Pe 15 septembrie 2024, credincioșii ortodocși din România sărbătoresc cu evlavie o mare zi din calendarul bisericesc, închinată Sfântului Ierarh Iosif de la Partoș, ocrotitorul Mitropoliei Banatului și patronul pompierilor. Această sărbătoare este marcată în calendarul creștin-ortodox cu o cruce neagră, simbolizând o zi deosebită de post și rugăciune.
Sfântul Iosif de la Partoș – ocrotitor al Banatului
Sfântul Iosif de la Partoș a fost ales ocrotitor al Mitropoliei Banatului datorită vieții sale exemplare și a virtuților sale creștinești. Născut în anul 1568 în orașul Raguza, Dalmația, pe malul Mării Adriatice, Iosif a provenit dintr-o familie de vlahi. Tatăl său, Ioan, era un navigator și comerciant vestit, proprietar al unei corăbii care naviga pe apele Mediteranei. Din nefericire, Iosif a rămas orfan de tată la vârsta de 12 ani și s-a mutat împreună cu mama sa, Ecaterina, la Ohrida.
Până la vârsta de 15 ani, Iosif a urmat studiile, iar apoi, urmând un îndemn divin, a intrat în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida, unde a ales calea monahismului, primind numele de Iacob. A parcurs toate treptele slujirii bisericești, iar în anul 1650 a fost ales mitropolit al Timișoarei, păstorind credincioșii până în anul 1653.
Sfântul Iosif s-a retras din scaunul mitropolitan și și-a petrecut ultimii ani de viață la Mănăstirea Partoș, unde și-a găsit liniștea și a continuat să-și slujească credința până la moartea sa. Mormântul său a fost redescoperit la începutul secolului trecut, pe piatra funerară stând inscripționat: „Prea Sfințitul Iosif cel Nou, fost Mitropolit al Timișoarei”.
Canonizarea Sfântului Iosif de la Partoș
Canonizarea Sfântului Iosif de la Partoș a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe 28 februarie 1950. Moaștele sale au fost mutate din biserica Mănăstirii Partoș în Catedrala Mitropolitană din Timișoara, iar canonizarea solemnă a avut loc în zilele de 6-7 octombrie 1956, la Timișoara. În decursul timpului, Sfântul Iosif a devenit cunoscut pentru minunile sale și vindecările pe care le-a săvârșit, fiind considerat un ocrotitor al credincioșilor din Banat.
De asemenea, este considerat și patronul pompierilor din România, fiind invocat pentru protecție în fața incendiilor și a altor pericole. Din anul 1782, icoana sa, pictată de preotul Ștefan Bogoslovici la cererea protopopului Jebelului, Ioan Șuboni, a fost așezată deasupra mormântului său, păstrând vie amintirea sfințeniei sale.
Sfântul Mare Mucenic Nichita – „Biruitorul”
Tot pe 15 septembrie, calendarul ortodox îl pomenește și pe Sfântul Mare Mucenic Nichita, numit și „Biruitorul”. Acesta a suferit martiriul în anul 372, în timpul persecuției creștinilor declanșată de goți pe teritoriul țării noastre. Nichita era de origine greacă, născut în Cilicia, Asia Mică. Părinții săi au fost colonizați în Dacia de către goți după anul 258.
Sfântul Nichita a primit învățăturile credinței creștine de la Episcopul Teofil al Sciției și Goției (Daciei). El a ales să devină călugăr într-una dintre mănăstirile din sudul Dunării sau poate în Munții Buzăului, unde existau așezări monahale cunoscute la acea vreme. Dedicat creștinismului, a fost hirotonit preot de către același Teofil și a devenit un misionar neobosit, catehizând și botezând numeroși daco-romani și goți.
În timpul persecuției goților conduse de Athanaric, Nichita a fost prins în biserică și ars de viu în fața altarului pentru îndemnul său către creștini de a nu aduce jertfe idolilor goți. Moaștele sale, rămase în urma focului, au fost adunate de creștini și venerate cu mare evlavie. În anul 451, sfintele sale moaște au fost duse în Cilicia și așezate într-o biserică din orașul Mopsuestia, devenind cunoscut în toată lumea creștină drept „Mare Mucenic”.
Importanța sărbătorii de 15 septembrie
Sărbătoarea de 15 septembrie are o semnificație profundă în tradiția creștin-ortodoxă românească. Este o zi închinată celor care și-au dedicat viața credinței și slujirii lui Dumnezeu, precum Sfântul Iosif de la Partoș și Sfântul Mucenic Nichita. Credincioșii din Banat, dar și din întreaga țară, își îndreaptă rugăciunile către acești sfinți, cerând ocrotire și ajutor în viața de zi cu zi.
În biserici, preoții săvârșesc slujbe speciale, iar credincioșii aduc în fața icoanelor busuiocul sfințit, pe care îl vor așeza acasă deasupra icoanelor pentru a le proteja gospodăria. Tradițiile și obiceiurile legate de această sărbătoare reflectă credința și devotamentul românilor față de sfinții ocrotitori ai neamului.
Ziua de 15 septembrie este marcată în calendarul bisericesc cu cruce neagră, ceea ce înseamnă că este o zi de post și rugăciune. Credincioșii sunt încurajați să se abțină de la mâncărurile de dulce și să își îndrepte gândurile către Dumnezeu, meditând la viața și jertfa sfinților cinstiți în această zi.