Redactia.ro

Calendar ortodox 22 noiembrie 2025. Sărbătoare cu dezlegare la pește

rugăciune, sursa - pixabay

Calendar ortodox 22 noiembrie 2025. În 22 noiembrie 2025, credincioșii prăznuiesc Sfinții Apostoli Filimon, Onisim și Arhip. Acești mari ucenici ai Sfântului Apostol Pavel sunt pomeniți pentru credința lor neclintită. Ziua aduce și pomenirea Sfintei Mucenițe Cecilia, una dintre cele mai cunoscute martire ale Romei. Calendarul ortodox include și alte nume importante de mucenici și cuvioși. Biserica îi amintește astăzi pe toți cei care au mărturisit credința până la moarte.

Calendar ortodox 22 noiembrie 2025. Sfinții Apostoli Filimon, Onisim și Arhip – mărturisitori ai credinței în vremea lui Nero

Calendar ortodox 22 noiembrie 2025. Sfinții Apostoli Filimon, Onisim și Arhip au trăit în vremea împăratului Nero. Ei au fost ucenici apropiați ai Sfântului Apostol Pavel și au propovăduit credința în Hristos în Kolasia. Potrivit Sinaxarului, sfinții se aflau în biserică, rugându-se împreună cu mai mulți creștini, când asupra lor au năvălit păgânii închinători la idoli.

Credincioșii prezenți în biserică au fugit, iar în încăpere au rămas doar Filimon, Arhip și Apfia. Ei au fost prinși și duși înaintea lui Artoklis, brutariul Efesului. Aici au suferit chinuri cumplite.

Sfântul Arhip a fost bătut și înțepat cu cuțite de trecători. Sfântul Filimon a fost lovit fără milă și ucis cu pietre. La fel și Sfânta Apfia, care a murit sub ploaia de pietre. Toți trei au trecut la Dumnezeu în aceste chinuri, mărturisindu-L pe Hristos până la capăt.

Troparul Sfinților Apostoli Filimon, Arhip și Onisim – Glasul 3
„Sfinților Apostoli, rugați pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.”

Condacul Sfinților Apostoli Filimon, Arhip și Onisim – Glasul 4
„Sfințite Apostole al lui Hristos Filimon, pe cei ce cu credință săvârșesc astăzi preasfântă pomenirea ta, izbăvește-i pe toți de tot felul de ispite și de necazuri.”

Sfânta Muceniță Cecilia – ocrotitoarea muzicii bisericești

Sfânta Muceniță Cecilia este una dintre cele mai cunoscute sfinte ale primei Biserici. S-a născut la Roma, într-o familie bogată, și a îmbrățișat fecioria, purtând în ascuns o haină aspră, semn al nevoinței.

Deși părinții au obligat-o să se căsătorească cu Valerian, un păgân, Cecilia i-a mărturisit acestuia credința ei în Dumnezeu în noaptea nunții. Valerian s-a botezat la îndemnul ei, la fel și fratele său, Tiburtie. Amândoi au fost martirizați, iar Sfânta Cecilia le-a îngropat trupurile cu cinste.

Pentru că propovăduia necontenit credința în Hristos, sfânta a fost adusă la judecată. Întrebată de unde își ia puterea, ea a răspuns:

„Conștiința curată și credința neîndoielnică.”

A fost condamnată la decapitare, însă călăul nu a reușit să îi taie capul, deși a lovit-o de trei ori. Sfânta a sângerat abundent și, după trei zile de suferință, a trecut la Domnul. Martiriul ei a avut loc în jurul anului 230. Moaștele se află în Roma, în biserica ce îi poartă numele.

Troparul Sfintei Mucenițe Cecilia – Glasul 4
„Mielușeaua Ta, Iisuse, Cecilia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.”

Condacul Sfintei Mucenițe Cecilia – Glasul 4
„Pe Sfânta Cecilia, care s-a făcut mireasă lui Hristos de bunăvoie și și-a împodobit inima cu virtuți, cu sfântă cuviință să o lăudăm mulțimea credincioșilor. Că ea a rușinat semeția lui Almachie, strălucind ca soarele în mijlocul celor ce o căutau și după aceea s-a arătat celor de pe pământ Dumnezeiesc sprijin, întărind credința.”

Pomenirile zilei în Calendarul Ortodox

Pe lângă Sfinții Apostoli Filimon, Onisim și Arhip și Sfânta Muceniță Cecilia, Biserica mai face astăzi pomenirea:

  • Sfinților Mucenici Valerian și Tiburtie

  • Sfântului Maxim Capelarie

  • Sfinților Mucenici Marcu, Ștefan și alt Marcu

  • Chinuirii Sfântului Mucenic Procopie din Palestina

  • Sfântului Mucenic Menignu Piuarul

  • Preacuviosului Părintelui nostru Avva

  • Sfinților Hristofor și Eufimia

  • Sfinților Talaleu și Antim

  • Sfântului Tadeu

  • Sfinților Mucenici Agapion, Sisinie și Agapie

  • Sfântului Climent, Episcop al Bulgariei, din Ohrida

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: