Redactia.ro
Home » Știri » Calendar ortodox 21 aprilie 2021. Rugăciunea zilei. Face mari minuni dacă o spui

Calendar ortodox 21 aprilie 2021. Rugăciunea zilei. Face mari minuni dacă o spui

Calendar ortodox 21 aprilie 2021. Rugăciunea zilei.

Calendar ortodox 21 aprilie 2021. Rugăciunea zilei pe care trebuie să o rostească toți creștinii.

Calendar ortodox 21 aprilie 2021. Mare sărbătoare

Sfântul Sfințit Mucenic Ianuarie, Episcop de Benevent este sărbătorit de creştini în fiecare an, pe data de 21 aprilie.

El a trăit în vremea împăraţilor Maximian şi Diocleţian, care au dat ordin să fie ucişi toţi creştinii prinşi. Astfel, printre cei aduşi în faţa „dreptății”, așa cum o vedeau păgânii, a fost și Sfântul Sfințit Mucenic Ianuarie, Episcop de Benevent.

Au încercat mai întâi să îl înduplece cu vorbele, dar apoi au trecut la amenințări. Când Sfântul tot nu a vrut să renunțe la credința lui, l-au aruncat într-un cuptor încins. Dar Dumnezeu l-a protejat prin îngerii săi și Sfântul n-a pățit nimic.

Pentru acest lucru, el a fost acuzat de vrăjitorie și a fost dat ordin să fie bătut până cade carnea de pe el. Așa a ajuns la Domnul.

Calendar ortodox 21 aprilie 2021. Canon de rugăciune

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Ianuarie, Episcop de Benevent şi al celor împreună cu dânsul

Glasul al 4-lea

Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Ianuarie, Episcop de Benevent şi al celor împreună cu dânsul, precum şi al Sfântului Mucenic Teodor din Perga Pamfiliei

Glasul al 3-lea

Fecioara astăzi pre Cel mai presus de fiinţă naşte, iar pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.
Cu ungerea preoţiei şi cu sângele muceniciei v-aţi împodobit, Măriţilor Mucenici Ianuarie şi Teodor şi întru cele de sus locuind, pretutindenea străluciţi. Căutaţi spre noi, cei ce am venit în Biserica voastră şi într-însa neîncetat strigăm: păziţi-ne pe noi pe toţi, rugând pe Dumnezeu Cel Iubitor de oameni.

Calendar ortodox 21 aprilie 2021. Alți sfinți sărbătoriți

Tot pe data de 21 aprilie, în calendarul ortodox 2021, mai sunt pomeniţi și alți sfinți. Este vorba despre:

  • Sfântul Mucenic Teodor din Perga Pamfiliei;
  • Sfânta Muceniţă Filipia;
  • Sfânta Muceniţă Alexandra, împărateasa;
  • Sfântul Maximian, Patriarhul Constantinopolului;
  • Sfântul Atanasie Sinaitul.

 

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: