Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2021 a luat sfârșit. Peste doar câteva zile, cei care au susținut examenul maturității în această toamnă vor afla rezultatele. Iată în ce zi vor fi afișate notele înainte de contestații.
Când vor fi afișate rezultatele la sesiunea din toamnă a Bacalaureatului 2021
În ziua de 19 august a fost susținută ultima probă a sesiunii din toamnă a Bacalaureatului 2021. Cei care au dat Bacalaureatul în această sesiune au avut ultima probă la Limba și literatură Maternă, după ce au avut timp de 3 ore la dispoziție pentru rezolvarea subiectelor. Baremul de corectare a fost făcut public în aceeași zi și publicat pe Edu.ro. Conform calendarului oferit de Edu.ro:
- 31 august 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 – 18,00)
- 1- 3 septembrie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
- 3 septembrie 2021 – Afișarea rezultatelor finale la bacalaureat 2021
Care a fost calendarul sesiunii august – septembrie BAC 2021
- 19 – 26 iulie 2021 – Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 16 august 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 17 august 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) (matematică sau istorie) – proba scrisă
- 18 august 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 19 august 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 23-24 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 25 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 26 – 27 august 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 30 – 31 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
Cum a reușit să copieze un tânăr din Brăila
O metodă „indeită” de copiat ia cu asalt sesiunea de toamnă a Bacalaureatului. Un tânăr din Brăila a șocat pe toată lumea. Acesta nu s-a simțit pregătit pentru examenul maturității așa că a cerut ajutorul prietenilor virtuali. Aparent, mai mulți tineri au creat un grup de ajutor pe una dintre rețelele de socializare, unde au publicat diverse postări pentru a se ajuta atât înainte, dar mai mult în timpul examenului. Tânărul din Brăila, fără frică a scos telefonul în timpul desfășurării uneia dintre probe și a fotografiat subiectele primite. Mai apoi a publicat imaginile pe grupul cu pricina în speranța că prietenii săi virtuali în vor ajuta. Așa a și fost, dar la scurt timp acesta a fost prins și sancționat.