Redactia.ro
Home » Știri » Calendar ortodox 2 mai 2020. Sărbătorim un sfânt care a participat la primul sinod ecumenic

Calendar ortodox 2 mai 2020. Sărbătorim un sfânt care a participat la primul sinod ecumenic

Sfântul zilei Sfântul Ierarh Atanasie

Calendar ortodox 2 mai 2020. În această zi credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare. Tot la această dată se face pomenirea pentru Sfinţii Mucenici Esper şi Zoe, şi fii lor Chiriac şi Teodul; Cuviosul Iordan.

Viața Sfântului Ierarh Atanasie cel Mare, care este sărbătorit pe 2 iunie

Acesta a fost unul dintre cei mai importanți ierarhi din secolul al IV-lea. S-a născut în Alexandria, iar datorită marii sale credințe în Dumnezeu, el a fost hirotonit diacon la vârsta de doar 24 de ani.

În calitatea sa de secretar al Sfântului Alexandru din Alexandria, Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare participă la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din 325.

La acesta s-au stabilit o mulțime de lucruri esențiale pentru credința creștină, care sunt valabile încă și astăzi. Astfel, la sinodul ecumenic de la Niceea s-a stabilit prima parte a Crezului, exact așa cum îl cunoaștem noi astăzi, dar și canonul Sfintei Scripturi. Un alt lucru important care s-a hotărât atunci a fost ziua în care se serbează Paștele, sau mai bine zis modul de stabilire a zilei în care cade această sărbătoare sfântă.

Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare a contribuit la combatarea și în același timp la condamnarea ereziilor lui Arie, care contesta caracterul dumenezeiesc al lui Hristos.

După moartea lui Alexandru cel Mare, Sfântul a devenit episcop. El a murit în anul 373, după 45 de ani de episcopat.

Troparul Sfântului Ierarh Atanasie cel Mare

Glasul al 3-lea

Stâlp al Ortodoxiei ai fost, prin dumnezeieşti învăţături, întărind Biserica, ierarhe Atanasie; căci pe Fiul de o fiinţă cu Tatăl mărturisindu-L, ai ruşinat pe Arie. Părinte cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

Condacul Sfântului Ierarh Atanasie cel Mare

Cu curgerea sângelui tău adăpându-se Biserica lui Hristos, odrăsleşte din Dumnezeiasca sămânţă dogma pe care o avem de la părinţi, cuvioase.

Ale Ortodoxiei învăţături sădind, spinii relei socotinţe ai tăiat, înmulţind sămânţa credinţei cu plouarea Duhului cuvioase. Pentru aceasta lăudăm pomenirea ta.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: