Postul Paștelui 2019 începe în data de 11 martie și se termină pe 27 aprilie. Paștele ortodox pică anul acesta în data de 28 aprilie.
Numit și Postul cel Mare, Postul Paștelui are o durată de 40 de zile, la care se adaugă și Săptămâna Patimilor.
Acest post, cel mai lung dintre toate, a cunoscut la începutul celui de-al treilea secol o împărțite în Postul prepascal (Postul Paresimilor) care ținea până la Florii, urmat de Postul pascal (Postul Paștilor) care dura în Săptămâna Mare, până în Duminica Învierii.
În primele două secole se obișnuia să se postească doar în Vinerea Mare, apoi două zile înainte de Paște, apoi doar Săptămâna Mare.
Postul reprezintă o perioadă de reținere și cumpătare, în scop religios și moral. Pe lângă faptul că nu trebuie să mănânce de dulce, creștinii trebuie să își înfrâneze și gândurile negative sau poftele trupești. Asta înseamnă că postul trupesc trebuie însoțit și de un post spiritual.
Ce este bine să mănânci în Postul Paștelui 2019
Când postești, organismul poate să fie slăbit, mai ales că îi vor lipsi unele elemente esențiale, Pentru ca organismul să beneficieze de vitamine, minerale, antioxidanţi, fibre, grăsimi bune şi proteine de calitate este esenţial să ai o alimentaţie diversificată pe perioada postului.
În general, va trebui să mănânci legume și verdețuri cu o cantitate bogată în proteine.
Iată 12 alimente necesare în perioada Postului Paștelui
1. Fasolea boabe
2. Năutul
3. Mazărea
4. Lintea
5. Verdeţurile crude (spanacul, pătrunjelul, leurda, urzicile, andivele, rucola, salata verde)
6. Legumele crucifere (broccoli, conopidă, varza) şi orice alte legume care sunt pe placul tău
7. Nucile şi seminţele neprăjite
8. Orezul integral (brun) sau basmati
9. Ovăzul
10. Hrişca
11. Fructele proaspete
12. Avocado şi uleiul de măsline sau de floarea-soarelui presate la rece
Citește și: Mihaela Borcea în doliu. I-a anunțat decesul: „Azi e o zi tristă”
Cele mai periculoase alimente pentru ficat. Medicii recomandă să le eviți
Alimente care nu expiră. Pot fi consumate după un timp îndelungat