Romgaz, companie controlată majoritar de statul român prin Ministerul Energiei, a făcut un anunț important legat de planurile sale de a intra pe piața de furnizare a gazelor pentru populație, cu oferte mai avantajoase. De altfel, Romgaz este recunoscut drept cel mai mare producător și unul dintre principalii furnizori de gaze naturale din România, fiind listată și la Bursa de Valori București.
Romgaz este controlată majoritar de statul român
Inițial, compania anunțase că va începe să furnizeze gaze către consumatorii casnici începând cu 1 aprilie 2026. Între timp însă, planurile au fost revizuite, iar termenul a fost împins cu un an, până la 1 aprilie 2027.
Reprezentanții Romgaz au explicat că, din punct de vedere tehnic, infrastructura și capacitatea operațională sunt pregătite pentru a deservi populația. Problema principală este însă lipsa volumelor disponibile de gaze pentru acest segment. Situația a apărut deoarece compania a fost obligată prin reglementări să vândă o parte semnificativă din producția sa către alți furnizori, la prețuri plafonate, pentru a sprijini menținerea facturilor la un nivel accesibil pentru consumatori.
Abia în primăvara lui 2027 ar intra pe piața românească
În aceste condiții, Romgaz estimează că va putea lansa primele oferte comerciale destinate populației abia în decembrie 2026, urmând ca furnizarea efectivă să înceapă în primăvara anului următor, la începutul lui aprilie 2027, scrie România TV.
Acest anunț vine într-un context sensibil pentru piața energiei. Există deja temeri privind posibile scumpiri ale gazelor, întrucât producția internă la preț redus nu acoperă întregul necesar de consum. Pentru diferența de volum, furnizorii sunt nevoiți să apeleze la piața liberă, unde prețurile sunt mai ridate și volatile, potrivit informațiilor publicate de Observator News.
În concluzie, deși intrarea Romgaz pe segmentul furnizării directe către populație ar putea aduce, pe termen lung, oferte mai competitive, consumatorii vor mai avea de așteptat până când aceste beneficii vor deveni efective.
Ce se întâmplă cu prețurile la gaze după 1 aprilie 2026
Românii au început să primească în ultimele săptămâni notificări de la furnizorii de gaze naturale privind posibile modificări ale prețurilor după 1 aprilie 2026. Unele dintre aceste oferte indică tarife mai mari decât plafonul actual, însă autoritățile spun că populația nu trebuie să se grăbească să accepte noile propuneri.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că astfel de notificări pot fi ignorate, deoarece între timp Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care schimbă modul de stabilire a prețurilor pentru consumatorii casnici.
Potrivit ministrului, furnizorii au fost obligați prin legislație să trimită informări către clienți înainte de expirarea actualei scheme de plafonare. Totuși, situația s-a schimbat după adoptarea noilor reglementări. Acesta a explicat că oamenii nu trebuie să facă nicio modificare în contracte și nici să trimită cereri către furnizori.
„Oamenii nu trebuie să facă absolut nimic. Nu trebuie să facă notificări și nu trebuie să schimbe ceva. Este suficient să aștepte și să își plătească factura atunci când aceasta va veni”, a explicat Bogdan Ivan. ″(…) ofertele publicate pe comparatorul ANRE de furnizorii de gaze naturale, cu livrare după data de 1 aprilie 2026, pentru consumatorii casnici, indică valori de preț mai mari și cu 20% față de plafonul de preț actual. Principalii furnizori, cei care au cotă de piață cumulată de peste 90% în sectorul casnic, prezintă oferte de preț mai mari cu cel puțin 8% față de plafonul actual.
În aceste condiții, pentru a nu agrava nivelul de săracie energetică la nivel național și pentru a păstra competitivitatea economică a operatorilor economici, la nivelul Guvernului s-a luat decizia de eliminare treptată a aplicării măsurilor temporare de sprijin din domeniul gazelor naturale acordate în perioada noiembrie 2021- martie 2026, pentru consumatorii casnici, astfel încât tranziția către piața liberalizata de gaze naturale să se producă treptat, pentru a evita o destabilizare la nivelul participanților la piață, iar înainte de liberalizarea completă să se poată asigura pregătirea temeinică a măsurilor de sprijin care se vor acorda punctual consumatorilor afectați de sărăcia energetică″, se arată în nota de fundamentare.
foto: arhivă






















