Grigore Madalina
Sfinții Mucenici Fotie și Anichit sunt pomeniți în calendarul ortodox pentru credința lor puternică și pentru curajul cu care au refuzat să renunțe la creștinism, chiar și în fața chinurilor. Cei doi au trăit în vremea împăratului Dioclețian, într-o perioadă în care creștinii erau supuși unor persecuții cumplite.
Povestea lor a rămas una dintre mărturiile impresionante despre statornicia în credință. Potrivit tradiției creștine, Anichit era unul dintre demnitarii cetății Nicomidia și a mărturisit deschis că este creștin atunci când au început prigonirile împotriva celor care refuzau să se închine idolilor.
Sfântul Anichit și-a mărturisit credința în fața împăratului
În momentul în care persecuțiile împotriva creștinilor au devenit tot mai dure, Anichit nu și-a ascuns credința. El a mărturisit deschis că este creștin și a refuzat să se supună poruncilor care îi cereau să renunțe la Dumnezeu.
Pentru această mărturisire a fost supus unor chinuri grele. Potrivit relatării păstrate în tradiția bisericească, i-a fost tăiată limba, însă nici acest lucru nu l-ar fi împiedicat să vorbească.
În chip minunat, Anichit ar fi rostit către împărat cuvinte prin care îi condamna credința în idoli:
„O, idolatrule, iată ești acoperit de rușine! Iată, de nimic sunt zeii tăi!”
După aceste cuvinte, împăratul ar fi poruncit ca Anichit să fie decapitat.
Însă execuția nu s-ar fi desfășurat așa cum fusese ordonată. Potrivit tradiției, călăul care trebuia să-l ucidă pe mucenic s-ar fi lovit singur, fără să vrea, și ar fi murit.
Fotie i-a fost alături în timpul suferințelor
Sfântul Fotie era nepotul lui Anichit și i-a rămas alături în timpul încercărilor.
Cei doi au continuat să-și mărturisească credința, în ciuda chinurilor la care au fost supuși. După mai multe încercări de a-i determina să renunțe la creștinism, au fost închiși.
Tradiția spune că Fotie și Anichit au petrecut trei ani în temniță.
Nici perioada îndelungată de detenție și nici suferințele nu i-ar fi făcut să renunțe la credință.
În cele din urmă, cei doi au fost condamnați să moară prin ardere.
Au fost aruncați în foc alături de alți creștini
Fotie și Anichit au fost aruncați într-un foc puternic, însă momentul execuției ar fi devenit o nouă mărturisire publică a credinței.
Mai mulți creștini care asistau la cele întâmplate ar fi ales să le urmeze exemplul și au intrat și ei în foc.
Potrivit relatării bisericești, din mijlocul flăcărilor se auzeau cântări de laudă către Dumnezeu, iar glasurile celor aflați acolo puteau fi auzite de la mare depărtare.
În acel foc și-au găsit sfârșitul pământesc Sfântul Anichit, Sfântul Fotie și creștinii care au ales să le împărtășească martiriul.
Prin jertfa lor, cei doi sfinți au rămas în memoria Bisericii drept exemple de statornicie, credință și curaj.
Sfinții Fotie și Anichit sunt pomeniți și la Sfântul Maslu
Sfinții Mucenici Fotie și Anichit au un loc aparte în tradiția ortodoxă.
Numele lor sunt pomenite în rugăciunile rostite în cadrul Tainei Sfântului Maslu, slujbă săvârșită pentru vindecarea sufletească și trupească a credincioșilor.
De asemenea, cei doi sfinți sunt invocați și în cadrul slujbei de Sfințire a Apei.
Credincioșii îi cinstesc pentru mărturisirea lor puternică și pentru răbdarea cu care au trecut prin suferințe fără să renunțe la credință.
Troparul Sfinților Mucenici Fotie și Anichit
În ziua pomenirii lor, credincioșii pot rosti troparul dedicat celor doi mucenici:
„Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.”
Troparul amintește de tăria cu care cei doi sfinți au înfruntat chinurile și de credința pe care au păstrat-o până la sfârșitul vieții.
Ce alți sfinți sunt pomeniți în aceeași zi
În aceeași zi, calendarul ortodox îi pomenește și pe alți sfinți și mucenici care și-au mărturisit credința prin viața și jertfa lor.
Sunt pomeniți Sfinții Mucenici Pamfil și Capiton, Sfinții Cuvioși Serghie și Ștefan, precum și Sfântul Cuvios Palamon.
Tot atunci sunt pomeniți cei doisprezece mucenici, ostași cretani, Sfântul Cuvios Castor, dar și cei treizeci și trei de mucenici din Palestina.
Ziua rămâne astfel una cu o puternică încărcătură spirituală, dedicată celor care, potrivit tradiției creștine, au ales să-și păstreze credința chiar și atunci când acest lucru le-a adus suferință și moarte.
