Redactia.ro

Călin Georgescu nu-i pronunță numele lui George Simion în primul interviu după alegeri. Fostul candidat la prezidențiale l-a numit pe liderul AUR „protejatul meu mai tânăr”

Călin Georgescu și George Simion

În primul său interviu televizat după alegerile din 4 mai, Călin Georgescu a ales să nu-i rostească numele lui George Simion, candidatul AUR la președinție. Fostul oficial ONU s-a referit la liderul AUR exclusiv ca la „protejatul meu mai tânăr”, menținând un discurs ambiguu și deloc entuziast în privința relației directe cu Simion. În timp ce candidatul AUR evită dezbaterile în ultima săptămână de campanie, Georgescu a apărut în spațiul public cu același ton grav și cu retorica binecunoscută, axată pe „schimbarea sistemului” și „restabilirea demnității naționale”.

În timpul interviului, Georgescu a fost întrebat insistent despre George Simion, dar a refuzat de fiecare dată să-i pronunțe numele. „Protejatul meu mai tânăr” – așa l-a numit constant, chiar și atunci când moderatorul i-a cerut explicit să îl identifice clar.

Călin Georgescu nu-i pronunță numele lui George Simion în primul interviu după alegeri

„Primele alegeri care au avut loc anul trecut le-am câștigat. Nu e vorba de ce urmează apropo de funcții, ci vorbim de faptul că îmi doresc să aduc binele poporului. Nu discutăm de funcții, ci de o situație urgentă, de sărăcie. (…) Noi avem o singură misiune: schimbăm oamenii și schimbăm sistemul (…). Această manipulare, apar fel de fel de situații. Eu văd în protejatul meu mai tânăr lucrurile bune, indiferent că există anumite acuze. Avem de optat între credință și necredință. Nu am cum să fiu de acord, mai ales după declarațiile băiețașului (Nicușor Dan – n.red.) și spune că îl arestează pe Netanyahu. E infantilitate criminală. Nu e de joacă că tu propui ca premier unul care nu vorbește nici o limbă străină.

„Protejatul pare un pic peiorativ”, a insistat moderatorul, e și partenerul dumneavoastră, a fost întrebat Călin Georgescu, iar acesta a răspuns „evident”. 

„Evident. Categoric. Sunt multe lucruri de corectat, de ghidat, sunt multe lucruri de învățat, și el are de învățat, și eu am. Avem echipă consistentă în a avea absorbție triplă a fondurilor europene.”, a mai spus el. 

Întrebat care sunt scenariile cu George Simion, Călin Georgescu a refuzat iar să-i spună pe nume. 

„E un singur scenariu cu protejatul meu. Pentru România înseamnă o relație precisă și demnă cu toate țările. Totul pe regim tranzacțional. Ce înseamnă să ai monedă puternică. Să ai taxe și impozite mici. Relații externe cu America în mod special. Dacă astăzi datoria externe e de 205 miliarde de euro, iar deficitul de cont curent e o gaură, o nebunie totală, plus deficitul de bunuri, balanța economică internă nu există. Nu avem voie să mai trăim pe împrumuturi, avem aur.”, a spus el.

În ce privește funcția de premier, pe care George Simion i-a oferit-o public, Georgescu a lăsat ușa întredeschisă. Nu a confirmat, dar nici nu a respins ideea.

„Eu sunt interesat să nu avansez aceste lucruri acum. Dar sunt pregătit să îmi ajut țara în orice situație și de pe orice poziție. Și să ghidez lucrurile pentru protejatul meu mai tânăr.(…) Asta vom vedea.”, a spus el. 

De asemenea, întrebat dacă ar fi dispus să guverneze alături de PSD, Călin Georgescu a spus că trecutul trebuie lăsat în urmă și trebuie găsite „punți de legătură”. 

 „Indiscutabil. Nu trebuie să acuzăm la nesfârșit, nu ajungi nicăieri, trebuie să găsim punți e legătură, mai ales într-un moment atât de complicat internațional. Trecutul trebuie depășit și doar viitorul contează”, a spus el. 

Întrebat cum va face Guvernul, Călin Georgescu a spus că e „nevoie de o echipă largă” și i-a recunoscut meritele lui Victor Ponta pentru că „ne-a scăpat de Marcel Ciolacu”, referindu-se la candidatura fostului premier la președinție, care a rupt masiv din voturile PSD pentru candidatul Coaliției, Crin Antonescu. 

„Victor Ponta are un mare merit, ne-a scăpat de Marcel Ciolacu. E clar că e nevoie de o echipă largă. E nevoie de o majoritate parlamentară. Dar noi avem de ales între credință și necredință. Deja lucrurile sunt clare: nu am nimic cu nimeni, dar destinul țării e în rădăcinile ei adânci istorice, în eleganță, demnitate, onoare, să menținem linia neamului. Steagul care se ridică tot mai mult e steagul păcii, libertății”, a spus el.

George Simion merge mai departe cu planul

De cealaltă parte, George Simion continuă să-l promoveze pe Călin Georgescu drept viitor premier al unui posibil guvern de uniune națională. A spus răspicat, în mai multe interviuri, că dacă va ajunge la Cotroceni, îl va nominaliza fără ezitare.

„Îl voi nominaliza (pe Călin Georgescu), da. Există mai multe variante în lucru, eu mă aștept ca actuala componență a parlamentului, având în vedere un vot covârșitor care a fost, fără precedent aproape, o diferență atât de mare între primul loc și al doilea loc în scurta istorie a alegerilor, că nu i-aș mai zice democrație, dacă românii ne dau girul, aș alege să merg și cu Călin Georgescu la alegeri anticipate, dar e mică șansa pentru că mă aștept să găsesc 50% plus unu din Parlament”, a spus el.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: