care i-a furat inima lui Bursucu, Andreea l-a făcut tătic pentru prima oară! Cei doi au două fetițe, una de 15 ani, Alesia și micuța de dpar 2 anișori, Anays. „Adolescenta este fiica Andreei dintr-o relație anterioară. Aceasta a crescut-o de una singură deoarece tatăl biologic al copilului a murit când Alessia avea doar 3 ani”, după cum relatează „Click!”.
„Este o fată tare frumoasă și foarte deșteaptă. Ne înțelegem foarte bine, e o fată cu totul și cu totul deosebită. Nici nu avea cum sa fie altfel, având în vedere ce mamă extraordinară are’, a declarat Bursucu despre fiica sa vitregă, Alesia pentru „Click!”.