Avertisment ANM. După tornada spectaculoasă observată miercuri în județul Tulcea, Administrația Națională de Meteorologie atrage atenția că astfel de fenomene extreme ar putea apărea din nou, în condițiile unei instabilități atmosferice severe. Florinela Georgescu, directoarea executivă a ANM, a explicat la Antena 3 CNN că vremea rămâne periculoasă, iar pe arii restrânse pot avea loc noi manifestări violente, inclusiv tornade.
Avertisment ANM
Specialiștii ANM au confirmat că fenomenul observat miercuri la Tulcea a fost, într-adevăr, o tornadă de mici dimensiuni, cunoscută în termeni de specialitate drept „trombă de uscat”. Aceasta nu este asociată unei supercelule — formațiune meteo extrem de periculoasă — ci apare izolat, fiind dificil de anticipat cu precizie pe radar.
„Într-adevăr manifestări de instablitate severă au fost ieri în Tulcea, culminând cu formarea acestei tornade, mai degrabă o trombă de uscat. Am recunoscut-o noi după analizele imaginilor și radarelor, însemnând această denumire o tornadă care nu e asociată unei supercelule, deci nu are un semnal pe produsele radar foarte clar definit. Altfel spus o tornadă de mai mică amploare, ea a avut și o durată scurte de viață. Sigur tornada e o manifestare extremă a instabilității atmosferice iar atunci când o vedem trebuie să luăm măsurile necesare. Adică dacă dorim să o filmăm, să o fotografiem, să ne asigurăm întâi că nu suntem în pericol”, a spus ea.
Meteorologul subliniază că, deși fenomenul poate părea spectaculos și demn de filmat sau fotografiat, siguranța personală trebuie să rămână o prioritate.
Cod galben de instabilitate atmosferică: aproape jumătate din țară este vizată
ANM a emis joi un nou cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabil începând cu ora 14:00 și până vineri la ora 15:00. Zonele vizate includ jumătatea de sud a țării, însă meteorologii avertizează că fenomene violente de vreme pot apărea și în celelalte regiuni.
„Rămânem cu vremea instabilă în mare parte din țară, inclusiv la noapte. Nu este exclus ca pe arii restrânse instabilitatea atmosferică să fie așa cum s-a întâmplat și ieri deosebit de accentuată. Prognoza unor fenomene de gen tornadă e foarte dificilă, dar nu trebuie să excludem niciodată posibilitatea.Avertizările rămân de azi de la 14.00 până mâine la ora 15.00. E în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferă pentru jumătatea de sud a teritoriului, dar fenomene de instabilitate vor fi prezente și în restul țării”, a mai spus ea.
Printre manifestările așteptate se numără:
- ploi torențiale,
- descărcări electrice frecvente,
- grindină,
- intensificări de scurtă durată ale vântului, care pot lua aspect de vijelie.
România începe să resimtă din ce în ce mai des efectele unei instabilități atmosferice crescute, iar tornadele, cândva fenomene aproape inexistente în peisajul autohton, pot deveni o realitate mai frecventă. Meteorologii trag un semnal de alarmă și îndeamnă la vigilență, mai ales în zilele următoare, când condițiile meteo rămân instabile și periculoase.